• Menu
  • Menu

Despre noi, blogul lipa lipa și contact

Salut!

Suntem Simona si Alex, călători cu normă întreagă. În trecut dedicam călătoriilor tot timpul nostru liber și zilele de concediu. Până când călătoria a devenit atât de mult un stil de viață, încât am luat o hotărâre nebunească: hai să ne descurcăm pe cont propriu!

Ne-am dat demisia de la job și am plecat prin Asia. Poți să citești aici despre plecare.
Din februarie 2016 suntem tot într-o călătorie. 🙂 O călătorie fantastică prin viață.

În ultimii ani am stat 9 luni prin Asia de Sud Est, vreo patru luni în Timișoara, peste șapte luni prin Mexic și America Centrală, câte o lună în Cipru, Insulele Azore, iar după ce am devenit părinți au început să ne placă (destul de mult chiar) și vacanțele la all inclusive.

Iubim stilul nostru de viață cu toate avantajele și dezavantajele sale și îl împărtășim și cu voi. Cu bune și rele!

Ce făceam înainte de demisie?

Alex a lucrat ca media researcher într-o agenție de media din România, iar eu mi-am dat cu greu demisia de la jobul meu de brand manager în televiziune pentru a-mi urma pasiunea pentru scris și călătorii.


Dacă vrei să lucrezi cu blogul lipa lipa

Ne poți contacta folosind una din metodele de mai jos:

mail – lipalipablog [@] gmail com, simonaelenastanescu [@] gmail com ori alex.vrinceanu87 [@] gmail com.

Sau pe

Ne poți scrie și dacă ai nevoie de freelanceri cu care să colaborezi.

Ce știm să facem și pentru ce ai putea avea nevoie de noi?

  • Să scriem (ghiduri de călătorie, articole pe diverse alte subiecte, postări pentru rețele sociale, articole pentru blog etc).
  • Să gestionăm conturi de Social Media.
  • Research pentru diverse situații (am lucrat de exemplu pe această parte pentru o aplicație mare de călătorii în România).
  • Să gândim, filmăm și edităm conținut.
  • Filmări cu drona clasică sau de viteză.

Despre blogul lipa lipa

M-am îndrăgostit de călătorii iar de atunci viața mea nu a mai fost la fel. Mi-am spus într-o zi că aș putea chiar să fac din asta o meserie. Știam că nu o să fie ușor și că o să fie mai mult o combinație între multă muncă și noroc, un dram de nebunie însoțit de multă adrenalină.

De foarte mulți ani, aproape 13, Lipa Lipa e locul în care povestesc despre toate lucrurile de mai sus. Despre cum am făcut din viață o călătorie extraordinară.

Am pornit lipa lipa în August 2012 pentru că îmi doream să povestesc și altora despre toate locurile frumoase prin care am ajuns, despre cât de frumoasă e lumea. Să îi ajut pe oameni să călătorească mai des, mai mult și la prețuri mai accesibile.

Reușim să facem asta de atunci.

La noi pe Youtube poți să vezi videouri faine fără vorbărie dintr-o destinație – Palawan, Thailanda, Bagan, vloguri de călătorie din diverse destinații și câteva videouri în care povestim despre noi sau încropim sfaturi de călătorie.

Găsești playlisturile aici.

Nu uita sa apeși FullHd! Enjoy!


Pe unde am fost și am povestit pe blog?

Momentan am apucat să ajungem prin  EuropaAsia, Mexic și America Centrală, am ajuns și în Africa, dar nu am scris despre asta încă. 🙂

Pentru Asia poți să citești despre Myanmar, Laos, Thailanda, Iran, India și multe altele.

În America Centrală am fost prin Guatemala, Nicaragua, El Salvador și Costa Rica.

În Europa ne-am plimbat prin Italia, Franța, Insulele Azore, BulgariaOlanda, Polonia, lista e foarte lungă.

Iubim România, deci pe blog găsești foarte multă inspirație din această țară superbă în care locuim, în categoria dedicată, România Lipa-Lipa. De la locuri mai puțin cunoscute și până la locuri celebre, cazări wild sau răsfăț maxim, avem multe recomandări și idei pentru tine.

Dacă vrei să iei legătura cu noi așteptam un semn de la tine. Mulțumim că ne urmărești.

Travel & love, love to travel!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

58 comments

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.