După o perioadă de pauză revin în forță cu un nou interviu din seria #NomaziiZilelorNoastre. Azi povestim cu Mara Neacșu. 22 de ani, a călătorit atât! Din America până în Indonezia și aproape toată America Centrală și Mexic. I-am spus și în privat că scrie așa de frumos și povestește atât de natural încât eu cred că trebuie să se apuce de scris.
Azi povestim mai mult despre un gap year, dar o facem cu o persoană foarte foarte tânără. O inspirație pentru generația ei. Cu Mara am făcut cunoștință în Nicaragua, am stat la multe povești și ne-au salvat atunci când rămăsesem fără carduri.
Cine este Mara Neacșu?
Sunt Mara, am 22 de ani si sunt genul de persoana care experimenteaza pentru a putea intelege in mod autentic. Mi-am dedicat timpul voluntariatului inca din liceu, in cei trei ani de facultate, si apoi chiar si in momentele de calatorie prin lume. Am terminat psihologia la Bucuresti si sunt pasionata de cunoastere, de invatare si de oameni. Calatoresc prin lume ca un mod de autodescoperire si de autoeducare. Momentan nu lucrez, sunt intre studii si urmeaza sa imi gasesc un job.
Ce m-a uimit pe mine mult la tine este faptul că ești atât de tânără și ai călătorit deja destul de mult.
Cum și când ai prins gustul călătoriilor?
Mi-a placut sa calatoresc inca de mica, desi la inceput asta insemna doar excursiile de prin scoala si liceu. Mergeam oricum in toate in care prindeam. Vorbeam chiar cu colegii din alte clase ca sa merg si in excursiile organizate de profesorii lor, nu numai in cele facute de clasa mea. Prin liceu am inceput sa mai merg prin munti cu prietenul de atunci, sa mai calatoresc si pe cont propriu prin Romania, iar in facultate deja eram plecata in fiecare weekend.
Am facut parte dintr-o organizatie studenteasca ce mi-a oferit ocazia sa merg in proiecte in alte centre universitare din tara in care se studiaza psihologia. Si asa eram plecata mereu ori cu proiecte, ori sa imi vizitez diversi prieteni, ori sa merg pe munte. Iar dupa aceea am plecat deja cu work and travel in Statele Unite, am facut un Erasmus in Spania si mi-am luat un an liber dupa facultate.
Cred ca a fost vorba de curiozitate, de nevoia de a cunoaste mai mult. Ideea de a pleca in afara tarii si de a vedea cum traiesc oamenii prin alte parti a fost mult legata de nevoia mea de a intelege si de a accepta oamenii intr-un mod cat mai autentic, ceea ce mi s-a parut esential pentru studiile de psihologie pe care le faceam.
Tocmai ești într-un gap year, nu? Când ai decis să iei acest an de pauză?
Da, sunt intr-un gap year. Sau mai degraba spus, tocmai m-am intors din el de cateva zile. Nici nu stiu cand m-am decis sincer. Mereu a fost o idee acolo, care tot incoltea de fiecare data cand intalneam in vreun hostel oameni ce erau intr-un astfel de an. In ultimul an de facultate aveam hotarat sa plec in Indonezia cand termin, iar apoi tot stateam sa ma gandesc ce master sa fac, sa nu fac, nu prea stiam ce vreau. Dar stiam ca e important pentru mine sa vad lumea si sa o inteleg. Asa ca am decis sa plec pentru un an. Nu stiam exact pe unde, dar lucrurile s-au aranjat.
Cum au reacționat prietenii și familia atunci când le-ai spus că pleci singură prin lume?
Cred ca la cat m-am plimbat prin facultate, se cam asteptau. Dar mai toti m-au incurajat. Cel mult m-au intrebat de ce vreau sa fac asta. Plecand inainte si calatorind destul de mult si prin Statele Unite si prin Spania, au avut incredere in mine ca ma pot descurca.
Au inteles si ca pentru mine calatoritul este o experienta de invatare, si ca ma ajuta oarecum si profesional, prin simplul fapt ca reusesc sa cunosc diveristate. Mi-au oferit mult suport atat prietenii cat si parintii. Mi-au spus sa am grija si sa ma bucur cat mai mult de experientele pe care o sa le am.
