Ei bine, poate nu e cel mai plăcut sentiment când te trezești cu mâna altuia în rucsacul tău, dar măcar să vă fie vouă de folos întâmplarea asta! Ne-au întrebat mulți oameni unde eram. Puțin mai sus de primărie. Cam pe unde e făcută poza de mai sus!
O să vă povestim pe scurt, o să încercăm să lăsăm și câteva sfaturi utile. Ca idee, Madridul ne place! Și nu e vina orașului!
Am aterizat pe data de 9 în Madrid și cum era ziua lui Alex eram nerăbdători să ieșim să sărbătorim! Primisem și o recomandare care părea promițătoare – Sidreria El Tigre pe care o recomandăm și noi mai departe! O să revenim cu idei și impresii! Azi e despre altceva!
Unde eram?
Fusesem avertizați că în centru trebuie să ai ceva mai multă băgare de seamă! Până aici nimic nou! La prima mea vizită în Barcelona, undeva pe lângă acvariu, un paznic amabil mi-a spus să am ceva mai multă grijă cu geanta pentru că, citez – „umblă hoți români prin zonă”. Atunci mi s-a dus pe partea cealaltă informația, dar mi-am văzut de drum și am bălmăjit un thank you.
Acum tocmai pozasem primăria din Madrid și mă minunam de deschiderea spaniolilor! Pe primăria lor e un steag mare pe care scrie „refugees welcome”.
Ce s-a întâmplat?
N-am mai mers mult de la poza asta și am simțit ceva dubios la rucsac. Se vede și în poza din cover că mai erau ceva oameni pe stradă, dar nu era așa aglomerat! În primă fază am crezut că am lovit pe cineva și m-am întors să îmi cer scuze. Vă dați seama că eram super veseli, ajunsesem în Madrid, mergeam să bem sangria, nici prin cap nu-mi treacea că mă întorc să surprind un hoț cu mâna în rucsac.
Bine, duduia și-a tras mâna, privirea ei mi s-a părut suspectă atunci când m-am întors eu cu excuse me la purtător. Mi-am dus mâna la rucsac, moment în care i-am spus lui Alex, băi, asta mi-a deschis fermoarul!
Totul s-a întâmplat destul de rapid, încă eram lângă individă și indivizi. Dacă nu se dădeau de gol nu prea am fi știut că umblă în haită! Ideea e că, atunci când ne-au auzit vorbind, tipul a sărit cu:
„Vai, sunteți români?! Îmi pare rău, uite îmi cer eu scuze în numele ei. Hai boss că știți și voi cum e cu smechereala pe aici în Madrid.”
M-am uitat în jur, nu era poliție, oamenii treceau liniștiți în ale lor. Noi habar nu aveam cum să reacționăm. Nici nu mai știu exact dacă erau 3 sau 4. Știu sigur că era tipul care a avut tupeul ăsta fantastic să și vorbească și două tipe!
Duduia care a deschis fermoarul a avut și tupeu să întrebe
Dar ce aveați acolo în buzunar?
Ei i-am răspuns că nimic important în puii mei, dar e de căcat (și exact așa o să scriu și aici) să te trezești că îți umblă cineva în rucsac. Mă apucaseră nervii! Acum voiau să știe și ce au ratat?
Le-am dat cu flit rapid, probabil mai ales pentru că nici eu și nici Alex nu prea spuneam nimic! La final băiatul cu tupeu, că doar așa e șmechereala în Madrid, a ținut să ne mai ajute puțin:
Oricum, să aveți grijă pe aici prin zonă că umblă mulți idioți!
Acum, omul ori e prost de bubuie, ori se prefăcea! De data asta i-am răspuns – bravo, bun avertisment având în vedere circumstanțele. Femeile de pe lângă el deja râdeau, și-au dat toți seama că s-au jignit singuri!
Până la urmă au luat ceva?
Nu! Noi în buzunarul de la rucsac aveam încărcător de telefon și bateria externă. Mulți bani nu făceau, dar am plecat cu un singur încărcător la noi și o singură baterie externă și ne sunt extrem de folositoare ambele. M-am bucurat că nu au apucat să le ia! Bani prea mulți ei nu făceau, dar ne enervam noi degeaba.
După incident, pentru că am fost năvălită de atât de multe emoții brusc, îmi venea să ma așez în cur să plâng. Nu era suficient că atentase cineva la rucsacul meu. Dar o făcuse în timp ce mergeam pe stradă, nici măcar nu eram în aglomerație, iar infractorii aveau buletin din țara din care veneam și noi! Asta m-a năucit complet pe mine! Când te mai supără o altă nație mai scapi un ai dracu’…. Acum ce era să spun? Ai dracu’ români?
Oricum, Madridul este un oraș grozav și 20 de minute și 1 l de sangria mai târziu uitasem complet de incident! Dacă oricum nu ne furaseră nimic, de ce să ne stresăm oricum!
Sfaturi utile pentru călătoriile tale
Noi în rucsacul cu care ne plimbăm NU prea ținem lucruri de valoare! Le lăsăm la hotel, ținem strâns de telefon în mână.
