Nu vreau acum să încep să sun ca mama, dar au și ele, mamele, dreptate uneori. Așadar ce faci cu jobul, cu viața ta și ești sigur că vrei? astea sunt primele trei întrebări pe care ți le-ar pune o mamă.
Să devină nomad digital este visul multora. Și mai toată lumea se întreabă: oare este de mine? Poate descoperi dacă îți pui întrebările potrivite.
1. Cât de mult îți plac schimbările?
La nivel declarativ am spune mulți că ne plac schimbările. Asta până când descoperi cât de greu este să păstrezi o rutină fiind des pe drumuri. Și ușor ușor încep să îți lipsească peria de acasă și perna ta pufoasă.
Eu am știut, dar am și descoperit despre mine că mă înțeleg bine cu schimbările și că mă adaptez rapid. Ba chiar din nebunia și adrenalina unei noi descoperiri îmi iau energia de a trece peste evenimentele neplăcute ce apar inevitabil la drum.
2. Ce fac oare cu cariera mea?
Sunt oameni care și-au dat brusc demisia și până la urmă lucrurile s-au așezat foarte bine pentru ei. Nu spun, s-au văzut cazuri de oameni instructori de yoga, foști oameni buni din corporații. E bine totuși să te gândești tu cu tine și pentru tine cam ce ai vrea să faci. Alex de exemplu știa că ar vrea să învețe editare video. Atunci când am plecat la drum știam că am vrea să învățăm mai multe și despre secretele afecerilor din turism. Aveam o oarecare idee, chiar dacă nu eram siguri unde ne va purta viața.
Sunt multe lucruri de descoperit pe parcursul călătoriei. Important este să analizezi ce îți dorești pe termen lung și la ce ești dispus să renunți. Să nu te trezești că spui – dar eu nu m-am înscris pentru asta.
Apoi la pachet vin și următoarele întrebări financiare de mai jos.
3. Câți bani pot să economisesc?
Așa cum am spus în nenumărate rânduri e bine să pleci la drum cu niște bani economisiți. Câți? Păi fă un calcul în funcție de cât câștigi acum și când ai vrea să pleci.
Înainte de fiecare plecare mai lungă am avut grijă să strângem bani. Pe principiul: nu se știe niciodată când ai nevoie. Iar tot experiența ne-a confirmat că e bine să continuăm să facem așa. Deseori a apărut câte ceva. Ba o gaură în buget de la compania aeriană, ba întoarcerea de urgență acasă.
S-ar putea să îți fie de ajutor și acest articol. Idei despre cum să economisești găsești și în acest articol.
4. Cât timp îmi vor ajunge acești bani?
Stabilește de la început și un buget zilnic sau lunar în funcție de destinația spre care te îndrepți. Numbeo poate să te ajute cu aproximările. Noi apelăm des și la articolele sau informațiile oamenilor ce au fost prin zonă. Din cauza asta scriem atât de multe ghiduri de călătorie și precizăm și prețurile din magazine.
Exemplu concret – înainte de plecarea în Asia știam că avem sigur sigur suma de 5,000 de euro de cheltuit. Fără banii pentru urgențe. Ne calculasem folosind numbeo, informații de la oameni din teren și aproximări în funcție de modul de călătorie, că suntem ok cu suma de 40 de euro pe zi amândoi. Mai mult sau mai puțin. Asta însemna 125 de zile însorite, plăcute și relaxate, indiferent de ce urma să mai facem noi.
Puteți să le spuneți și 125 de zile de răgaz pentru a începe să producem bani pentru a ne susținem modul de viață sau să reducem din cheltuieli folosind Work Away. Poți să citești aici despre prima noastră experiență.
Citește și – pregătiri pentru viața de nomad digital
5. Câte sacrificii crezi că poți face?
Lași multe în urmă atunci când te înhami la genul acesta de viață. Chiar dacă ai și foarte multe avantaje. Trebuie să renunți la canapeaua ta pufoasă, la confortul de a avea mereu mașină poate, la tot felul de electronice, să nu mai spun de prieteni, rude și nepoți. O să ai momente când o să te simți dezrădăcinat, iritat de conversații plate. Cu siguranță o să ai și momente în care vei spune că îți lipsește acasă.
Ca orice în viața, și pe tava ta o să apară compromisurile.
6. Depinde cineva total de mine?
Pentru cei care au copii, bunici, câini sau un ponei s-ar putea să fie mai dificil. Eu de exemplu mi-am dat seamă că este momentul perfect pentru a începe genul acesta de viață. Părinții sunt bine, din fericire, ca toți părinții, mai șubrezesc și ei și îi mai ungi pe la colțuri, dar chiar nu depind de noi.
