Spoiler alert – super realitate! Chiar dacă ești în peisaje de vis, trăind o viață minunată, așa este firea umană. Găsim motive să fie și rău. Poate nu ai suficientă energie, poate este prea cald, sau prea frig. Poate părea stupid. Eu vă spun ce mai trăim noi uneori.

Vacanțele nu îți rezolvă toate problemele, nu o să îți aducă zenul absolut. Nu pe termen lung. Zenul ăsta absolut cred că vine din învățarea de a gestiona emoțiile. Iar mai jos vă servesc un exemplu de călător cu zile proaste.

Am observat că uneori e și ciclică treaba. De cele mai multe ori avem perioade așa atunci când trebuie să așteptăm să se întâmple ceva. Aici așteptam să ajungem în Luang Prabang și aveam destul de mult timp la dispoziție.

Și acum în Nicaragua începusem să așteptăm să vină vremea zborului. Am vrut să vizităm Corn Island, apoi am realizat că locul are două combinații care nouă nu ne plac. E și foarte remote, dar și foarte turistic. Zborurile costau undeva la 400 de dolari fiecare dus-întors. Review-urile și prietenii care au fost acolo rămăseseră cu gust amar pe alocuri. Nu ne-am mai dus.

Nu ne-a mai rămas decât să așteptăm. Apoi am rămas și fără carduri, deci cu atât mai mult blocați în căldura din Granada. O vedeam ca pe o aventură, dar oricum nu e ca și cum ne-am bucurat.

Uneori mi se pare că Universul are un mod de a aranja lucrurile. Pentru că în mijlocul lucrurilor ăstora am cunoscut o fată ce m-a impresionat teribil. Și mi-a servit o lecție atunci când aveam nevoie de ea.

Punct de vedere asupra vieții cu foarte multă seninătate

Fata era din Italia și călătorea de 9 luni cu iubitul în dubița cumpărată de ea. Într-o zi s-au certat iar ea s-a dat jos din dubiță. Avea la ea pașaportul și cardul. El a plecat cu dubița iar ea a rămas pe trotuar, pe undeva, în picioarele goale. Când i-am aflat povestea credeam că e puternică pentru că e prea furioasă pe el. Trecuseră deja foarte multe ore de când iubitul era dispărut cu toate lucrurile ei.

În schimb mi-a spus că nu îi vrea răul. Că ea crede că trebuie să răspunzi răului cu bine. Pentru că un om care face așa ceva are el probleme foarte mari. Simt nevoia să adaug aici faptul că familia ei este budistă.

Apoi mi-a mai spus ceva ce sună de parcă apoi ne-am luat de mâini și am făcut o spirală. Dar mi-a plăcut cum a sunat și m-a făcut să mă gândesc mai mult la „centrul meu de echilibru”.

Spunea că nu contează că a rămas pe marginea străzii fără aproape nimic. Ea trebuie să își găsească centrul în ea, e sigură că într-un fel sau altul lucrurile se vor rezolva. Are familie, prieteni, un sistem de suport. Și mai ales se are pe ea ca să iasă din orice situație urâtă ar ajunge.

Și că din situațiile astea urâte învățăm și creștem cel mai mult.

Călător cu zile proaste?

Oare ce poate să fie mai rău decât să te lase persoana iubită fără aproape nimic, pe marginea drumului, într-o țară străină?