Anca ne arată că poți să călătorești destul de liniștit chiar și în pandemie. În ultima vreme s-a plimbat prin Costa Rica (dar nu numai). Ne-a făcut să ne fie tare dor de micul orășel Cahuita în care am ajuns crezând că stăm trei zile, dar am ajuns să stăm o lună.
După ani de zile de când are blogul de călătorii, și-a luat inima în dinți și a început să se plimbe prin lume având și job full time. Cu siguranță o vom lua la întrebări și pentru rubrica “Nomazii zilelor noastre”.
10 plaje suberbe din Costa Rica by Anca – 1001 călătorii
Îi dăm tastele așadar, să ne povestească despre plaje de vis de văzut în Costa Rica.
Sunt Anca și de aproape un an de zile călătoresc în jurul lumii și lucrez remote în același timp. Nu, nu sunt freelancer, ci angajat full time, dar cu o viață de nomad digital, trăind câte o lună în fiecare țară și apoi luând-o din loc spre alte meleaguri. Povestesc despre toate astea pe 1001calatorii.ro: despre țări, locuri, ”workations” și cât costă, de fapt, să trăiești în cele mai frumoase locuri din lume.
În mai-iunie 2021 am stat o lună în Costa Rica, să îmi potolesc dorul de plaje după ce am locuit patru luni în America de Sud. Ce am avut pe lista de vizitat? Plaje, plaje, ….plajeeeeeeeeeee 😊
În Costa Rica ești mereu aproape de natură, așa că dacă ți-e dor de locuri neatinse de mâna omului, de plaje protejate de parcuri naționale, de plimbări prin ploaie pe malul mării, pe lângă pădurea tropicală locuită de maimuțe și leneși, ăsta e locul în care trebuie să ajungi. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, mergeți acolo și vedeți ce plajă sau parc național vă place cel mai mult.
Manuel Antonio
Cel mai frumos parc național de la Oceanul Pacific e Manuel Antonio, o zonă verde întinsă în care poți vedea leneși, maimuțe și te poți odihni pe o plajă splendidă în care, dacă ajungi dimineața devreme înaintea celorlalți turiști, te crezi, pe bună dreptate, în paradis!
Uvita
Tot la Pacific e și Marino Ballena, un parc național cu o peninsulă care la reflux are o formă de coadă de balenă. Plaja e virgină, lungă, cu nisip fin și valuri năzdrăvane – te poți plimba câțiva kilometri dintr-o parte în alta, iar dacă mergi suficient de departe vei constata că ai plaja doar pentru tine: doar tu și o mulțime de crabi roz care aleargă pe nisip cu viteză maximă, de parcă își iau zborul.
Dominical și Dominicalito
Două plaje la Pacific, iubite de surferi, dar și de cei curioși, așa ca mine, care o iau pe jos de pe o plajă pe alta doar de dragul unei plimbări. Am mers pe malul oceanului, prin pădurea tropicală, am traversat un pârâu și în cele din urmă am ajuns la Dominicalito, plajă mai mică cu stânci aruncate în ocean și un mic colțișor cu o bancă lungă unde poți medita la frumusețea sezonului ploios.
Playa Cocles
Dacă e să alegeți un singur loc de la Marea Caraibelor din Costa Rica, mergeți în Puerto Viejo, un sătuc cu câteva plaje frumoase la mică distanță. Pentru mine cea mai reușită zi de acolo a fost o plimbare de 8 kilometri pe malul mării de la Playa Punta Uva – Playa Chiquita – Playa Cocles și înapoi în Puerto Viejo. Doar plaje cu nisip fin, pădure tropicală și ploaie fină. Playa Cocles e cea mai frumoasă, are o mică stâncă împădurită care se înalță din mare și pe lângă care se aventurează surferii.
Manzanillo
Aproape de granița cu Panama, la Marea Caraibelor, e un sătuc liniștit în care poți dormi la un hotel la câțiva metri de plajă, în sunetul valurilor. Și acolo este un parc național care se poate vizita gratuit, cu câteva plaje cochete și un mirador care-ți încântă ochii.
Playa Negra
Cea mai apropiată plajă de Puerto Viejo, în afară de cea din localitate, este Playa Negra, cu nisip negru antracit, fundal perfect pentru cele mai reușite poze din Costa Rica. Plaja e lungă și primitoare, iar cel mai bun loc de înotat e chiar în capătul dinspre Puerto Viejo, lângă o platformă metalică unde învățăceii exersează echilibrul pe planșa de surfing.
Cahuita
La Marea Caraibelor poți să iei la rând toate localitățile de acolo și garantat vei găsi plaje frumoase de explorat. Cahuita are un parc național cu maimuțe, leneși și ratoni și trasee prin pădure care se termină într-o ”playa sin salida” în capătul peninsulei, unde toate drumurile se sfârșesc și trebuie să o iei de la capăt.
Jaco
O plajă la Pacific ceva mai comercială decât cele de mai sus, dar cu avantajul de a fi cea mai apropiată de San Jose, capitala țării. Pentru cei care nu mai au răbdare și vor să facă o baie la câteva ore după ce au aterizat în Costa Rica, Jaco este o destinație bună pentru a te familiariza cu atmosfera de chill & relaxare de acolo.
Quepos
Unele plaje nu sunt mari atracții turistice, dar au un vibe local pe care nu îl regăsești în altă parte. Pe plaja din Quepos se ajunge cu un mic ferry care face o traversare de un minut până în acest sat adormit, construit chiar pe plajă, printre palmieri aplecați de vânt.
Puerto Limon
Pentru un port uitat de lume, Puerto Limon are o mică plajă cochetă pe care localnicii o ignoră cu desăvârșire și preferă să piardă timpul uitându-se la ea de departe. Păcat, căci dacă intri în apă ești imediat vizitat de niște pești argintii cu aripioare ondulate care te inspectează cu multă curiozitate, fără să se plictisească vreo clipă.
—
Acestea sunt câteva plaje vizitate de mine, dar în Costa Rica mai sunt multe altele, pretext să o revizitez cândva și să fac un… top 20 de plaje în care să uiți de toate? 😊
Te-a luat și pe tine cu dor de explorat? Atunci trebuie neapărat să o urmărești pe Anca. O găsești pe blog, Facebook și Instagram.
Superbe destinatii, multumesc mult pentru recomandari!