• Menu
  • Menu

Miturile călătoriilor solo ca femeie – by Cristina face aventura

Cristina face aventura de câțiva ani de zile. Și de voie, de nevoie, a călătorit mai mult singură decât cu prieteni sau o jumătate. Așadar aș spune că are câteva lucruri să ne spună. Evident, toate bazate pe experiența personală vastă.

dacă așteptam până era cineva disponibil n-aș fi făcut jumătate din lucrurile pe care le-am făcut până acum

De cinci ani s-a mutat singură în Thailanda, crezând că o să fie ceva de scurtă durată. Este directă, așa cum ne place nouă. Spune lucrurilor pe nume și nu se ascunde după deget. Să-i dăm condeiul așadar. Cristina face aventura și ne povestește despre călătoriile solo.

 


Despre baubaul care nu e călătoritul solo

Deși nu mai e chiar o noutate, călătoritul solo încă ridică sprâncene și multe, multe temeri. De la „da’ de unde ai știut tu să mergi acolo?” (cum zice bunica, draga de ea) la „auzi, da’ tu nu te-ai săturat tot singură?” (cum mi-a spus o prietenă chiar luna trecută), le-am auzit pe toate.

Adevărul e că m-am plimbat de una singură în cele mai diverse feluri: stil backpacker prin hosteluri, la hoteluri de 5 stele, cu Interrail-ul prin Europa, ba tot singură mi-am luat bocceluța și m-am mutat în Thailanda. Pentru o perioadă, credeam eu, scurtă, dar uite că în octombrie se fac 5 ani.

Cum am ajuns a călători solo?

Păi…de nevoie. Șoc și groază, nu-s vreo ursuză care urăște oamenii, ci pur și simplu așa a fost să fie. Să explic: prietenii mei ori n-aveau timp ori n-aveau bani ori n-aveau chef, după caz. La fel și jumătatea mea de atunci care călătorea mult cu munca și se trezea trimis în delegație când ne era lumea mai dragă.

Ce era de făcut? Să aștept? Nu-i o idee rea, dar dacă așteptam până era cineva disponibil n-aș fi făcut jumătate din lucrurile pe care le-am făcut până acum, iar eu chiar nu vreau să-mi trăiesc viața în funcție de cum au alții timp sau bani sau chef.

 

View this post on Instagram

 

During the Coldplay concert in Bangkok last year. #coldplay #ahfodtour #bangkok #music #concert #asia #coldplaybangkok #passionpassport

A post shared by Cristina Gabriela (@cristinafaceaventura) on

Așa că mi-am luat inima-n dinți și dusă am fost. Inițial prudent (era și pe vremea când nu aveam Google Maps sau internet pe telefon pentru că roaming-ul costa o mână și-un picior în Europa așa că eram cu harta în mână mereu), după care am prins curaj și am văzut că în lume o mulțime de oameni fac asta, nu-s eu chiar singura dementă. Între timp a ajuns să-mi placă și să devină stilul meu de a călători.

Dar nu e periculos?

Hai să demitizăm un pic și aspectul ăsta. Dacă am cu mine o prietenă sau jumătatea-mi nu mă simt mai în siguranță. E doar un confort psihic, nicidecum unul care se materializează în situații concrete. Și dacă nu mă credeți e suficient să cercetați un pic internetul, un exemplu vi-l dau eu: cuplul de britanici uciși pe insula Koh Tao chiar aici, în Thailanda.

Sigur, dacă mergeți o gașcă de 10 oameni se poate aplica zicala cu „unde’s mulți”, dar oricum n-aș merge așa, nu mai sunt în tabără în clasa a șasea.

Mă ghidez după principiul conform căruia fie că-s singură, fie că-s cu prieteni, aceleași reguli elementare de siguranță sunt de urmat: evitat zone periculoase, evitat a afișa lucruri de valoare sau bani mulți, evitat conflicte cu localnici. Și, evident, bazat mult de tot pe instinct și bun simț, e incredibil câte situații complicate se pot înlătura doar dacă ne folosim puțin intuiția.

Cum m-a schimbat călătoritul solo?

Iau fiecare om așa cum e, fără să-l judec. Avem valori comune cu prietenii noștri că doar de aia suntem prieteni. Atunci când călătorim, însă, întâlnim oameni care au valori total diferite pentru că, cel mai probabil, vin din culturi diferite. Tot călătorind singură am intrat în contact cu asemenea oameni și am trecut de la a-i judeca și evita la a accepta că oamenii sunt diferiți. Dacă aș fi fost cu amici, cu siguranță aș fi evitat contactul cu oameni atât de diferiți, doar aș fi fost în bula mea, cu prietenii mei.

Politica și mass-media sunt una, oamenii sunt alta. Am stat la bere cu destule nații din lumea asta, de la elvețieni la peruvieni și pakistanezi. Oamenii sunt oameni, de oriunde ar fi. Dacă e din Pakistan nu înseamnă că umblă cu bomba în geantă, așa cum dacă eu sunt româncă nu înseamnă că fur din buzunare. Politica și mass-media perpetuează o imagine și nu zic că-i bine sau e rău, zic doar că oamenii sunt oameni, de oriunde ar veni.

Localnicii

Am învățat că localnicii sunt mișto. Nu există loc pe lumea asta unde să nu întâlnești și localnici faini. Nici măcar în Barcelona, unde anunță sus și tare că s-au săturat de turiști. Oamenii sunt curioși și vor să vorbească, atâta vreme cât ești deschis și respectuos. Chiar și în Japonia, în Hiroshima, un om între două vârste ce biciclea în zonă m-a oprit să stea puțin de vorbă, deși nu prea vorbea bine engleză.

Intuiția

Am învățat că intuiția e importantă. Serios, e aliatul meu numărul unul când plec pe undeva. Nu-s eu cea mai arătoasă dintre domnițe, dar ca femeie singură ești abordată constant, oriunde ai fi. Important e să nu te panichezi, să răspunzi politicos, dar distant și să nu povestești foarte multe despre tine.

Sunt o egoistă: fac ce vreau, când vreau. Na, nu-i dracul chiar atât de negru, dar e p-acolo. Nu tuturor ne plac aceleași lucruri, iar atunci când sunt singură fac fix ce doresc, atunci când doresc. Exemplu concret: acum doi am fost cu fetele în Vietnam, în Ho Chi Minh, Dalat și Muine. A fost fain, nu zic nu. Dar, spre exemplu, eu aș fi mers în Delta Mekongului și la Cu-Chi Tunnels, însă pentru că eram patru a trebuit să fac un compromis. Iar anul ăsta, când am mers singură tot în Vietnam, dar în Hoi An, a fost tare bine și eliberator să-mi fac programul cum vreau eu. Egoistă, v-am zis eu!

La final

După atâta povestit e posibil să fiu prost înțeleasă: nu propovăduiesc nimănui faptul că a călători singur e cel mai bun lucru de pe pământ. De altfel, există și excepții, dacă merg în roadtrips îmi place să am unul-doi prieteni cu mine. E clar că stilul ăsta nu se potrivește tuturor și e ok să fie așa.

Dar ce încerc să spun e că dacă vrei musai să faci ceva ori să mergi undeva, nu e nevoie să aștepți pensia sau ca altcineva să te poate însoți. Ce naiba, dacă am reușit eu, crescută la țară într-un sat de prin Călărași, a mă descurca prin țări străine, atunci oricine poate!


Sper că v-a plăcut și inspirat Cristina face aventura. 🙂 Pentru mai multe aventuri intrați la ea pe blog, Facebook sau Instagram.

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 comments