Crezi că ai vrea să ai un stil de viață nomadic? Sau ești nerăbdătoare să găsești un job și un program „normal”?
Sincer simt nevoia de un loc pe care sa il numesc „acasa”. Sunt destul de atasata de Romania si de cultura ei, fiecare calatorie m-a facut chiar sa am un sentiment de apartenenta din ce in ce mai profund. Poate chiar il am, poate a fost doar dorul, cine stie. Pentru moment stiu ca m-am intors in Romania. Dupa atat de mult timp plecata, simt ca as vrea sa prind niste radacini pe undeva. Cel putin acum.
Am nevoie de o anumita rutina, sa am prieteni mai constanti in viata mea, sa stiu unde dorm maine. Vad calatoritul ca un mod de cunoastere, dar nu de trait toata viata asa. Probabil vine si din faptul ca in afara de voluntariate, nu am stat nicaieri mai mult de cateva zile.
Ai avut momente dificile în lunile astea de călătorie?
Au fost si momente dificile, desigur. Momente in care ma simteam singura, sau obosita, momente in care am pierdut bani si in care nu stiam sigur cum o sa ma descurc. Cred ca cele mai grele momente au fost cand eram la un moment dat intr-un voluntariat si locuiam in aceeasi camera cu inca 7 voluntari.
Lipsa de spatiu si timp personal a fost tare grea pentru mine. In hostel daca nu vrei sa socializezi, nu o faci, dar in voluntariate exista o dinamica din care e greu de iesit. Sunt destul de introvertita si timpul pentru mine e ceva absolut necesar ca sa imi incarc bateriile. In rest am avut momente mai putin confortabile, dar nu atat de greu de trecut peste.
Cum reușești să îți finanțezi călătoriile? Care este bugetul tău lunar?
Pentru a-mi finanta calatoriile am un fel de „contract” cu ai mei. Ei m-au ajutat cu banii pe care mi i-ar fi dat daca inca as fi fost studenta. L-au considerat un an de facultate nonformal. Pentru cheltuieli extra, eu mai aveam niste banuti stransi inca de cand am lucrat in Statele Unite. Am avut momente in care am cheltuit mai mult si unele luni in care cheltuiam undeva spre 0.
Asta in lunile in care faceam voluntariat si locuiam poate cu o familie. In principiu, am 300 de euro pe luna. Dar fac si mult voluntariat, stau in gazda la oameni, imi gatesc sau mananc la standuri de strada, timpul imi permite sa nu iau cele mai rapide mijloace de transport etc.
Care sunt provocările acestui stil de viață pentru tine?
In primul rand imi este greu sa nu stiu niciodata ce voi face a doua zi. Pentru o luna, doua, trei e interesant, dar dupa o vreme parca vrei sa ai un pic de control asupra propriei vieti. Nu prea reusesc sa tin legatura constant cu prietenii de acasa, iar faptul ca am luni si luni de zile fara sa vorbesc romana nu imi place. Simt ca nu pot exprima toate nuantele, asa cum imi doresc.
Ce sfaturi ai pentru tinerii care ar vrea să călătorească mai mult?
Daca chiar iti doresti, just do it! Nu e atat de greu pe cat pare, o data ce pleci planurile apar spontan. Nu exista problema fara solutie asa ca frica de a nu te descurca nu isi are rostul. Exista metode prin care poti calatori foarte low cost, probabil mult mai ieftin decat sa locuiesti in tara. Depinde doar de cum vrei sa traiesti. In confort sau in intensitate. Sincer, nu cunosc pe nimeni care a zis ca i-a parut rau ca a calatorit, asa ca sigur e o idee buna.
Ce planuri pentru viitor ai? Ce urmează în călătoria ta prin viață?
Momentan am in plan sa ma mut la Cluj sa fac poate un master si sa imi gasesc un job. Sa incep sa fac lucruri „de oameni mari”. Nu stiu exact ce si cum, dar sunt sigura ca lucrurile se vor aseza.
Pe Mara o găsești pe Facebook și Instagram și cred că merită un follow. Să-ți meargă bine toate, Mara! Să ne vedem curând la și mai multe povești!
Leave a reply