Mă tot întreb. Dacă până de curând mi se părea o țară ieftină, să știți că încep să am dubii. Am ajuns în România de o zi și jumătate, după ce am poposit câteva zile în Olanda. Cafea în locuri frumoase doi euro jumătate. Bacșiș prietena noastră ne-a spus că ea nu lasă când doar bea o cafea. Se lasă atunci când servești și masa.
În una dintre zile am gătit acasă. Toate ingredientele pentru paste carbonara și un six pack de bere ne-au costat 9 euro și puțin. Ceea ce m-a uimit.
Nu am apucat să mergem încă prin magazine la noi, dar am aruncat un ochi într-o vitrină și un parmezan asemănător celui cumpărat de noi costă 24 de lei. Carnea încă minim 15 lei. Deja nici nu am luat toate ingredientele și începe să mă coste mai mult decât în Olanda.
Și uite așa am început să mă întreb dacă România e o țară ieftină sau scumpă. E adevărat că în Olanda aproape toate felurile de mâncare începeau de la 10 euro în cazul în care îți doreai să iei masa în oraș. Dar prețurile cu totul în supermarket mi s-au părut mai mici decât la noi.
Inevitabil am început să comparăm. Ne gândeam că în Costa Rica nu am plătit mai mult de 10 dolari pentru un drum de 5-6 ore cu autobuzul. La schimb în Costa Rica și cumpărăturile în supermarket păreau destul de scumpe. Dar pentru o cameră privată cu aer condiționat am plătit 30 de dolari. Ceea ce mi se pare un preț mai mult decât decent și uneori greu de găsit în România.
În România drumul București-Constanța costă 60 de lei. Din Maastricht până în Bruxelles am dat 10 euro fiecare.
Și uite așa nu mai știm nici noi. Să ni se pară scump sau nu în România?
Sistemul de sănătate în Olanda
Asta m-a uimit puțin. Pur și simplu nu au spitale private. Toată populația este obligată să aibă asigurare de sănătate și toată lumea are acces la același gen de îngrijire. Îndiferent cât de bogat sau sărac, influent sau nu ești. Prețurile încep de pe la 8 euro pe lună. Prietena noastră plătește aproximativ 200 de euro pe lună pentru că vrea să aibă o asigurare de sănătate de top.
Nu e cea mai ieftină țară din lume, asta e clar. Dar eu cred că mi se părea mult mai ieftină decât este în realitate. Pentru cineva ca prietena noastră din Olanda care nu prea consumă alcool, mănâncă și foarte sănătos, sunt curioasă cum o să pară România. Vă ținem la curent.
Ajunge sa fie din ce in ce mai scumpa, pentru ca minimul pe economie inca nu asigura traiul pe o luna. Apoi, ce mai e ingrijorator e ca preturile ajung sa se propage in toata tara prin lanturile de hypermarketuri, desi salariile clar nu sunt aliniate oraselor mari. Si chiar daca ai spune ca dai un ban, dar stii ca mananci bine, avem analize care confirma ca in Estul Europei se trimite produsele de calitate inferioara. Food for thought 🙂
Da, este. E tot mai scumpa. Si calitate tot mai proasta. Chiar acum discutam in alta parte despre asta. Un exemplu simplu, mere cu 7 zile in urma, 4 lei, cu 5 zile in urma, 4,5 lei, azi, 5 lei. Aceleasi mere, se-ntelege.
Buna Simona, mie personal mi se pare prea scumpa. Compar in fiecare vara cand vin acasa si ma minunez. De multe ori ajung sa ma simt jenata ca mi se pare asa scumpa tara asta, mai ales cand vad prietenii mei care mananca si beau la terase aproape zilnic pe timpul verii. Bugetul meu pentru doua saptamani este de aproximativ £1500 in conditiile in care nu platesc cazare si nici mancare cand stau acasa sau alte utilitati. Suma asta nu am avut-o niciodata cat am locuit in Romania nici pentru o luna intreaga dapoi pentru 2 saptamani. Si stii ce? Tot eu care teoretic mai mai multi bani de cheltuiala ii numar mai des cand platesc nota de plata. Nu te gandi ca sunt o snoaba sau zgarcita doar ca vad cu alti ochi banii cand ii cheltui acolo. Cel putin alimentele de baza sunt mai scumpe in Romania(nu doar ca se simt de 10 ori mai scumpe, chiar sunt)