Pentru că am primit foarte multe întrebări pe tema biletelor de avion, am găsit cea mai elegantă modalitate de a încerca să vă îndrum puțin. Există tot felul de metode de a obține bilete de avion ieftine. Speculezi sensibilitațile sistemelor de rezervări ale companiilor aeriene, fentezi niște taxe și altele.
Nu le stăpânesc nici eu prea bine și nu le recomand dacă nu știți destul de clar ce faceți acolo.
Din fericire însă avem Flightfox, un site cu un sistem simplu și inteligent de găsire a biletelor iefitine. Tu precizezi destinațiile iar experții în căutări îți oferă variante. De cele mai multe ori și mai ales în cazul distanțelor mai mari, scutești câteva sute de euro!
Cum funcționează Flightfox?
Intri pe site, faci o descriere a traseului dorit, destinații, date, cât de flexibil să fie sau nu și în principiu orice alte preferințe. Oricum mai târziu în proces o sa mai precizezi detalii suplimentare, deci nu trebuie să te super pregătești din etapa asta.
Experții în rezervări o să înceapă să caute și să îți arate diverse oferte, tu alegi doar în momentul în care prețul ți se pare ok. De asemenea îți oferă și garanția că îți rezervă mai ieftin decât fee-ul lor, în caz contrar nu plătești nimic. În aceste condiții totuși faci plata în avans.
Pentru că mi se pare că mă descurc destul de bine să îmi găsesc singură zboruri ieftine eu nu i-am încercat încă, dar mă tentează să o fac.
Ce așteptări să ai de la FlightFox
Încearcă să ai așteptări reale. Dacă tu ți-ai găsit zborul cu 1200 de euro nu te aștepta să ți-l găsească ei la 300 de euro. O să economisești câteva sute de euro (ceea ce oricum e foarte bine).
Se pricep foarte bine la pachete premium și lună de miere, grupuri corporate și orașe multiple! Am văzut la reviews că sunt foarte îndrăzneți. Cer tuturor clienților lor să le dea un rating și îl afișează zilnic. Azi au 9,1 de exemplu!
[…] ci pentru că ai risca anularea biletului. Așa că lasă profesioniștii să te ajute. Cei de la Flight Fox fac treabă bună. Eu personal nu i-am încercat, dar știu oameni foarte fericiți și mulțumiți […]