• Menu
  • Menu

Diferențe de percepție

Ne-am lovit de tot felul de situații în timp. Cel mai des de oameni necinstiți. Am ajuns pe la 12 noaptea în Azore, gazda noastră ne-a luat de la aeroport, am făcut check-in. Știam că o să fim obosiți ziua următoare, știam că servesc și mic dejun, așadar le-am spus că am vrea.

Proprietarul ne-a spus că prețul este de 5 euro de persoană, avem pâine, gem local, unt local, brânză locală, cafea, ceai local și niște ananas/fructe, ați ghicit, tot crescute în zonă. Nu asta ne-a uimit. Ci ce ne-a spus după.

A luat harta și ne-a arătat patiseria aflată la 2 minute de cazare. Ne-a spus că putem lua micul dejun acolo, probabil mult mai ieftin și cafeaua mult mai bună. Reacția noastră a fost: nu vrei să îți vinzi micul dejun, sau care e faza? 

Noi ne-am ținut de ale noastre, chiar voiam micul dejun la cazare, ne doream sa încercăm produsele locale.

După prima zi ne-am luat și noi micul dejun, ca tot cartierul din câte ne dăm seama, la patiseria din colț. Am realizat și că nu era nici nimic în neregulă cu micul dejun servit de ei la unitatea de cazare și nu era nici faptul că nu voiau ei să ne servească pe noi.

Omul a fost pur și simplu cinstiti. Micul meu dejun este așa, dar e mai scump și nu am probabil cea mai grozavă cafea. Dacă sunteți la buget e recomandat să mergeți peste drum. 

Nouă nu ne-a părut rău, a fost o primă dimineață plăcută în Azore și eram perfect conștienți în ce ne băgăm. Iar totul a fost delicios, chiar dacă poate nu cel mai ieftin.
Ce să spun, mai rar…

Nu că în mod normal dăm doar de oameni necinstiți, dar rar dăm de gazde atât de cinstite. Și ne-a uimit cum adevărul și onestitatea le-am interpretat în primă fază ca un mod amabil de a ne refuza, apoi ne-am zis: băi, ce om cinstit azoreanul ăsta și l-am apreciat mai mult.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.