Banii și actele le ținem mai ales în călătoriile mai lungi în portofele și borsete foarte discrete ce stau comod pe piele. Noi avem variant asta. Există și variantă de agățat de gât, nouă ne-a plăcut mai mult borseta pentru că ni s-a părut că e și mai ușor și discret să scoți bani!
Așadar:
- Nu lăsa lucruri de valoare la suprafață în rucsac!
- Nu ține prea multe lucruri de valoare în rucsac oricum.
- În zonele foarte turistice / aglomerate mută rucsacul în față!
- Poate e bine să te interesezi care sunt zonele mai periculoase.
- După incident Alex a decis oricum să acopere lucrurile la care ținem. Așadar acum bateria și încărcătorul stau printre haine. Trebuie să cauți nițel să ajungi la ele. Nu-i o idee rea să faci așa și cu banii / actele dacă nu ai borsetă. Sau să îți cumperi lăcățele pentru rucsac!
Alte informații utile
Am fost uimită să citesc despre cum au fost alții jefuiți în Madrid chiar de la aeroport până la hotel! Acum na, nu e neapărat Madridul un loc periculos ci cel mai des chiar românii plecați peste hotare!
Am postat la mine pe profilul de Facebook puțin despre asta și s-au adunat mai multe mărturii care e posibil să îți fie de folos! Și dacă ai povești asemănătoare, le poți lăsa în comentarii la acest articol. Măcar să învețe și alții ce se mai „practică”.
Eu chiar nu m-aș fi așteptat să încerce să umble în rucsac în mers pe stradă. Probabil nici nu știu cum se fură cel mai bine.
Ca idee, a fost singurul incident! Nu am mai avut nici o altă problemă, ne-am simțit excelent iar orașul are un vibe foarte bun. Locul preferat? Vi-l spunem după ce terminăm de explorat! 🙂
Stay safe!
Ca un p.s.- eu cred că dacă un hoț e priceput și vrea el musai să te fure, te ia și pe tine pe sus și tot o face! Adică se poate întâmpla oricând, oricui, oriunde. Important e să le facem treaba mai grea!
Stau în Barcelona de 8 ani. Mi a zis și mie un chelner în restaurant sa am grija cu geanta ca ”sunt mulți romani pe aici” si am, în 8 ani încă nu mi a furat nimeni nimic dar nu port rucsac de frica, geanta doar tip postas ca să nu îmi fie smulsa indiferent ca sunt la terasa, pe strada, la masa în restaurant. Tot timpul cu mine chit ca ma duc la baie. Geanta în fata și mana pe fermoar oricând sunt în transport public, scări rulante, etc. Am dezvoltat mania de a urca în spatele prietenului pe scara rulanta cu mana pe buzunarul lui de la spate unde are portofelul. Dacă pățesc sa dau de romani hoți cred ca nici nu îmi găsesc cuvintele sa ma revolt..
Bine că ați scăpat. Nu e foarte plăcut să fii furat.
Era să o pățesc si eu exact acu un an , in Barcelona. Am prins o hoată, cred că româncă, dar nu bag mâna in foc. Încerca sa-mi fure portmoneul din buzunarul de la spate, in metrou, chiar inainte sa închidă ușile, ca sa poată fugi repede.
Am fost șocat, am injurat-o bine si am lasat-o să plece. Nu cred că era singură si cum naiba poti dovedi tentativa de furt? De atunci m-am învățat minte, sa fiu mai grijuliu.
Da, tot prevederea salveaza pepenii pana la urma.
Eu aș fi sunat la poliție. Măcar erau șanse să scape viitorii păgubiți de niște conaționali fără țară și fără Dumnezeu…
Paris, 2015, Martie.
Ajunsesem de 2 ore in Paris, zona Porte Saint Denis, m-am asezat la masa, restaurant turcesc, la 1m de un grup de romani care faceau un knowledge sharing despre furat din buzunare si isi imparteau teritoriile.
Eram singur, cele mai „faine” 30 de minute din viata mea.
Sa vezi ce simpatic e cand te trezesti cu pana (se arunca niste chestii mici si taioase, ca lamele, pe sosea) si-ti dispare geanta de pe scaunul din dreapta soferului, fara sa stii cine si cand s-a apropiat de masina.
Asta e chiar horror. Unde s-a intamplat?
Si noi am patit-o de doua ori in mallorca.O data pe plaja ne-au luat papucii ,iar in ziua plecarii din hotel bagajele lasate in camera unde se lasa bagajele,cu tot cu bilete,pasapoarte si buletine si multe alte lucruri importante…Spania e plina de hoti!
Auch! Imi pare rau!
