• Menu
  • Menu

Tu ai superstiții atunci când călătorești? (P)

Poate ai tricoul norocos pe care îl iei cu tine, sau un ritual pe care îl faci înainte sa ieși din casă. Poate nu treci peste prag decât cu dreptul la plecare. Dacă ne spui câștigi și un premiu, dar detalii despre asta mai târziu.

Superstiții de călătorie nu prea avem. Asta probabil și pentru că încercăm să avem noi grijă să fie lucrurile organizate cât de cât înainte de orice plecare. Și nu prea avem emoții.

Asta înseamnă că facem din timp check-in-ul, descărcăm de la wifi harta, ne orientăm pentru a ajunge la cazare sau în zona în care am vrea să stăm, verificăm din timp actele (pașapoarte, buletin, permis, cerințe cu privire la viză pentru destinație și țările pe care eventual le tranzităm) și nu plecăm niciodată la drum fără asigurare de călătorie.

Am totuși două “superstiții”

Recunosc, după ce era să pierdem zborul de întoarcere din Malaezia, când tata avea o problemă medicală, eu am rămas cu o frică și mereu plecăm puțin prea devreme spre aerporot/gară/stația de autobuz. La drumul spre aeroport din Malaezia ne luasem vreo trei oră marjă de eroare, dar tot nu au fost suficiente și am prins zborul la mustață. Atunci nu mă ajuta prea mult asigurarea de călătorie, pentru că nu era vorba atât de mult despre bani, cât despre faptul că noi trebuia să ne urcăm în zborul ăla.

Superstițiile mele sunt așadar

  • să îmi iau suficient timp înainte de avion, autobuz, tren
  • și să nu plec fără asigurare de călătorie.

Avem multe articole pe acest subiect. Poți să citești aici de exemplu și poveștile altora cu asigurările de călătorie. Ca să te convingi să nu mai pleci la drum fără una. Ne-a ajutat foarte mult atât în Thailanda, cât și în Vietnam sau Laos. În rest am fost destul de sănătoși și nu am avut nevoie. Din fericire!

Cam asta spune și campania Eurolife pentru asigurările de călătorie. Pleacă liniștit în vacanță și fă-ți singur norocul. Partea bună e că poți rezerva imediat online, de pe laptop, telefon sau tabletă. Poți să-ți faci asigurare și cât aștepți la cozi prin aeroport. Așadar nu ai nici o scuză.

De ce nu am plecat pe termen lung?

Pentru plecarea noastră în Cipru am ales să ne asigurăm chiar cu acest nou produs lansat de Eurolife. Noi ne gândeam să plecăm în Indonezia în noiembrie, însă încă mai avem planuri “prin zonă”, deci nu putem să fim plecați foarte departe cu lunile.

Când a apărut promoția Ryanair și-am văzut că vine și frigul peste România am hotărât că cea mai bună variantă este să mergem mai la căldură o vreme. Decembrie este oricum o lună aglomerată, preferăm să amânăm rezolvarea lucrurilor pe care le avem de făcut pentru luna ianuarie. Ne-am luat biletele pentru data de cinci decembrie, iar la scurt timp am primit propunerea de a testa asigurarea de călătorie Eurolife ce se lansa pe data de patru. Aliniere faină de planete, așa-i?

Asigurări de călătorie Eurolife

Ce îmi place mie cel mai mult la aceste asigurări este faptul că sunt incluse și urgențele dentare. Atenție, nu toate asigurările de călătorie oferă și acest serviciu.

Ce nu îmi place așa de mult este faptul că poți încheia genul acesta de asigurare pentru maxim 30 de zile. Știu, pe mulți dintre voi nu vă încurcă prea mult. 🙂

Alte motive pentru care am ales să folosim asigurarea de călătorie Eurolife

  • Asigurarea devine activă imediat ce ai confirmat plata. Si poate fi incheiata chiar si de pe scara avionului.
  • Prețurile mi se par foarte bune pentru opțiunile extinse pe care le oferă.
  • În cazul în care plecați într-un roadtrip cu mașina veți avea pe toată durata șederii serviciul de asistență rutieră, ceea ce este un avantaj.
  • Aveți și 10% reducere pentru două sau mai multe persoane asigurate.

Tipuri de asigurări de călătorie Eurolife

Nu uita să bifezi sporturile de agrement în cazul în care vei practica. Puteți de asemenea să alegeți valoarea maximă a sumei asigurate. Respectiv 30,000 sau 50,000 de euro și între trei tipuri de pachetele:

  • Relaxat
  • Echilibrat
  • Zen

Iată și care sunt diferențele dintre acestea. Cotatia este pentru două persoane, valabilitatea poliței fiind de 21 de zile.

În momentul în care treceți la pasul următor o să vedeți o listă cu termenii și condițiile în care aveți detaliate toate acoperirile.

Vlog – Călătorie fără griji

În acest vlog îți povestim despre plecarea noastră, vezi și cât de ușor a fost să facem asigurările. Până la urmă nu le-am făcut de pe scara (în video am zis ușă, mă scuzați) avionului, ci din aeroport.

Câștigă un kit de noroc self-made

Așa cum vă spuneam la începutul articolului, poți câștiga un kit de noroc self-made dacă ne povestești despre superstițiile tale. Kitul are:

  • Rucsac antifurt (avem și noi și ne place mult)
  • Căști pentru muzica ta preferată (eu nu plec nicăieri fără muzica preferată)
  • Și un breloc de aruncat grijile

Cum participi? Ne spui în comentarii aici pe blog, sau pe Youtube (dar câte o singură înscriere de persoană) despre superstițiile tale, iar dintre comentarii random.org o să aleagă un câștigător.

Concursul durează două săptămâni! Baftă și vă salutăm din însoritul Cipru. Nu uita: nu pleca nicăieri fără asigurare de călătorie.

Travel & love, love to travel!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

101 comments