Încă un interviu din seria #NomaziiZilelorNoastre. Răspunsurile la acest interviu le-am așteptat și eu foarte nerăbdătoare. Asta pentru că îi urmăresc uneori, dar nu știam toată povestea. Azi povestim cu Maria și George Marinescu, plecați de multă vreme de acasă, cu un plan la drum, dar în totalitate cu o altă punere în aplicare.
Sper să îți facă plăcere să îi descoperi. Îi găsești pe Facebook aici.
Vreau să vă prezentați puțin pentru cititori.
Cine sunteți, care era jobul vostru înainte de această plecare, dar și de cât timp sunteți plecați din România?
Salutare tuturor! Noi suntem Maria și George Marinescu, avem 31 de ani, suntem din Craiova, respectiv Brăila. În ultimii cinci ani am locuit în București, unde am lucrat ca medic urgentist și tehnician dentar. Am început călătoria în jurul lumii în 13 februarie 2017.
(dovada că nomazii zilelor noastre nu au doar o anumită profesie).
Cum și când ați prins gustul călătoriilor?
Gustul călătoriilor pur și simplu îl ai în sânge, trebuie doar să-l dezvolți. Am călătorit destul de mult în Europa, însă niciodată pentru o perioadă mai lungă de o lună de zile. Ne era frică de cheltuielile mari, dar excursiile scurte pe care le-am făcut înainte ne-au arătat că de multe ori cheltuiești mai mulți bani într-o vacanță în țară.
Când și cum ați hotărât să luați această pauză și să călătoriți prin lume?
În primul an de când ne mutaserăm în București nu am avut salarii extraordinare și am reușit să trăim decent. Apoi am început să câștigăm din ce în ce mai bine și ne-am dat seama că la finalul lunii cheltuiam aproape tot, de cele mai multe ori pe prostii. 🙂 A fost momentul în care am hotărât să revenim la cheltuielile dinainte, iar surplusul să-l punem deoparte pentru călătorit. Ne-am permis să facem lucrul ăsta pentru că nu aveam niciun fel de obligație, în afara de chirie și un pisic. 🙂
Tot atunci am început să conturăm planul călătoriei și am stabilit să plecăm după terminarea rezidențiatului și contractelor de muncă. Ideea era să vizităm America de Sud, Centru și Nord, să trecem în Asia de S-E, iar de acolo să ne îndreptăm către Rusia și să vedem din tribune finala Campionatului Mondial de Fotbal. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din teren: campionatul a început, iar noi suntem în Japonia (care nici nu era în plan).
Cum au reacționat apropiații atunci când au aflat că plecați prin lume?
Cum au reacționat familia și prietenii…? Între timp s-au obișnuit cu ideea :)) și ne sprijină tot timpul.
Vă place acest stil de viață? Ați vrea să trăiți așa cât mai mult timp sau sunteți nerăbdători să reveniți la un stil de viață „normal”?
Ne dorim să stăm cât mai mult timp plecați de acasă; este motivul pentru care călătorim, cum se spune, la buget. O călătorie de genul ăsta, cu cât este mai lungă, cu atât oferă mai multe satisfacții.
Ce momente dificile ați avut de când sunteți plecați?
Momente cu adevărat momente dificile nu am prea avut, poate cele legate de sănătate (o răceală, o enterocolită, o insolație) … nimic din ceea ce nu ți se poate întâmpla și acasă. Am trecut și prin câteva situații mai urâte legate de condițiile climatice extreme, care până la urmă s-au dovedit a fi printre cele mai autentice experiențe.
În drumul spre Ushuaia am fost blocați trei zile într-un orășel, dar le-am petrecut de minune în compania unui argentinian care ne luase la autostop; poate și din cauza asta Argentina rămâne printre țările noastre favorite.
Eram în Cuba când a lovit uraganul Yrma, am stat printre localnici într-o zonă periferică a Havanei și în felul ăsta am văzut cum trăiesc ei pe bune. Am avut parte de trei zile fără electricitate, apă curentă, aproape toate magazinele închise, am stat la cozi interminabile la brutărie, am mâncat jumări și maioneză pe pâine … Cuba adevărată, fără mojito și trabucuri stând la plajă în Varadero.
Am mai prins cutremurul din Ciudad de Mexico în 19 septembrie 2017 și nu am putut lua legătura imediat cu familia să le spunem că suntem bine.
Cum reușiți să vă finanțați călătoriile? Cam care este bugetul vostru lunar?
Bugetul pentru călătorie în mare parte este cel economisit din țară timp de 3-4 ani și încercăm să nu depășim media de 20 de dolari pe zi de persoană.
Nu este foarte puțin, dar în niciun caz atât cât presupune majoritatea românilor (la noi e ideea că îți trebuie o avere să călătorești). Poți economisi dacă ești dispus să stai într-un hostel, să mănânci din supermarket sau street food, să mergi câțiva kilometri pe jos cu rucsacul în spate, ori să închiriezi biciclete ca să vezi un obiectiv turistic și să nu mai plătești tur.
Bugetele și estimările făcute de acasă s-au potrivit cu cele din teren? Ce locuri v-au uimit cu cât de scumpe sau ieftine sunt?
Ne-a luat mai mult timp și implicit bani față de ce am gândit inițial. Știam că vom merge în unele țări scumpe, dar cele în care am cheltuit mai mult decât ne-am fi așteptat au fost Argentina, Guatemala, Laos. În topul țărilor ieftine sunt Cambodgia și Vietnam. De obicei în locurile ieftine ești tentat să cheltuiești mai mult, așă că până la urmă tot acolo ajungi. :))
Care au fost până acum provocările acestui stil de viață?
O călătorie de lungă durată înseamnă de fapt, muncă. În fiecare zi trebuie să te deplasezi, să-ți cauți cazare, să ai grijă ce și pe unde mănânci, să te interesezi ce ai de văzut în cutare loc, zeci de nopți dormite în autocare, trenuri sau autogări.
Trebuie să găsești un mod de comunicare (în Myanmar am ajuns să desenăm în nisip), să planifici pe termen mai lung în funcție de modalitatea de obținere a vizei sau în funcție de sezonul secetos, să ai grijă să nu fii păcălit… și poate cel mai greu este să renunți la anumite locuri și să rămâi cu regretul că nu ai ajuns acolo. Dar când tragi linie merită efortul!
Sfaturi din călătoriile voastre până acum, pentru cei care ar vrea să își pună la punct o aventură de genul acesta prin jurul lumii.
Fiecare își creează stilul de călătorit. În tot acest timp am realizat că cele mai frumoase momente pe care le-am trăit și din care am învățat cel mai mult au fost cele petrecute cu oamenii locului.
Care sunt planurile voastre de viitor? Ce urmează în linii mari?
Ne vom întoarce la un moment dat acasă, vom munci iarăși, vom strânge alți bani și vom face orice să pornim iarăși la drum. Mai sunt atâtea de văzut! Pentru viitorul apropiat avem planificate Indonezia, India și Nepal.
Maria și George sunt Nomazii Zilelor noastre. Poate te inspiră. Nu doar creativii din publicitate și media își iau lumea în cap și pleacă în lume. Ba uite că și tehnicienii dentari, inginerii sau contabilii. Mi se pare că începem ca țară să creștem această cultură a călătoriilor. Și parcă tot mai multă lume alege aventuri tot mai lungi de descoperire.
Să vă fie viața o vacanță!
Imi place seria asta care ne prezinta oameni „normali”, de diferite profesii. La cat mai multe interviuri
Niste oameni foarte interesanti. Cum reusesc sa pastreze media de cheltuieli?