• Menu
  • Menu

Am dat cu banul și am plecat (povestea despre cum am plecat în lume)

Exact! Așa cum citești și în titlu! Mai mult sau mai puțin o aruncare cu banul a hotărât plecarea noastră! Vă spuneam asta și în primul articol, de sâmbătă, 13 februarie, poarta de decolare numărul 13 :). O zi chiar fără pic de ghinion pentru noi!

Hai să vă și explicăm toată povestea și traseul de acolo și până aici (momentan suntem în Dubai)! Primele bilete le-am luat încă de pe la sfârșitul lui aprilie. Tremuram de emoție când am văzut că din Dubai până în Manila sunt doar 70 de dolari dus-întors!

Îmi era așa de dor de Filipine și tot căutasem bilete, dar mai jos de 800 de euro nu reușeam să găsesc nimic. Pentru că am făcut aproape o obsesie din căutatul biletelor de avion și refuzatul de a da mai mult de 500 de euro pe ele (în funcție și de destinație), căutam oferte și așteptam promoția TAROM. Ei bine, tocmai oferta asta nu a fost semnalizată corespunzător pe site.

Pe la 1, 2 noaptea terminasem de scris un articol și m-am gândit să văd oare ce mai face TAROM. Așteptam promoția de toamnă pentru a ne lua bilete București-Dubai (si întors la vremea respectivă).

Ne uitam lung unul la altul și nu știam dacă să luăm sau nu biletele. Dubai nu era neapărat pe lista noastră de priorități! Ne gândeam să stăm și la verișoara lui Alex pe care nu o mai văzuse deja de câțiva ani, dar nici nu puteam să năvălim în casa oamenilor fără să știm dacă sunt acasă!

În timp ce eu dădeam next și completam date la biletele de avion și cum nu reușeam să luăm o decizie (să cumpărăm sau nu biletele), am dat cu banul și l-am lăsat să decidă pentru noi daca în seara respectivă sau de dimineață!

Banul a decis – de dimineață! Nu am închis pagina de rezervare, dar ne-am băgat să dormim. Până ziua următoare biletele deja își dublaseră prețul (oricum destul de ieftin pentru o călătorie până în Filipine). Eu oricum mi-am pierdut mințile de oftică! Aveam biletele acolo, dus-întors, 140 de euro de persoană! Cum să nu ți se ridice tensiunea? 🙂

Din discuții am dat din una în alta și am hotărât să facem ceea ce ne doream amândoi de ceva vreme deja! Să avem o aventură adevărată, să plecăm și să călătorim fără să avem înainte de plecare stabilită data de întoarcere și de preferat să câștigăm și bani din asta!

Normal, o parte din aventura asta e posibilă și datorită blogului, dar în același timp nici vom accepta colaborări care nu ne plac sau în care nu credem!

Momentan am avut o primă zi din marea aventură în Dubai. E un oraș care încă mai crește, în care se construiește mult, un oraș care nu pare neapărat cel mai scump din lume (cu siguranță nici cel mai ieftin). O să tot curgă povești, stați aproape! Urmează să vă spunem și cam ce am făcut noi de când am dat cu banul și până la plecare, dar și aventurile din fiecare destinație! Dacă sunteți cuminți și oferte tari de bilete, cum v-am învățat deja!

Travel & love, love to travel!

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 comments

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.