E timid insa sper sa inceapa sa scrie mai mult! Azi Alex ne surprinde cu un articol despre gazdele noastre din Teheran, despre alegerea de a sta prin Couchsurfing in Iran, momente stupide si altele! Ii dau cuvantul!
Calatoria in Iran a fost o experienta interesanta si neconventionala din multe puncte de vedere, unul dintre acestea fiind faptul ca mai peste tot am folosit Couchsurfing-ul, avand ocazia sa cunoastem mai indeaproape o cultura diferita; pentru ca una e sa vizitezi obiectivele turistice de unul singur, sa citesti si sa incerci sa tragi concluzii bazat strict pe aparente si alta e sa petreci ceva timp cu oameni obisnuiti chiar la ei acasa si sa afli direct de la sursa despre viata lor cotidiana, modul de gandire, opinii, despre sistem si lume in general, perspective asupra vietii, obiceiuri etc.
Curiosi, interesati si primitori, iranienii ne-au primit cu bratele deschise si au facut tot posibilul sa ne simtim cat mai bine la ei.
Dupa o prima noapte petrecuta la un hotel in Teheran si urmatoarele 2 la marea Caspica, respectiv intr-un orasel de munte in nordul capitalei, am avut prima experienta prin Couchsurfing la o familie (un el, o ea si un copil de vreo 14 ani), pe care am ales-o dintre multele raspunsuri pe care le-am avut ca urmare a anuntului ca venim in Teheran si cautam cazare. Ca sa va faceti o mica idee asupra ospitalitatii persane, cand am incercat acelasi lucru in Londra am primit un singur raspuns, in Teheran vreo 20-30.
Revenind, desi verificasem un pic profilul lor pe site, vazusem poze, nu stiam exact la ce sa ne asteptam. Ne-am dat seama repede ca totul este in regula si ca nu sunt teroristi odata intrati la ei in casa. Imediat i-au spus Simonei sa isi dea Hejab-ul jos si sa se faca comoda, explicandu-i ca ea (nevasta) il poarta si in casa datorita convingerilor personale, nefiind obligatoriu.
Copilul dansa cu foc pe muzica lui Michael Jackson in fata unui Wii, iar parintii se amuzau si il tachinau. N-a durat mult pana cand au avut placerea sa ne urmareasca aratandu-ne la randul nostru priceperea intr-ale dansului (n-a fost initiativa noastra, am cedat la insistentele lor).
Dupa aceasta “spargere a ghetii” destul de brusca, am stat la povesti despre calatorii, despre fiul lor si sistemul lor de invatamant si toata seara a fost foarte amuzanta, pentru ca nivelul lor de engleza era destul de primar si au aparut destul de des situatii in care eram nevoiti sa zambim tamp si sa speram ca ceea ce au zis nu a fost o intrebare.
Am dormit pe o saltea gonflabila in sufragerie, dimineata am baut ceai (nu consumau cafea), am luat micul dejun, am fumat o tigara pe geamul de la bucatarie si apoi baietii au mers cu noi cu autobuzul spre autogara pana la un punct, unde ne-am despartit si fiecare si-a vazut de drum.
Faza tare e ca la un moment dat ne-am oprit sa intrebam pe cineva pe strada unde e statia de autobuz, iar tipul respectiv nu numai ca s-a abatut din drum ca sa ne conduca personal, ci ne-a platit si biletele de autobuz.
La final, mai adaug si eu ca in seara respectiva am prins din autobuz un apus de soare tare frumos!
Ce simpatic! Si eu imi doresc sa ajung in Iran. 🙂
Alex, mai scrie-ne.
Mai are un articol pregatit deja, luni urmeaza episodul 2 scris de el! 🙂
Stay tuned!
Ooo, avem si un baiat pe blog? Alex sa mai publici articole!