• Menu
  • Menu

Live for the story – episodul 2 – Dia de Muertos în Mexic (P)

Ziua morților sau Dia de Muertos este una dintre cele mai importante sărbători din Mexic. Mai multe persoane ne-au spus chiar că este a doua sărbătoare ca importanță, după Ziua Independenței. Surprinzător, nici nu ține doar o zi.

Noi ne imaginam că se sărbătorește asemănător cu Halloweenul. Oameni mascați, petreceri peste tot și tradiții menite să te sperie. În realitate însă este vorba de mult mai mult de atât. Este o sărbătoare a vieții și a morții deopotrivă.

Dia de Muertos în Mexic

Chiar dacă impresia generală este că sărbătoarea este similară cu tradiționalul Halloween unde toată lumea scobește dovleci buni de pus pe instagram, lucrurile stau total diferit. În cazul acestei sărbători în Mexic este vorba mai mult despre familii care se adună. Despre rugăciune, mers la cimitir, decorat altare acasă. Toate astea într-o atmosferă veselă și prietenoasă.

Nu există casă, magazin sau alt spațiu asemănător în Mexic unde să nu găsești un mic altar.

Din poveștile localnicilor mi s-a părut că seamănă puțin și cu Sâmbăta Morților la noi. În sensul că și ei împart mâncare și merg la cimitir la mormintele celor dragi.

Când se sărbătorește Dia de muertos?

Sărbătoarea ține între 31 octombrie și 2 noiembrie. Totuși, pregătirile, paradele, ornamentele sunt prezente cu aproximativ o săptămână sau două înainte și după. Depinde mult și de zonă sau cât de mare este orașul.

Obiceiuri de Dia de Muertos

Fiecare regiune are moduri diferite în care sărbătorește. Diferențele de la o zonă la alta sunt minime și fac parte din farmecul local. Sărbătoarea este atât de importantă încât în 2008 a fost pusă pe o listă UNESCO – Representative List of the Intangible Cultural Heritage of Humanity.

Cele mai des întâlnite obiceiuri peste tot în Mexic pentru Dia de Muertos.

Paradele

Indiferent dacă vorbim de Mexico City, sau pueblo magico Valladolid, trebuie să fie cel puțin o paradă. De obicei  încep de pe 28, 29 octombrie și țin până pe 2 noiembrie. În Valladolid mare parte dintre parade au fost organizate de școli. Este o inițiativă ceva mai nouă menită să mențină și să conserve costumele, valorile și sărbătorile tradiționale.

Noi ne-am pus al nostru Canon Eos M100 pe umăr și-am ieșit să fotografiem și să filmăm aceste momente.

Vlog de călătorie Paseo de santas animas

Vezi în vlogul de mai jos bucăți din paradele prinse de noi. În una dintre seri am avut parte și de o mică reprezentație de dansuri populare specifică zonei și cântece tradiționale.

 

Pâinea morților – pan de muerto

Toată lumea mănâncă și împarte această pâine cu gust dulce și un strat generos de zahăr peste. Din câte am văzut prin brutării se găsește de cumpărat oricând în forme și variațiuni diferite.

Construirea de altare

Toată lumea are cel puțin un altar. Oricât de mic. Este probabil cel mai important obicei al sărbătorii. De cele mai multe ori aceste altare sunt decorate în culori puternice. Movul și portocaliul sunt culori populare ce se și amestecă. În unele zone familiile construiesc altarele direct la cimitir.

Ofrande

La altarele de mai sus se aduc ofrande. Flori, lumânări, jucării sau alte mici obiecte, fructe și dulciuri. Aceste ofrande au menirea de a atrage sufletele celor decedați acasă astfel încât să poată auzi rugăciunile celor încă în viață.

Printre ofrande se numără deseori și țigările, alcoolul, tricoul preferat din liceu, cd-uri cu autograf. Asta pe lângă generalele flori, lumânări și pâine dulce.

Mersul la cimitir

Ziua morților este și acel moment din an când citimiterele sunt pline de oameni. Se curăță morminte, se asamblează altare iar atmosfera generală este mai mult una socială. Probabil că sună ciudat. Ei bine, trebuie să veniți în Mexic pentru a înțelege.

Ziceam și într-un articol anterior, mai bine ne bucurăm decât să plângem. Exact așa sunt și oamenii în Mexic.

Există și petreceri?

Da, se fac și petreceri, cu toate că alcoolul în public nu este permis, deci multe dintre acestea s-ar putea să fie fără alcool. În Valladolid petrecerile se țineau la cenotă. Iar aceasta era și decorată corespunzător sărbătorii. Cu morminte colorate!

Experiența Dia del Muertos

A fost foarte interesant să fim în Mexic fix în perioada asta. Mai ales pentru că atunci când am luat biletele de avion nu am realizat. Astfel am putut să luăm mai bine pulsul și să înțelegem ceva mai mult din obiceiuri. Localnicii se amuză și ei că se râde, se bea și se ascultă muzică în cimitir. Dar asta e tradiția!

Despre aparat

Chiar acum vreo două zile m-a întrebat iar cineva cu ce pozăm. Momentam cam 70% din poze sunt făcute cu un mirrorless de la Canon, EOS M100. Micuț, practic și foarte ușor care ne ajută foarte mult în această călătorie. Avem două obiective cu noi. Cel standard și 55-200. Uneori îmi e rușine să mă bag în fața oamenilor și acesta din urmă mă ajută să fiu discretă. Dar am observat că îmi este foarte folositor în situații diverse. Nu doar când am nevoie de ceva mai mult zoom, ci și când vreau să pozez animale, păsări sau insecte.

Oricum, fără camera asta cu noi, nu reușeam să surprindem la fel de bine oamenii la paradă, atât de aproape, dar și în grupuri. Și până apuc să vă povestesc pe lung despre asta, vedeți că au un concurs nou cei de la Canon. Poate sunteți interesați.

Găsești și pe pagina de Facebook un video făcut doar cu acest aparat.

Concluzie?

Consider că am fost foarte norocoși să ne nimerim în Mexic fix în această perioadă. A făcut parte din șarmul țării. Nu căutăm neapărat să fim prezenți în țări din lume la sărbători importante, dar ne bucurăm când se întâmplă şi putem culege bucăți de cultură și învățăminte.

Până acum ne place acest optimist, această poftă de viață pe care o au mexicanii. Să râdem deci!

Sunt unele articole care mă bântuie săptămâni întregi. Îmi vin în cap șiruri coerente de cuvinte în cele mai nepotrivite momente. Apoi când încerc să le aștern, dispare orice urmă de elan.

Și mai sunt acele articole care aproape că se scriu singure.

Acest articol este din prima categorie. Asta și pentru că sărbătoarea morților din Mexic este cu mult mai mult decât înțeleg 80% din vizitatori. Și dorința mea cea mai mare a fost să pot să vă prezint complet obiceiurile, astfel încât puteți să aveți o imagine mai clară.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment