Din Mexic în Guatemala

Vineri în creierii nopții au început să ne sune alarmele. Un snooze, două. Am început rapid să fac o nouă evaluare a lucrurilor pe care le-aș avea de făcut ca să îmi dau seama dacă e cazul să mă trezesc. Ah, ce-aș mai fi vrut să dorm. Deci spălat pe dinți, îmbrăcat, să mai pun 2-3 chestii în bagaj. Cafea? Nope, dorm în mașină. Mic dejun? Nu. Tocmai pentru că merg cu mașina.

În timp ce făceam lista asta mentală, tzââââr, ajuzim soneria de la ușă. Mă uit la ceas, nici șase nu era. Ne-am uitat unul la altul, îngroziți în somnul nostru. Să-mi bag picioarele. Au venit mai devreme să ne ia?!

Plecarea la 6:30 într-o excursie lungăă într-un mini van înghesuit

Nu tocmai motivul meu preferat de trezire dimineața. Doar v-am povestit că sunt destul de cheaună oricum atunci când fac ochi. Cu atât mai puțin când și crezi că au venit mai devreme cu jumătate de oră. Și tu nici din somn nu ai iești încă. Și nici din pijama.

Și-a pus Alex buimac blugii pe el și-o bluză și-a plecat spre ușă. Eu mă dădusem jos din pat și mă învârteam în gol, căutând lucruri și uitând ce am căutat. Din fericire erau doi amorezi în căutare de cameră, nu mașina noastră. Hai că am scăpat ca prin urechile acului.

Acum, dacă tot ne-am dat jos din pat, hai să începem. Poate-i semn. Chiar am vrea să nu întârziem și să ajungem din Mexic ăn Guatemala. Una peste alta, rău nu a fost că ne-au trezit mai devreme de următoarele 5 snooze-uri pe care urma să le dăm. În amețeala mea de dimineață am fost și eu gata la timp.

San Cristobal – Panajachel Guatemala

Peste drum ne aștepta un mini van micuț. Nu știu prin ce minune, fix locurile din față erau libere. Următoarea opțiune erau niște locuri fix pe roată. Hmmm, nu. Nu tocmai locul ideal. Ne-am înghesuit pe locurile respective și am plecat mai departe, pentru a mai culege oameni. Când am terminat de luat toți treziții, dar și toți întârziații din paturile lor, am purces la drum.

Șoferii în partea asta de lume mi se pare deseori că au dat mită pentru carnetul de conducere. Și nici cu frâna nu sunt prieteni. Poate au ce au cu pasagerii? Pentru că frânează tare și brusc doar pentru a accelera și mai mult apoi. Nu are nici un sens, știu!

Nu-mi amintesc însă prea multe din primele (și nici următoarele) ore de condus pentru că am dormit. Când am rău de mașină corpul meu zice hai, gata băieți, intrăm pe modul de urgență, stingerea. Așadar dorm, oricând mi se zvârcolește capul în curbe și mi se flexează gâtul de zici că acum s-ar rupe.

Micul dejun

Pe la 9 jumătate oprim O ORĂ întreagă la un popas. Mic dejun tip bufet suedez, 100 de pesos de persoană cu cafea și suc incluse. Am făcut împărțirea frățește. Eu iau cafeaua, să mă trezesc puțin, tu iei mâncarea. Toată lumea câștigă.

Să fiu sinceră aș fi preferat de un milion de ori să mergem direct, fără oprirea asta. Toată lumea avea mâncare la ea. Mă rog, șoferul nostru ne-a spus că mai bine așteptăm aici o oră decât să așteptăm la granița cu Guatemala. Mai bine așteptam în pat dormind O ORĂ întreagă în plus! Da na, asta ar fi fost alegerea mea personală.

Bine, tot ăsta a fost momentul în care am aflat (toți cei prezenți) că schimbăm microbuzul. Toți credeam că mergem cu el până la destinație.

Au continuat ore de condus haotic, de dormit și zgâlțâit gât și cap asemenea.

Informație utilă dacă treci din Mexic în Guatemala

Dacă intrați aerian în Mexic și ieșiți terestru trebuie să plătiți o taxă de părăsire a țării. 500 de pesos de persoană. Plata asta se face cu 15 km înainte de graniță! (dacă plecați din San Cris spre Guatemala) Este doar o formalitate și primiți ștampila de ieșire imediat.

Pentru că era destul de răcoare eu m-am gândit că nu strica să iau cu mine o vestă de genul.

Trecerea graniței

A fost și asta o mică metaforă în tot drumul ăsta. Am parcat mașina undeva unde părea că suntem în spatele bazarului. Toată strada principală fiind plinăăă ochi de magazine, buticuri, copchii alergând. Ceva ce vezi mai mult într-o piață, nu la trecerea graniței. Hai că știți sigur atmosfera de bazar Eforie Sud în anii 2000. Așa și aici. Marfă în saci, adibas, mike, mă rog, a fost și asta o experiență.

Iar când treci granița așa cum am făcut noi, dacă nu ești atent, riști să pășești în Guatemala fără să îți iei viza. Este un oficiu de emigrare undeva pe partea dreapta, dar drumul e liber și nu ai controale între cele două.

Un fel de no mans land, dar cu bazar pe stânga. Peste drum de „oficiul de emigrare”.

Iar acest shopping plaza – el lugar ideal este FIX peste drum de imigrari.

Puteam să am un rucsac întreg de curve moarte (e doar una din multele expresii ciudate pe care le folosesc). Nici dacă îmi sângera rucsacul nu cred că îi păsa cuiva. Cel mult băieților care urcau bagajele pe microbuze. Să nu-și murdărească hainele.

Nici de viză nu a fost nevoie la intrarea în Guatemala, putem sta 90 de zile. Credem. Nu știm exact. Nu ne-a spus nimeni nimic. Am primit o ștampilă în pașaport și pașaportul înapoi.

Pentru noi a fost cea mai inedită trecere de graniță.

Revenim la drumul cu mașina

Excursia noastră nu se termina aici. Începusem doar de șase ore. Am schimbat mașinile, a durat nițel până s-au hotărât șoferii ce pasageri se urcă unde, au „asigurat” bagajele. Prin asigurat încerc să spun s-au urcat pe ele și le-au legat.

Tâgâdâm, tâgâdâmîncă câteva ore. Eu în ceea ce numesc somnul morții. Ai spune că sunt adormită, dar nu mă odihnesc, ai spune că sunt vie, dar reacționez greu.

No bineee, oprim într-o benzinărie unde suntem mutați între cele două microbuze care au plecat simultan de la graniță. De ce nu ne-au pus cum trebuie de la graniță? Nu știm nici noi. Ia toate bagajele de pe plafonul mașinii, mută în cealaltă. Efectiv în cealaltă pe două locuri din spate.

Rezultatul? Acum avem mai mulți pasageri decât locuri. Pam pam! O nouă rundă de mutat bagaje și am încăput toți până la urmă. Pe parcus jumătate din microbuzul nostru află că din Panajachel trebuie să mai ia și o barcă spre destinația lor finală. Surpriza și mai mare e că ultima e la șapte jumătate și sunt 50-50 șanse să o prindă.

Chiar la 7 și jumătate am coborât în Panajachel, timp în care șoferul dădea telefoane să prindă barca. Totul se rezolvă și în Guatemala cu un telefon.

Am ajuns în Guatemala la lacul Atitlan

Și cam ăsta a fost drumul. Nu a fost nici cel mai rău, dar nici cel mai bun. Și după toată ziua ne-am zis: wow, să-mi bag picioarele, am ajuns din Mexic în Guatemala. Nu credeam până acum câteva luni că o să scriu asta. Nici nu era pe vreo listă sau wishlist această țară.

Și vă las cu o singură poză de azi, de la lacul Atitlan din Guatemala. Pentru mai multe – instagram și insta stories.

Am mințit. Sunt dou scoase direct din cameră. No filter, no edit.

wow!