• Menu
  • Menu

Jurnal de călătorie ultimele zile ca un rollercoaster. Probleme pe care tu de acasă nu le ai. Part 2

Avem și noi o viață ca un rollercoaster dese ori. Acum eram la familia Gherman și aveam o vilă întreagă doar pentru noi, acum ne refugiam în hamace ca să nu ne atace bed bugs si alte răsturnări de situație. Hai să vă povestesc pe repede înainte.
În El Salvador rămăsesem cu bani cash la limită, bancomatele nu funcționau, euro nu voia nimeni să ne schimbe. În El Tunco ne cereau 35 de dolari de persoană pt shuttle până în Leon. Şi 16% mai mult dacă plăteam cu cardul. Pfuai, cum rezolvăm?

M-am dus cu gândul la agenția din Antigua cu care ne cumpărasem biletele la cel mai decent preț în oraș, dar nu știam cum se numește. Noroc mare cu google street view. Am luat adresa, le-am găsit numele, i-am contactat, am rezervat online, am scapat de supra taxe, am primit un preț mai bun.

Am asteptat sa se faca dimineață în România, vorbit iar cu banca sa putem retrage bani, rezolvat și asta. Doar ca în noaptea aia am dormit cel mult trei ore.

Au urmat cam 14 ore de mers cu mașina. Am ajuns bine în Leon, dar în camera în care stateam singurele saltele de pe pat erau cele pe care dormeam noi. Asta m-a făcut să îmi pun niște întrebări. M-am gândit că sunt nebună. Până la urma am adormit. M-am trezit in creierii nopții cu in singur gând în cap: bed bugs. Nu știam nici eu de ce. Am inspectat patul, m-am dus la baie, am inspectat patul iar. Îmi sărise somnul. Țănțari erau in camera, pleoșnițe nu păreau sa fie.

Am mai dormit o ora, doua, la 7 primeam trezirea pt ca din curtea interioară se auzea tot. Am șâșâit cât am putut, dar am renunțat până la urmă și ne-am trezit. A, da. Camera nu avea ușă, dor niște ciucurei care atârnau și făceau și gălăgie. Prima cameră de genul, dar eram așa obosiți că nu putea să ne pese mai puțin.

La trezire, nici nu făcusem ochi, citesc un mail de la Tui Belgia. Trebuie să renunț la obiceiul ăsta. Să deschid internetul când fac ochi. Pentru că imediat ce deschid ochii primul lucru pe care îl fac e să mă uit la telefon. De cele mai multe ori „doar să văd cât e ceasul”. Tensiunea mea mică a sărit rapid când am frunzărit mailul care îmi enumera doar condiții de călătorie. Nimic totuși care să dovedească faptul că nu aveam dreptate. Mi-a sărit țandăra pe loc, le-a dat un mail acid, le-am scris și pe Facebook, le-am lăsat și mesaj. Păi aștept 10 săptămâni fără să primesc un răspuns clar de la voi…

Cu biletele astea noi oricum ne luasem gândul și începusem să ne pregătim revenirea acasă în primăvară. Oricum s-au adunat mai multe. Chiar dacă suntem plecați, fire vizibile și invizibile ne mai cheamă și prin țară.
  • Vizite pe la ANAF
  • mama are niște mai mici sau mai mari probleme cu pulsul și inima
  • nunta unor prieteni
  • și atmosfera în general din grup pentru că se așteaptă și-un copil (weee, mai mulți nepoți)
  • ne e drag de România și de Europa mai ales vara
  • am vrea vara asta să ajungem prin Albania (să vedem unde s-a născut bunicul meu și altele)

Mă rog, lista de motive pentru o întoarcere în primăvară/la început de vară în România este lungă. Și e mai lungă decât lista de motive pentru a continua spre America de Sud. Planul ar fi să revenim în toamnă pentru restul de America de Sud. Sau poate începem cu două luni în Portugalia. (haha, nu mai fac planuri, la cum suntem noi putem să ne trezim în Groenlanda).

Peste zi camera a fost repopulată cu saltele. Am moțăit puțin de prânz, am dat vina pe țânțari pentru câteva ciupituri.
Pe seară m-am lungit cu statul la laptop de i se întinseseră și lui Alex nervii şi urechile. Pfuai, noroc a fost ăsta! Pentru că în timpul de așteptare a găsit un animaluț (bed bug) în pat. A venit cu el la mine și ne-a picat cerul. Era două noaptea, ce draci facem? Hai să inspectam. Poate era doar una rătăcită.

Da de unde… la mine pe pat, in lipsa mea, erau vreo trei. Nu sunt multe. Dar la bed bugs daca umbla asa libere, e clar ca e nenorocire.

In prima noapte am fost singuri in camera. Acum mai era un tip. S-a trezit și el de galagia noastra. Iar patul lui era pliiiiin. Îmi pare rau ca nu am filmat. Când a ridicat perna un pâlc negru de bed bugs s-au imprastiat pe unde au putut. Sub și pe cearceaf alte zeci. Pe românește: sa-mi fut una! Ce facem? Ce facem?
Hai să ne luam bagajele de aici în prima fază. Bine ca prea obositi și nu am făcut ce facem noi mereu: nu am apucat sa scoatem hainele din rucsac si sa le împrăștiem pe unde am putut.
Am scuturat bine ce-am purtat, ne-am scos bagajele din camera si „am dormit” în hamace. Mult spus dormit pt că aveam impresia ca sunt pe mine. Afara erau si țăntari. Noapte albă a fost aia. Am adormit la 6, la 7 m-a trezit gălăgia de dimineață.

Pe la două jumate, tocmai eram mega nervoși de situație, ding primesc un mail. Tui Belgia care ne-a explicat de data asta mai clar că din Amsterdam și Belgia au fost impuse condiții speciale pentru călătoriile românior în Mexic iar românii sunt obligați când zboară din aceste aeroporturi să aibă bilet de întoarcere în mai puțin de șase luni. O să scriu un articol separat despre toată situația și de ce cred că și noi și Tui Belgia avem dreptate. Cu toate astea, ne înțeleg și ei nouă punctul de vedere și au decis să ne returneze banii.

Stai că tocmai ni s-a schimbat iar toată viața și planningul pe care tocmai îl făcusem, gândisem și dezbătusem peste zi.
Cu bed bugs ne-am luat la verificat tot bagajul ziua următoare. Tricou cu tricou, cusături, încălțări. Când am fost siguri că nu avem nici urmă de bed bugs cu noi ne-am mutat la alt hostel. Deținut de același patron, dar a fost cea mai bună opțiune. Ne-am dat oricum hainele la spălat și am fost fericiți să descoperim că le-au uscat la uscător (nu pe sârmă), probabil la mai mult de 50 de grade, suficient cât să omoare orice urmă de bed bugs.

Și după toată nebunia asta, am apucat să dormim câteva ore iar ieri am poposit într-o plantație de cafea! Toate astea s-au întâmplat în decursul a trei zile. De la agonie la extaz și debusolare.

Povesteam cu Miruna Ioani acum vreo două luni. Și când îi spuneam că într-o noapte m-am tot trezit din două în două ore ca să răspund la mailuri, îmi spunea că ea crede despre viața mea că e mai mult despre stat la plajă în hamac. Mai puțin despre situații neprevăzute și diferențe de fus orar. Ei, dar uneori e efectiv ca în rollercoaster, acus ai picat și crezi că te afunzi în nervi și draci, acuș ești în vârf de buclă și de acolo îți dai seama că trebuie să reprogramezi tot și aluneci la vale.

E amuzant oricum! Vă pupăm!

Travel & love, love to travel!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments