Au trecut deja șapte luni de călătorie și nici noi nu știm când! Totul a început ca o joacă, o întâmplare. S-a întâmplat să ne luăm bilete pentru o destinație exotică în care ne doream amândoi să ajungem de mult. Apoi s-a întâmplat să decidem să ne luăm bilet doar dus. Se face curând un an de la decizia asta!
Am decolat într-o zi de 13, februarie 13! Credeam noi atunci că ne vor ajunge banii să călătorim 3-4 luni. S-au făcut șapte și nici nu mai numărăm, doar facem planuri!
Am adunat povești și experiențe și peisaje! Am adunat prieteni noi, am cernut între prieteni vechi. Avem o viață mult mai curată, mult mai ordonată!
Ce ciudat, fără un căpătâi, așa cum spun unii oameni, dar viața noastră are tot mai mult sens așa. Și ordine. Trei mese ordonate pe zi, timp de odihnă și de muncă, timp de privit la cer și foarte mult timp petrecut afară, în natură!
Viața e mai ordonată și mai curată. De exemplu nu avem timp de bârfă, unul dintre multele obiceiuri nocive din viața oamenilor! Cu Alex oricum nu e de bârfă, nu-mi ține isonul, iar cu prietenii de acasă, în puținul internet pe care îl avem, nu avem timp de asta. Cu greu apucăm să ne spunem ofurile personale!
Ce legătură are asta? Viața e frumoasă și mult mai curată, mai simplă și plină de zen! Să ne pese fiecăruia de bunăstarea proprie și mai puțin de bunăstarea celuilalt! Și asta nu doar din vorbe, ci aplicat!
De ceva vreme eu tot încerc să și fumez mult mai puțin! Îmi și iese! Sper să mă și țină bunul obicei! Ne curățăm ușor ușor viața de toate obiceiurile nesănătoase iar întoarcerea asta către mine simt că îmi priește!
De când suntem în Filipine iar, cu tot scrabble-ul nostru (citește aici povești), ne tot confruntăm cu tot felul de situații cu angajații. Oamenii aici nu își doresc neapărat să muncească. Noi nu avem voie să îi concediem de exemplu, nu suntem șefii lor adevărați, iar asta le dă lor un as în mânecă.
Am sperat că vor aprecia ceva mai multă libertate, dar tot ce am făcut a fost să ni-i punem în cap. Pentru că munca nu e obligatorie decât dacă vrei puțin mai mult de la viață. Toată lumea are un petec de orezărie, pește e în apă suficient! Așadar ca să trăiască nu au nevoie de mai mult!
Veselia e la ea acasă iar plânsul își are locul doar când moare cineva drag. Ca să înțelegeți puțin diferențele culturale. Nu e nimic suficient de important încât să te supere o zi întreagă, așa cum facem noi, pentru ce nu știu ce virgulă în propoziție care devine o tragedie!
Nu spun că e ok nici așa, dar calea de mijloc între astea două cred că e o soluție bună!
Așadar să fim managerii unor filipinezi nu e ușor! 11 iar la număr, s-a întors demisionarul cu peștele iar noi am cedat în fața acelui – e greu pentru familia mea dacă eu nu muncesc! Sperăm asta să nu le ofere celorlalți un precedent. Să nu înceapă fiecare să sară cu demisia când nu e cazul în ideea că oricum o să fie primiți înapoi.
Am aflat așadar despre noi, sau ni s-a confirmat, că suntem „pushovers”. Nu știu cum să-l traduc în română cuvântul. Ne e ușor să trecem peste lucruri, chiar și când nu e cazul…
Ne amăgim că atunci când o să avem locul nostru o să fim mai fermi. Tot de azi am început să ne distanțăm puțin de personal, dar continuăm sp fim prietenoși și zâmbitori în continuare. Să vedem cum ne iese și asta…
Una peste alta, șapte luni de călătorie foarte fericite cu atât de multe lecții atât despre lume cât și despre noi!
Imi pare rau pentru problemele cu angajatii. Cu toate astea, Simona pe care o citesc o simt atat de diferita de Simona pe care o stiam, adica pari foooarte linistita. Te imbratisez cu drag!