Azi plecăm de pe insula Cat Ba de la Woodstock Beach Camp (am scris în acest articol despre ce am făcut aici) și ne îndreptăm spre Hanoi. De data asta sperăm să apucăm să ne completăm garderoba, oricum am început să mai aruncăm din hainele vechi și rupte.
Începem o nouă etapă și suntem foarte neraăbdători! Vă spuneam că în Septembrie o să fim la Duli Beach, dar până la urmă ajungem puțin mai devreme. Pe 14 o să fim în Puerto Princesa, ne prelungim viza pentru două luni apoi luăm calea El Nido, Duli Beach!
Rămânem în Filipine până pe la mijlocul lui Octombrie! Apoi nu suntem nici noi siguri ce vrem să facem și spre ce țări să ne îndreptăm. Ne gândim să mergem în Myanmar, dar cum și în Vietnam a fost FOARTE cald (real feel de peste 50 de grade celsius în unele zile), încă avem dubii.
Chiar ne gândim serios să descoperim poate și niște Mongolia și niște plaje din Malaezia. Vom vedea pentru că mai sunt cel puțin două luni până atunci!
Drăguț este că pe 13 februarie am plecat din București, pe 13 august noaptea plecăm spre Filipine. Nu știm nici noi când au trecut aceste șase luni, dar ne bucurăm pentru fiecare moment și gândul nostru acum este să nu revenim pe plaiurile mioritice cel puțin până la primăvară!
Și să vă spun sincer, nu am mai cumpărat (mai) nimic de când am plecat de acasă. Nici o bluziță, rochiță, creme sau altele! Nimic în șase luni, vă dați seama?! Așa că sunt și puțin nerăbdătoare să îmi înnoiesc garderoba, să trec pe la un salon de cosmetică din Hanoi și să îmi mai cumpăr una alta din arsenalul feminin. În continuare fără machiaj, că oricum nu îl folosesc!
E parte din același proces și călătorie, dar simt plecarea asta din Vietnam spre Filipine ca pe ceva mai mult, așa cum spuneam și mai sus ca pe o nouă etapă din viața noastră de nomazi!
Și în călătoria noastră l-am cunoscut pe Bogdan, un om foarte foarte foarte fain, cu care sperăm să păstrăm legătura și să ne mai vedem. Fie în viața de nomazi, sau în cea de corporatiști (de-o fi să fie așa). Să rămână scris aici, ne bucurăm că te-am cunoscut! A fost o plăcere și o onoare!
Vă pupăm! Fugim la împachetat bagajul după o lună în care iar nu am mai avut grija asta!
Salut! Tocmai ce v-am descoperit blogul si… uau! Foarte faina experienta voastra!
Ma intrebam insa, vi s-a intamplat des sa nu gasiti cazare?
In vlog am vazut ca unii oameni vorbesc cat de cat engleza. Vi s-a intamplat sa nu reusiti sa gasiti nici un vorbitor de engleza atunci cand chiar aveati nevoie de informatii?
Drum bun si experiente faine!
Salut. S-a mai intamplat, dar fie ne-am inteles prin semne, fie am asteptat (in China am stat 3 ore) pana am gasit pe cineva sa ma ajute.
Drum bun! Sa ne mai scrieti!
Promitem! Cat de des putem!
Cum reusiti sa va finantati?banuiesc ca e totul foarte costisitor.parinti instariti, blog profitabil, donatii?
http://m.zf.ro/zf-24/operatorul-aerian-low-cost-air-asia-vine-cu-zboruri-dinspre-europa-spre-asia-15557310
Să aveți parte și mai departe doar de experiențe și oameni faini!
Multumim frumos! Asa speram si noi sa fie!
Drum bun şi să vă bucurați de fiecare clipă! Noi aşteptăm cu drag povestirile voastre! 🙂