Nu știu voi cum sunteți, dar eu mă bucur parcă și mai mult de ceva atunci când îl simt al meu. Când e făcut cap coadă de mine. Probabil din cauza asta îi apreciez atât de mult pe cei cu mâini pricepute. Eu am două stângi.
Și nici asta nu mă împedică să mă bucur de lucrurile la care am dat și eu o mână de ajutor. Chiar dacă poate nu e cel mai pufos chec din lume, sau cel mai uniform vopsit perete.
Parcă lucrurile ușor imperfecte au cu atât mai mult o poveste. Sau punct de începere pentru o conversație.
„Ce-i cu peretele vostru? Păi ne grăbeam, nu am vrut să mai așteptăm după meșter, am făcut noi. Da, știu cum e cu meșterii. Greu găsești unul bun. Să vezi ce am pățit eu… ” 😉
Noi zilele astea ne-am transformat casa în șantier. Prietenii ne auzeau des spunând „nu avem destulă lumină, e prea multă mobilă sau vă așteptăm la noi în peșteră”.
De când ne-am dat demisia și am plecat nu prea am mai simțit că avem un loc al nostru. Și mai amuzant este că tocmai terminasem și ajunsesem între-o formă finală cu decoratul locului în care stăteam înainte să ne dăm demisia. Ne cumpărasem piesa finală, canapeaua, ne-am bucurat câteva luni, apoi ne-am dat demisia și-am plecat.
Aici, unde stăm acum, eram mereu prinși cu altele, pe grabă, între plecări și o vreme nu ne-a deranjat suficient cât să facem ceva, doar să ne plângem.
Dar ne-a prins vântul și avântul schimbărilor în bine de anul nou și ne-am hotărât să avem un loc al nostru creativ din care să lucrăm. Ca să nu mai fugim în grădinile hostelurilor sau din țară, prin spații de coworking.
Am făcut din renovare teambuilding.
Vă dați seama? Nu ne ajunge că stăm 24 din 24 împreună, mai facem și câte un teambuilding din când în când. Ne-am amuzat și am înjurat împreună, de stângăcia noastră, de cât de greu e în realitate să vopsești corect niște pereți sau să asamblezi niște mobilă de la Ikea.
Am jonglat cu termene limită, ba chiar în pauzele în care Alex se ducea să mai cumpere niște vopsea, am apucat să vă anunț și de oferte de zbor, deci aș spune că ne-am descurcat chiar bine. Chiar dacă nu e totul perfect și se vede că nu suntem cei mai pricepuți la asta. Dar e făcut de noi, iar asta e cel mai important.
Cu cele două mâini stângi ale mele și cele două normale ale lui Alex, am terminat aș spune chiar în timp record o primă parte, cea mai grea. Și după toată harababura asta ne-am uitat în jur, unul la altul și-am zis
Leave a reply