Iarna la mare
Nu sunt eu panicoasă din fire, dar sper că zilele astea încercați să stați cât mai liniștiți și nu vă avântați la drumuri lungi cu mașina, autobuzul sau trenul.
Nu de alta, dar vremea este chiar foarte nasoală. Mă șochează faptul că Eforie Sud este izolat. Nu se circulă spre Mangalia, nici spre Constanța iar 75% din județ (inclusiv ai mei) nu are energie electrică de ceva vreme.
În tot județul Constanța au picat copaci și stâlpi, oamenii sunt blocați în case sau izolați pe unde au fost prinși. De dimineață drumurile au fost deschise. Navetiștii au reușit să ajungă la muncă, dar o să fie complicat să se și întoarcă.
Am găsit pozele și filmulețele pe paginile de Facebook Eforie Online și Orașul Eforie.
Dacă te-ai întrebat cum arată iarna la mare, acum pot să te ajut să vezi! Uite un live de acum jumătate de oră!
Așadar zilele următoare încercați să stați cu ochii pe avertizări și nu vă aruncați la drum fără să fiți pregătiți. Oricum verifică înainte dacă e deschis drumul. Ia provizii și apă în plus cu tine. Lanțuri, lopată, haine groase!
Dacă zbori zilele astea să arunci un ochi și pe site-ul aeroportului. Mai multe curse au fost anulate deja și foarte multe întârziate.
Citiți recomandările DSU.
Dacă un viscol vă surprinde în mașină, luați următoarele măsuri:
- Trageţi pe dreapta. Porniţi luminile de avarie şi agăţaţi o cârpă pe antena radio ori la geam.
- Rămâneţi în autoturism până ce forţele de salvare vin să vă salveze.
- Nu ieşiţi dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi.
- Atenţie, distanţele sunt distorsionate de zăpada viscolită! O clădire poate părea aproape, dar poate fi prea departe pentru a merge prin nămeţii mari de zăpadă.
- Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior.
- Când motorul funcţionează deschideţi uşor o fereastră pentru ventilaţie. Acesta vă va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon.
- Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament.
- Mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea.
- Nu adormiţi. O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare.
- Beţi lichide pentru evitarea deshidratării.
- Aveţi grijă să nu consumaţi bateria autoturismului. Bateria este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii şi radioului.
- Porniţi lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă observe.
- Dacă vă aflaţi într-o zonă deschisă, şi aveţi posibilitatea, scrieţi mare pe zăpadă „SOS” pentru a atrage atenţia piloţilor care survolează zona în căutarea dumneavoastră.
- Dacă viscolul a încetat şi este absolut necesar, părăsiţi maşina şi continuaţi drumul pe jos.
Mie mi se pare foarte SF, din cauza asta și scriu pe blog. Nu îmi amintesc să mai fi fost închis și izolat Eforie vreodată! Cu siguranță s-a mai întâmplat. Poate nu am conștientizat eu.
Pentru cei care nu au reținut, manifest atât de mult interes pentru Eforie pentru că de acolo sunt.
Exact ca in poze!