Nu avem nici copii, deci deciziile le luăm doar pentru noi. Nu avem câini, pisici, nici măcar o broască țestoasă. Pentru noi a fost ușor. Pentru alții e posibil să fie mai dificil, soluții se găsesc mereu.
7. Ai suficientă disciplină?
Ei bine, tocmai când ai toaaatăăă libertatea să faci orice vrei, exact atunci descoperi că s-ar putea să îți lipsească disciplina. Din punct de vedere al muncii noi ne descurcăm destul de bine. Rar se întâmplă să livrăm cu întârziere, iar atunci când întârziem avem motive suficient de bune.
Ca să putem să păstrăm lucrurile așa nici nu ne luăm mai multă muncă decât am putea duce. Chiar dacă ne-ar tenta câștigurile financiare. Am renunțat la joburile de birou tocmai pentru a ne schimba modul de viață.
Așadar disciplină înseamnă multe lucruri. În muncă, în viața ta de zi cu zi, în relațiile cu ceilalți, în dietă și sport. Uite aici o serie întreagă de resurse utile.
E bine când nu ai un șef care să îți spună când și cum să îți faci treaba, dar o să descoperi că este nevoie de disciplină pentru a duce fiecare task la final. Sau măcar pe cele importante.
8. Poți să duci genul acesta de viață minimalistă?
Nu spun, ai putea să călătorești și având mereu după tine o grămadă de bagaje, dar asta face călătoria mai obositoare. Așadar nomazii digitali sunt de obicei oameni care își aruncă două tricouri într-un rucsac, laptopul și camera foto și au plecat. Ești genul acesta de persoană? Sau ești mai atașat de scaunul de făcut masaj de acasă și de pian? Realist vorbind, e greu să le combini pe cele două.
Ca să te inspiri, găsești în categoria Nomazii Zilelor Noastre povești ale oamenilor care au plecat să călătorească pe termen lung. Cum au reușit să călătorească, de unde câștigă bani și alte detalii.
9. Plec atunci când am destule proiecte să mă susțin sau înainte?
Aici răspunde fiecare. Noi nu aveam proiecte de freelancing când am plecat, am preferat în primă fază doar să călătorim și să lăsăm viața să se întâmple. Timpul a trecut, au început să apară și primele proiecte, dar realizăm și că am avut o grămadă de noroc. În mod ideal ar fi bine să plecați la drum când proiectele sunt stabile, dar… heh, cine suntem noi să îți spunem ce să faci. Nici noi nu am respectat toate regulile.
La noi de fiecare dată au apărut opotunitățile la momentele potrivite iar noi am fost suficient de înțelepți să profităm de ele.
10. Pot să fiu cinstit cu mine?
Cred că trebuia să o pun întrebarea cu numărul unu. Pentru că nu e pentru toată lumea și nici nu trebuie să fie. Important este să fim cinstiți cu noi.
11. Ce fac dacă dau greș?
Poate e bine să îți pui întrebarea asta înainte de a pleca la drum cu așteptări. Unele mai puțin realiste decât altele. Când am plecat visam că o să explodeze traficul pe site și o să ne urmărească lumea cu sufletul tremurând. Nu spun că nu a fost așa, dar în capul meu exagerasem cu previziunile.
Creșterile au venit când am început să lucrăm la cum arată blogul, la conținutul interesant, deci tot cu muncă și inspirație. Am dat greș, am învățat, ne-am dat cu capul de pragul de sus ca să îl vedem pe cel de jos. Și nici o schimbare magică în viață nu a venit peste noi în timp ce ronțăiam popcorn la Netflix. Asta e cel mai clar.
În cazul meu și dacă dădeam greș, deja învățasem multe și știam care ne este varianta de rezervă. Important e să te pregătești psihic pentru varianta rea și varianta bună a ceea ce vrei să primești la schimb.
Ca fapt divers, din experiența mea de până acum, viața o să-ți servească o variabilă la care tu nici nu te gândisei. Genul ăla de întâmplare care te ia pe nepregătite când tocmai te relaxasei puțin.
Sper lista asta de întrebări să te ajute să-ți faci lumină în gânduri. Ia o foaie, notează răspunsuri, fă liste cu avantaje și dezavantaje. Mai ales – încearcă să rămâi cinstit față de tine. Iar cum viețile noastre sunt diferite asta nu înseamnă că ce ni s-a potrivit nouă o să meargă mânușă și pentru tine. Ești liber să îți organizezi cum vrei viața.
Travel & love, love to travel!
Leave a reply