• Menu
  • Menu

Alt jurnal de călătorie. Planuri pentru vară. Ne e dor de casă?

O să vă uimesc. Am mai povestit cu oameni zilele astea și mulți ne spuneau: credeam că stați plecați cel puțin doi ani. Măi, așa credeam și noi. Dar cel puțin eu, cred că și Alex, devin tot mai entuziasmată la ideea de a petrece vara acasă.

Ne e dor de România și nu prea. Doar că avem niște planuri grozave de explorat. Rafting, plaje remote, lacurile României. Prieteni, familie, nepoți. Am avut nevoie de 30 de ani ca să înțeleg că oamenii sunt probabil cea mai importantă „resursă”.

Așadar dacă America de Sud o să ne aștepte tot acolo până în toamnă, sunt oameni care poate nu vor aștepta atât. Deci da, pentru prima dată sunt entuziasmată că știm că vrem să revenim în România.

Bucuroși de ideea de a ne întoarce în România?

Cu ocazia asta o să am și eu parte de revenirea aia la care visam anul trecut din Asia. Doar că la revenirea din Asia nu am avut timp de îmbrățisări prea lungi, de cafele băute râzând, de întâlniri cu cititori. Știți deja, tata era în spital, mama era cu nervii la pământ. Mie mi s-a schimbat viața în trei secunde.

Azi eram în Malaezia lansam cu entuziasm varianta în engleză a blogului, acum aproape ratam avionul de întoarcere (am albit fără glumă jumătate de cap în ziua aia). Cât eu aproape ratam avionul tata era în operație. Iar Ana, cea mai veche prietenă a mea, alerga virtual cu noi spre aeroport. Cum să nu fie importanți oamenii? A stat și a căutat exact terminalul de la care plecăm, și-a instalat toate aplicațiile posibile ca să ne ofere nouă suport (nici netul nu ne mergea bine, doar fb chat).

Totul a venit și la pachet cu decesul unei persoane la care țineam. Țineam pentru că eram amândoi diferiți de familiile noastre. Când eram mică m-a învățat să joc poker (spre dezaprobarea mamei) și îmi spunea că așa suntem noi, oile negre, și că trebuie să acceptăm asta.

Anul trecut, în iarna aia am învățat cele mai dureroase lecții. Că nu îți dă nimeni înapoi bunele intenții. Că dacă vrei să îți ceri scuze și să faci pace cu un om e bine să o faci atunci, pe moment. Timpul nu o să îți dea o nouă șansă.

Tot spun că vă scriu tot ce am învățat eu până la 30 de ani, dar îmi e dificil să public. Am învățat mereu greu și dureros fiecare lecție.

Nu vă place prin Americi?

Ba da, și chiar ne place mult de tot! Încă nu ne-am hotărât dacă mai mult sau mai puțin decât Asia, dar cel puțin la fel. Nu, nici nu ne certăm, nici nu ne-am săturat unul de altul. Nu suntem nici bolnavi, nici nu am picat în cap. Revenim în primăvară/vară pentru că așa simțim. 
Așa cum mai spuneam într-un articol și pentru că s-au adunat mai multe motive, toate bune și valide. Ne dau și cei de la TUI Belgia banii înapoi pe bilete, deci putem să revenim oricând vrem și de oriunde. Poate și din cauza asta. Credeam pierduți banii ăia.

  • Vizite pe la ANAF

  • mama are niște mai mici sau mai mari probleme cu pulsul și inima

  • nunta unor prieteni

  • și atmosfera în general din grup pentru că se așteaptă și-un copil (weee, mai mulți nepoți)

  • ne e drag de România și de Europa mai ales vara

  • am vrea vara asta să ajungem prin Albania (să vedem unde s-a născut bunicul meu și altele)

Bilete de avion ieftine din România spre țările calde găsim oricând. Uite aici un articol în care am scris despre asta. Iar economia unui drum până în România poate să vină cu costuri mult mai mari, dar de alt fel. Deci preferăm să ne fâțâim pe avioane câteva luni în țară.

Întâniri cu cititori?

Da, mă gândesc să ne strângem la niște beri, la o petrecere, nu știm nici noi cum și unde. E o idee. Și înainte să plecăm din țară am fi vrut să ne vedem cu foarte mulți oameni. Nu am apucat nici cu prietenii apropiați să ne vedem suficient cu toți. Lasă un comentariu dacă și tu ai vrea să ne vedem față în față.

Poate e și vârsta vinovată? Poate și sentimentul de care vorbeam în articolul ăsta. Fear of missing out. Doar că acum e frica de faptul că oamenii te uită, că viețile lor merg mai departe. Fără tine în ele, fără ei în a ta. Iar nouă ne e drag și ne place de oamenii pe care îi avem și vrem să fim părți din viețile lor.

Băi sunt entuziasmată și împăcată cu ideea de vara ne-o facem în România și pe lângă ea. Oare e și ăsta semn de maturizare?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

10 comments