Pe lângă valul de aplauze, sprâncene ridicate și pe alocuri câteva „oh ce aș vrea și eu să fac asta” din partea celor care au știut de plecare am primit și câteva „ce vreți să faceți”.
Ziua normală „în sistem” înseamnă o alergătură nebună între lucruri de făcut pentru care ai avea nevoie de cel puțin 30 de ore. Minutele din orele zilei au devenit secunde. Roboțel pe o rotiță care nu se mai oprește. Și alergi tot mai mult și tot mai repede. Ironia naibii e că dacă alergi mai repede și rotița se învârte tot mai repede. Alergi tot mai mult, tot mai repede între ore, zile, săptămâni.
Când a trecut ieri? Îngrămădești mailuri, cărți, prieteni, călătorii, ceva pasiuni și tabieturi, mersul la sală, la consiliere, la psiholog, la piscină, la magazin agitându-ne printre e-urile de pe etichetă! Nu prea ai timp de tine, de cine ești tu!
Așa că vine un moment în care spui – se oprește, nu se oprește planeta, eu cobor la prima! Și îți mai iei puțin avânt, apoi chiar o faci! Te arunci de pe rotiță!
Alergăm pe rotița asta pentru confort financiar, pe măsură ce îl avem ne dorim puțin mai mult, să fie mai mare casa! Apoi ne dorim mai mulți copii și să fim siguri că putem să le oferim și lor siguranță financiară. Schimbăm două-trei mașini, încă două trei case, povara devine tot mai mare și în loc să facem pauze să ne tragem sufletul ne afundăm și mai mult – trebuie să revăruim bucătăria!
Ce vreți să faceți?
Noi cel mai mult și mai mult vrem să nu mai îngrămădim momente în zile. Cică ești mai productiv atunci când nu faci așa mult multitasking. Așadar ne concentrăm pe câteva lucruri. Călătorii, articole, câteva mailuri și task-uri, la ce bodegă mâncăm azi.
Viața simplificată cum s-ar spune! Mă întreb deseori cum de s-a ajuns la sistemul ăsta și cum / cât o să se mai continue în el. Mai ales că văd în jurul meu tot mai mulți oameni deprimați, obosiți, cu exact aceleași întrebări!
Mă uit cu jind la țări ca Olanda și Suedia unde part-time-urile au devenit ceva tot mai comun, pătite cu bani chiar buni.
Nu ar strica să poți merge la muncă mai puține ore din zi, astfel încât să îți mai rămână și ceva timp pentru tine și toate celelalte lucruri pe care le ai de făcut! Să ai mai mult timp pentru gătit, pentru familie, pentru iubit, pentru tine și tabieturi! În orele de muncă sa dai tot ce poți, să îți crești productivitatea măcar de dragul libertății de după programul de muncă.
Pentru tot timpul asta exista si preturi de platit: mai putini bani, mai putine lucruri materiale, mai multe din sfera lucrurilor spirituale care sa iți dea aripi.
Noi momentan facem mai puține și acestea împărțite deseori la doi! Avem un singur laptop, deci nu ne putem afunda cu zilele în tehnologie.
Împărțim frățește, încercăm să fim eficienți, evităm să intrăm în rutina biroului și să nu reușim să plecăm de la cazare cu zilele!
Nu cred în acel – o să am timp destul la pensie! De ce să aștept până la pensie când statul la birou oricum îmi va fi paradit coloana de tot? Cum să apreciez reperele unei societăți pe care deseori nu o înțeleg?
Secretul fericirii de cele mai multe ori este în a avea puțin! Puține haine care să mă bântuie în combinații, puține lucruri materiale, puțini oameni în jur, puțini (dar buni) prieteni cu care să îți fie foarte drag să păstrezi legătura. Puține ore de muncă în stres și pe rotița de care tot vorbeam.
Când ai puține ai puțin de pierdut! Iar gândul ăsta te eliberează!
Cum sa faci tu să ai mai mult timp?
Asta e o întrebare la care fiecare trebuie să răspundă pentru el. Te hotărăști care sunt lucrurile fără de care nu poți să trăiești, sortezi din cele optionale și incerci (pe cât posibil) să faci mai puține lucruri intr-o zi și de preferat mai multe din cele care te fac fericit.
Exact aşa e, cum spui, Simona. Am realizat şi eu asta în urmă cu câţiva ani şi de atunci rulez cu viteză redusă. Domeniul juridic în care an funcţionat este şi unul formal, plin de responsabilităţi şi în care task-urile aveau termen limită ieri.
De când am luat-o mai uşor, mă uit la cei care duc o viaţă plină de adrenalină şi mă întreb în sinea mea dacă ei or şti către ce se îndreaptă?? Majoritatea cred că nici nu-şi pun problema. Rotiţa asta la care pedalăm fiecare într-un moment al vieţii, îţi dă şi o adrenalină sau dependenţă, nu ştiu cum să definesc.
Dar şi părerea mea e că nu merită tot zbuciumul ăsta. La pensie e un viitor pe care nu-l putem controla, dar prezentul da! Balanţa o găseşte fiecare în funcţie de priorităţi!
Să aveţi zile faine!!
Cat adevar ai grăit! Multumim ca ne împărtășești gândurile si ne deschizi mințile! Vreau sa sar de pe rotita!!!:)
Ritmul e uneori prea alert. Nu stiu cum, dar am sange de ardelean.
Usurel e mai bine. Unde ne grabim atat? Cand ne mai facem timp sa mirosim si florile?