Acum ceva vreme citeam la Cristina despre cum a fost pentru ea să lucreze în timp ce era în plimbări. La momentul respectiv m-a inspirat să scriu și eu despre asta.
Între timp am dat și peste acest articol iar asta m-a făcut să mă motivez într-un final să vă spun cum e și la noi în bucătărie. Ce funcționează și ce nu. Doar ca un exemplu care îmi întărește convingerea că nu există o rețetă. Fiecare adaptează mici tips and tricks. Dar ce se potrivește unora nu se potrivește tuturor.
Am mai povestit și în trecut. Freelancingul, munca în timp ce călătorești și orice variații pe subiect sună deseori mult mai poetic decât se aplică în realitate. Cred că dacă aș sta mai mult timp acasă aș ajunge și eu să îmi dezvolt o rutină. Poate ceva mai mult decât mă trezesc, mă așez pe canapea, încep să lucrez, procrastinez, lucrez, procrastinez, poate mănânc ceva, s-a făcut 12 noaptea.
1. Rutina
Nu avem o rutină. Zilele noastre încep aproape în fiecare zi la o altă oră. La 4 jumate dimineața pentru că avem de prins un zbor sau la 1, 2 amiaza pentru că am stat până foarte târziu având un deadline. Uneori mă trezesc la 8, 9 dimineața doar cât să dau send, apoi mă bag înapoi la somn. Alteori decid eu că vreau să mă trezesc foarte devreme să lucrez în liniște.
Pe noi ne ajută să nu avem o rutină pentru că nu ne simțim scoși de pe linie atunci când se schimbă ceva. Mereu se schimbă ceva, rar avem două zile care arată la fel. Îmbrățișăm toate urcușurile și coborâșurile acestui rollercoaster în care ne-am urcat.
2. Cum ne împărțim ziua
Dacă trebuie să aleg eu prefer să vizitez în prima parte a zilei și să lucrez mai mult seara. Dimineața la cafea verific mailuri, mesaje, trimit materiale pe care le-am lucrat cu o seară înainte etc. Seara sunt eu mai productivă. De când mă știu am simțit că funcționez pe alt fus orar.
În perioadele în care călătorim intens avem mai puțin timp de Netflix, Hbo Go sau vlogurile preferate. Capitolul distracție și relaxare se compensează cu explorarea.
În următoarea lună o să fim în roadtrip cu câte 2-3 zile de stat maxim în fiecare loc. Probabil rutina o să fie cafea-mailuri-explorat, filmat, mici pauze de raspuns la mailuri si rezolvat situații, revenirea la cazare, muncă pentru ziua următoare.
Atunci când apar mega urgențe ne oprim din ce facem pentru a le rezolva. Astfel și noi explorăm în voie, dar și clienții sunt fericiți.
3. Ce ajută în haosul ăsta descris mai sus?
Știu, pentru unele persoane să audă cum ne fragmentăm noi ziua sună ca un film horror. Suntem surprinși să descoperim că și mulți nomazi digitali sunt chiar stricți și foarte foarte disciplinați cu privire la orele de muncă, somn, odihnă, sport.
Cât încă mai caut echilibrul vă spun că listele sunt oaza mea. Cu toate că nu ar părea, nu? Plăcere vinovată: să trec lucruri pe listă chiar dacă tocmai am terminat taskul și îl tai direct.
Îmi notez tot. Idei de articole pe care aș vrea să le scriu, sau oameni cărora să le mai iau interviuri, planuri de viitor, versuri din cântece și discuțiile telefonice cu clienții. Agenda mea este un haos organizat în care sunt singura care știe codul. Evident că unele notițe sunt pe niște semi-categorii care mi-au eșuat. Ceva notat pe la jumătatea agendei, ceva pe la final, unele în ordine pagină cu pagină. I know my way, my ceva ca Bear Grylls ieșirea din junga amazoniană.
Ce mai ajută:
- Exceluri cu aproximări de venituri și taxe pentru ele.
- Liste cu ce am încasat.
- Ce avem de încasat și datele aproximative pentru plăți.
- Ce facturi am emis, ce facturi sunt de emis și pe ce dată.
Astea îmi vin mie în minte acum și mi se par super importante. Am însă o cunoștință ce își trece în agendă tot. Prânzul de mâine, când merge la sală, când face curat în casă, ce are de făcut. Asta o ajută să se și țină de fiecare task. Eu tind să le amân pur și simplu la aproape infinit pe cele care nu sunt urgente sau obligatorii.
Ce ne lipsește? Să reușim să ne sincronizăm mai bine munca.
4. Ce am învățat noi?
Și aici mă leg oarecum și de concluziile din acest articol. La capitolul planificare am învățat că e mai bine să rămânem flexibili pentru a ne putea adapta mai ușor. Așadar, în mod bizar, în loc să planificăm mai mult, noi o facem mai puțin.
Odihna este super importantă și trebuie dozată. Don’t burn out. Încerc să îmi amintesc în mod constant pentru ce am pornit acest mod de viață, să nu ne aglomerăm prea mult și să mai și refuz atunci cânt timpul este prea scurt.
5. Cum să lucrezi în cuplu și să nu vă omorâți?
Ei bine, aici fiecare trebuie să învețe și să găsească echilibrul între când să nu te enervezi, dar să pledezi pentru punctul tău de vedere atunci când e important. Nu ajută prea mult nici să aduni frustrări pe care să le bagi sub preș, așadar, comunicarea onestă rămâne cheia.
Puteți să vă enervați sau să vă înfuriați, este normal și uman. Nu emoția este neapărat cea importantă, ci cum îi reacționați. Se aplică ce povesteam și aici. Oh, da. Să știți că pot să existe și multe opinii total diferite cu privire la un anume subiect, sau procesul de muncă al fiecăruia.
6. Resursă utilă
Chiar dacă nu ești freelancer mi s-a părut foarte util acest articol. Respect și eu multe dintre lucrurile listate acolo, chiar dacă să fiu sinceră nu am făcut prea mult research despre asta înainte ci a fost mai mult intuitiv + fine tuning.
De exemplu dacă am de făcut ceva ce durează foarte puțin încerc să fac pe loc decât să amâni. Altfel amân la nesfărșit „că durează doar două minute”, uit și mă trezesc în creierii nopții.
Și scriu cam tot. Așa am fost mereu. Am toată viața mea în notițe, agende, mailuri, notes in telefon. Nu exagerez, este chiar scarry. :)))
Ca o concluzie? Enjoy the ride și adaptează ce ți se potrivește!
Leave a reply