Ha, eu aproape am patit-o in Timisoara, langa Muzeul Banatean. Era dimineata, vreo 7.30, mergeam spre birou. Nu era mai nimeni pe strada. Aveam rucsacul in spate, castile pe urechi dar cu coada ochiului, cumva, am vazut silueta unui om suspect de aproape de mine pt prea mult timp. Adica daca voia sa ma depaseasca, o facea demult, nu trebuia sa stea atata in spatele meu. Cand m-am intors, l-am prins pe individ cu mana intinsa spre rucsacul meu, cam ca atunci cand intinzi mana sa bati la usa dar usa se deschide inainte sa bati :D. A tulit-o rapid de langa mine, dar pe cuvant ca am avut cele mai violente ganduri, in fractiunea aia de secunda mi-a trecut prin cap chiar sa-i ard una, mai ales ca era o piticanie, dar totusi m-am stapanit, nu se stie niciodata cum degenereaza situatia. Dar da, rucsacul in spate nu e o idee buna, o poti pati oricand si oriunde.
:)) știu că nu e de râs, dar de fiecare dată când am pățit-o am rămas așa cu o urmă de zâmbet. În cele din urmă, după ce trec nervii și agitația, astea sunt poveștile de le spunem și ni le amintim primele peste 10 ani (mai ales dacă într-un final nu au reușit să ia nimic). Prin Paris era să o pățesc și eu, dar l-am „simțit” pe puștiulică și nu știu cum, am avut un feeling că e român, așa că i-am spus în română să o lase mai moale, a început să râdă și a plecat. Shit happens, life goes on 🙂
Nu nu, chiar ai dreptate! Chiar amintirile si pataniile sunt primele pe care ni le amintim si avem o droaie! Noi am uitat rapid, mai exact cum am dat de sangria si bere :)).
Ieri, dupa ce am postat pe facebook, ne tot contactau parintii ingrijorati. Noi eram foarte chill… ce aveti domnule, nu s-a intamplat nimic!
Am zis sa scriem totusi pentru ca e bine de stiut sa fim prevazatori cand calatorim si sa mai strangem idei despre cum „operează”.
Pana la urma bine ca nu ne-au luat nimic, nu s-a intamplat nimic grav cat sa stam suparati!
Noi si in Filipine cand am facut pana intr-o padure mai periculoasa am ras. Au venit oameni si ne-au lasat comentarii ca suntem inconsienti… Concluzie? Filipine pe coclauri, Madrid… nu e asa mare diferenta pana la urma :).
Inteleg perfect ce ai simtit dupa aceasta intalnire de gradul 3. Ceva absolut similar mi s-a intamplat la Paris in 2004, pe scara rulanta de la statia de metro Saint Michel. In fata mea sotul si copila, eu incheiam „plutonul” la coborarea cu o scara rulanta pe care nu mai erau decat 2 persoane in urma mea, in acel mijloc de dimineata linistita. Tocmai de aceea am auzit un zgomot usor ce semana cu tragerea unui fermoar. M-am intors si exact asta am constatat, fermoarul rucsacelului era deschis deja pe jumatate, iar cei 2 adolescenti cam arsi de soare vorbeau intre ei in romana complet detasati de ceea ce se intamplase rucsacului meu, dar suspect de aproape de mine. Ha, voi vorbiti romana?! Rucsacul e deschis?! Voi – peste noi pe scara?! Deja vue. „Nu va este rusine, incercati sa imi umblati in rucsac?!” „Ai, manca-t-as, io credeam ca esti englezoaica, ca doar nu dadeam la romani!” Da, sigur. Intre timp am ajuns capatul scarii, sotul meu intervenise si el insa calm si politicos, doar ca pustanii (16 – 17 ani) cu foarte mult tupeu, ne cam inghesuisera la perete si cu ochii pe buzunarul camasii sotului meu il intreaba „ce tigari conduce” si sa le dea si lor. Moment in care revolta mea deja devenise teama – eram si cu copila micuta – si am inceput sa strig. „Daca nu va carati imediat chem Politia, urlu pana vine si garda (nu stiu la ce garda m-am gandit, asa mi-a venit)”. Cred ca s-au gandit ca sunt isterica si s-au pierdut imediat printre oamenii – nu prea multi – de pe peron. Am tremurat vreo jumatate de zi, eram la prima noastra escapada mai aventuroasa in Vest, cu masina, iar in buzunarul interior al rucsacului aveam toate actele, cardurile, banii. Succesul operatiunii „romanasilor” nostri ar fi creat o mare problema – ne gandeam ca ar fi urmat sa spalam vase, sa mergem la ambasada, sa asteptam ajutor din tara pentru a ne puteam intoarce acasa. De pe urma incidentului am ramas cu doua lectii valoroase: 1. rucsacul cu ce e necesar si are o oarecare valoare se tine doar in fata, 2. nu mai plecam cu toti banii, actele, cardurile la noi prin oras, luam un minim de cash necesar si un singur card, plus copii de pe actele de identitate, restul raman in safe la hotel. Dincolo de aceste lectii, de la acel incident nu am mai reusit sa recuperez relaxarea cu care calatorisem pana atunci si inocenta cu care ma bucuram de ceea ce traiam de parca hoti, rauvoitori, misei, nu ar fi fost decat in tara. Sunt mult mai atenta la ce se intampla in jurul meu oricat de fascinant este locul in care ma aflu sau ceea ce se petrece acolo.
Offf! Noi nu am avut absolut nici o problema timp de 9 luni in Asia. Si a fost primul incident de genul prin Europa.
Stay safe!