• Menu
  • Menu

Primele zile în Ponta Delgada, Sao Miguel, insulele Azore

V-am dat din titlu coordonatele complete. Ponta Delgada este cel mai mare oraș de pe insula Sao Miguel.

Arhipelagul are nouă insule în total din care noi vom vedea cel mai probabil una singura. O să revenim cu siguranță cândva din mai și până în Septembrie pentru a explora și mai mult și mai bine toate insulele, insulițele și comorile din zonă.

Până una alta, având în vedere vremea capricioasă, am decis să rămânem doar aici pentru tura asta, fără să ne complicăm inutil.

Înainte să plecăm am avut destul de mult de muncă, așadar am ajuns aici oarecum nepregătiți. Mare noroc am avut cu niște prieteni care ne-a trimis toate secretele lor frumoase, din multe vacanțe adunate în zonă. Mulțumim Dorin și Diana.

Rezervarea pentru cazare a fost făcută foarte târziu în noapte, pe la 1 și jumătate. Avionul nostru pleca în doar câteva ore. Asigurare de călătorie ne-am făcut între avioane, bine că ne-am amintit să o facem și pe aia.

Primele zile în Ponta Delgada

Cu trei furtuni în zonă, să spunem doar că nu am nimerit în cel mai bun moment. Azi a ieșit însă soarele, vântul face pe nebunul, dar o să se potolească și el. Apoi urmează 3-4 zile de vreme bună de care vrem să profităm la maxim.

Așa cum povesteam și pe Facebook stăm la o fermă și ne-am mai prelungit șederea aici. Câte o zi, câte o zi. Omului i-am și spus – cu noi nu se știe niciodată cât rămânem.

Găini vesele aleargă prin curte, avem și o piscină naturală, iar ferma este eco-bio-sustenabilă, cu un procent de sustenabilitate de aproape 94%, calculat având în vedere peste 400 de criterii. Acesta este site-ul lor.

Ah, da. Casa este din secolul 17 și i-au păstrat și conservat arhitectura si interiorul.

Ne-am spălat cu săpun natural, făcut în casă și-am băut liquor local de fructul pasiunii. Ca o vișinată, gros și dulce, dar cu 20% alcool.

Ne-am plimbat prin ploaie și pe soare și am hotărât să o luăm ușor. Ne așteaptă băi termale și peisaje amețitor de frumoase. Avem răbdare să se îndrepte de tot vremea până să ne întâlnim cu ele.

Viața e bună pe insule în Portugalia. Ne bem cafeaua de la patiseria din colț, unde pare că se adună tot cartierul dimineața. Fără dubiu luăm și natas. Măcar una pe zi. 🙂

Nu înțeleg mai nimic din portugheză, decât dacă oamenii vorbesc rar. Uneori îmi sună foarte asemănător cu româna.

Încă nu am căutat cât costă o casă în zonă, dar sunt șanse foarte mari să o facem. Prețurile par încurajator de mici în general. O friptură în centru, în buricul târgului, costă 15 euro. Pe la restaurantele mai departe de zonă foarte turistică o găsești la 7-8 euro. Cafeaua costă pe la un euro, maxim doi.

De când suntem aici ne trezim devreme, ne bem cafeaua leneș, mâncăm bine, sănătos, ordonat, facem mișcare. Adică exact toate lucrurile pe care acasă uităm să le facem. Mai puțin băutul leneș de cafea.

Aș putea să mă învăț cu asta. Și culmea, e timp pentru toate. Și pentru muncă, dar și pentru suflet. V-am spus că am nevoie de plecări ca să-mi amintesc. Vă pup, ne așteaptă soarele!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments