Descoperă Ko Jum, o nestemată ferită de ochii turiștilor gălăgioși!
Ko Jum este o insulă micuță situată între Krabi și insula Koh Lanta. Dacă sunteți în căutare de liniște, pace și relaxare, este încă o opțiune foarte bună printre multitudinea de insule din Thailanda.
Majoritatea celor care poposesc aici vin pentru a-și încărca bateriile. Aveți nenumărate opțiuni de cazare, dar puține baruri. O zi normală pe Ko Jum se împarte între pauze de lenevit în hamac, citit și înotat, povestit cu localnicii, snorkeling, plimbări în caiac și explorat.
Ce o diferențiază față de Koh Phayam? Cu toate că este mai mare și mai populată este mai sălbatică și mai puțin turistică!
Cum ajungi în Ko Jum?
Insula este la jumătatea drumului dintre Krabi și Koh Lanta, o insulă ceva mai mare și mai dezvoltată. Biletul de ferry între Krabi și Koh Lanta / Ko Jum costă între 300 și 400 de baht. Fie că mergeți până în Koh Lanta, sau până în Ko Jum o să plătiți la fel.
Feribotul o să oprească în mijlocul apei iar pentru a ajunge pe Ko Jum vă veți urca în altă barcă. Fie de la cazarea aleasă, fie într-o barcă ce vă va duce în sat de unde puteți căuta singuri cazare.
Unde să stai pe insulă?
Nouă ne-a plăcut foarte mult partea de nord, ceva mai izolată, care se numește Ko Puh. Cu un scuter ajungi imediat până la debarcaderul din partea de Sud. Partea de Nord are cazări mai autentice decât Sudul, mai multă vegetație și implicit umbră. Partea de Sud este mai „aglomerată”, aici se găsesc majoritatea magazinelor și restaurantelor.
Nici în partea de Nord nu flămânzești, toate cazările au și restaurante. Dacă faci o plimbare pe plajă cu siguranță găsești ceva să îți placă și la prețuri rezonabile.
Noi am ales să stăm la Bonhomie Beach Cottages. Un loc ferit de agitație, cu restaurant, multe hamace, colace și căsuțe Thailandeze din lemn, asunse printre copaci. Cu siguranță cel mai atipic loc de cazare din călătoria noastră.
Și am dat tot aici de un omuleț simpatic. I-am scris povestea aici. Sper să vă inspire.
Fiind spre pădure, dar cu o acustică bună, din camere auzeai atât greierii și alte insecte, dar și valurile mării. Locul este special și cu greu găsești asemenea combinații. Într-o dimineață am fost vizitați de o familie de maimuțe.
Te simți puțin ca Robinson Crusoe. Camera este simplă și curată iar piesa de rezistență sunt cu sigurantă băile semi-descoperite și din piatră! Îi găsești și pe Facebook sau Agoda.
Site-ul acesta este o resursă utilă dacă vreți să vă îndreptați spre Ko Jum.
Localnicii
Localnicii celor două părți – Ko Puh (partea de nord) și Joh Jum (partea de sud) se mândresc fiecare cu partea lor. Cei din Nord spun că la ei e mai multă umbră și apa nu prea are pietre, cei din Sud spun că de ei e mai aproape debarcaderul și că partea din Nord nici nu are asfalt până la capăt.
Câteva poze din Ko Puh (partea de nord a insulei)
Câteva poze din Ko Jum, partea de Sud a insulei
Satul principal se numește Ban Ko Jum și îl găsiți în capătul cel mai sudic al insulei. Aici o să găsiți câteva restaurante și magazine de unde puteți cumpăra bere, fructe, spray de țânțari, cremă de soare. De-a lungul drumului principal găsiți din când în când magazine, dar la puține găsiți bere sau alcool în general. Asta și pentru că majoritatea locuitorilor de pe insulă sunt musulmani.
În ciuda acestei separări geografice, localnicii sunt prieteni între ei, fac troc și se împrumută de cele necesare. Viața curge în liniște și armonie pe insulă!
Transportul pe insulă
Tot scuterul rămâne baza și aici. Singurul loc de până acum unde nu am închiriat scuter a fost Bangkok. Se găsesc de închiriat cu 300-350 de bahti pe zi. Poate într-un caz excepțional poți negocia un 250.
Drumul principal este parțial asfaltat, dar este ușor de parcurs cu scuterul. Aveți grijă doar să nu ieșiți fix atunci când se înserează pentru că este o perioadă în care insectele și liliecii sunt mai agitați. Am plecat noi pe scuter fix pe la șapte fără ceva seara și am nimerit în plină cortină de insecte și lilieci. O oră mai târziu totul era ok.
Ce să faci pe insulă
Noi am lenevit în hamace, am citit, am lucrat. Internetul nu este excelent tot timpul, dar ne-am făcut treaba. Să explorezi multitudinea de plaje și peisaje, să faci plimbări seara la apus. Și să te pierzi cu scuterul în peisaje.
Bonus
În una dintre plimbările noastre pe plajă ne-am întâlnit cu acest băiețel care își dorea să ne jucăm împreună. Nu am reușt și nici nu prea am încercat să schimbăm cuvinte. Știam de la început că nu o să ne iasă, în schimb ne-a arătat crabii lui, binoclul și ne-am înțeles din priviri și zâmbete.
Salut! Am citit acum ceva timp despre calatoria voastra in Thailanda si #viatapeinsula. M-am bucurat sa vad variante de insule mai putin turistice si salbatice, fix ce cautam. Ne indreptam si noi in zona in Decembrie si ma intrebam care dintre insule a fost preferata voastra (Ko Lanta, Ko Jum sau Koh Yao Noi)? Mersi mult!!
Mie cel mai mult si cel mai mult mi-a placut Koh Yao Noi, dar nu am un motiv neaparat pentru asta. Koh Lanta este si ea foarte frumoasa si speciala! Le recomand pe ambele. Koh Lanta este si ceva mai turistica, dar pentru ca este o insula mai mare ai o gramada de optiuni de locuri linistite!
Have fun, calatorii placute si daca mai putem ajuta cu ceva, aici suntem!
Foarte fain! Citind, parc-am foat pe insulă!