Stând așa și privind în zare prin autobuze am început să mă întreb: oare ce mai e autentic în zilele noastre? Urmăresc de exemplu două gagici pe instagram, ambele cu sute de mii de urmăritori, ambele slăbuțe, drăguțe, instagramabile, blonde. Și mi se întâmplă deseori să nu știu care e care.
Newsfeedul lor arată foarte asemănător, costumațiile, pozele. Una dintre ele și vinde filtre pentru poze pentru ca toată lumea de pe instagram să poată avea poze ca ale ei.
Și mă întrebam – de ce ai vrea să ajungi cunoscut doar pentru că te-au confundat oamenii? Oare atât de mult vrem să ne integrăm, să fim plăcuți, să facem parte din mulțime încât ne apucăm să fim altcineva?
Foarte mulți vor să fie altcineva
Îmi amintesc și de obiceiurile din Asia unde produsele cosmetice au înălbitori în proporție de 90% din cazuri. Tot timpul eram super atentă când cumpăram ORICE produs cosmetic, să fie fără efect de decolorare. Asiaticele vor să fie albe, albele merg la solar și se dau cu creme de bronzare. Bărbații din India visează la cai verzi pe pereți care le aduc blonde în cale, femeile încearcă să-și ascundă pigmentul sub fond de ten cu trei nuanțe mai deschis.
La nevoie Photoshop poate să ne ajute oricând. Suntem la două clickuri distanță de a fi altcineva.
Ieșind din tipare
De exemplu eu sunt fan Mihaela Noroc și am fost de când am aflat de proiectul ei, The Atlas of Beauty. Pentru că este genul de proiect de care cred eu că avem nevoie. Care ne arată frumusețea autentică din toate colțurile lumii.
Frumusețea nu e liniară.
Mie așa mi se pare. Și eu o să sper că măcar aici o să fiți de acord cu mine. Frumusețe înseamnă foarte multe lucruri și de multe ori e în ochiul privitorului și în modul în care te vezi tu pe tine.
Frumusețea e blondă, brunetă, șatenă, cu sau fără riduri, cu sau fără pete pe față, cu riduri pe mâini, cu vânătăi pe picioare, cu câte un coș, cu o nară mai strâmbă c-ai picat cu nasul de asfalt când aveai trei ani. Am văzut femei care își purtau urâțenia ca pe o coroană iar asta le făcea incredibil de frumoase. Înțelegeți ce spun?
Despre integrare
Este foarte posibil să fiu eu stricată iar, dar nu am nici cea mai mică dorință de a mă integra dacă asta înseamnă să fiu ceva ce eu nu sunt. Să fac lucruri pe care eu nu le simt. Cum adica? Adică nu pe toate plajele pe care ajung mă simt sexy, nu-mi vine zi de zi să fac pe diva. Doar pentru că asta se cere pe instagram, pe Youtube sau pe Facebook. Fac pe diva când am chef să fiu așa.
Nu simt o presiune să mă apuc să pozez mereu, să îmi cumpăr (sau împrumut) haine pe care să nu le port.
Știți voi, hainele de instagram și hainele de stradă. Da, nici eu nu știam, dar cică asta e o metodă – iei hainele de pozat la pachet, te îmbraci, faci poze, te schimbi la loc în șalvari, pleci.
Cred că am ajuns atât de inundați de fals uneori încât nici nu mai știm care este copia și care originalul. În timpul ăsta fiecare non valoare se apucă să se laude că primul care a descoperit apa caldă. Chiar dacă e o minciună.
Deseori mă simt ca un outsider
Nu vreau filtrele altora de instagram, vreau să învăț să editez eu poze cât să îmi placă.
Mă rog, e clar da că mie nu îmi place direcția asta, copii xerox la exterior a ceva ce nu suntem la interior. După ce că avem o singură viață, de ce ai alege să o trăiești pe a altuia?
Oh, și scriind rândurile astea mi-am amintit de o replică din filmul hoțul de cărți. Povestește-mi cum e afară. Nu așa, folosește cuvintele tale.
Eu cred că lumea ar fi mai bună dacă nu ne-am mai strădui să ne dovedim valoarea în fața altora, ci doar în fața noastră.
Foarte frumos scris! Cred ca e cel mai sanatos sa-ti doresti sa fi tu, sa te pastrezi in toata dezintegrarea asta pe care ti-o impune ”integrarea”. Pana la urma asta e lectia predata cel mai des in calatorii: exista frumusete in diversitate!