Viața online și viața reală

Mă așteaptă de ceva vreme în draft articolul ăsta și cred că a venit timpul, într-un final, să îl termin și să îl public.

De când postăm atât de mult despre noi la un moment dat mi-am propus eu mie ca viața de zi cu zi să arate mai bine sau cel puțin la fel cu ce postez online. Și nu vreau să arate bine, vreau să se simtă mai bine decât ce postez. Un fel de reality check, mai ales pentru mine.

Au fost perioade în viața mea în care stăteam cu elefantul în sufragerie, dar pe internet postam doar lucruri bune. Cu cât primeam mai multe likeuri și inimioare pe internet, cu atât elefentul meu creștea mai mare iar eu îl ignoram mai mult. (Perfect life, perfect food, perfect fucking everything). Bournout, depresie și hăuri negre de mine. E greu când cari povara tristeții și nu vrei să o lași jos deloc, ci pui o mască și mai veselă.

Știți și știm toți că social media dăunează și afectează. Respectul de sine, modul în care ne raportăm la alții. Dar și toată presiunea asta de a posta, să fim prezenți. Să nu ratăm ceva.

Apoi când ne întâlnim știm toți ce am făcut. Am văzut online. Deci nu mai povestim unii cu alții, stăm tot cu nasul în telefoane. Și parcă uneori nici nu mai avem răbdare să ascultăm.

Poate din postura asta, de creatori de conținut, bloggeri, vloggeri, influenceri sau cum vreți voi să ne spuneți, ar trebui să vă îndemnăm să stați mai mult cu ochii pe noi. Să vedeți tot ce postăm mereu. Dar nu pot face asta. Mai ales când știu că noi nu suntem așa.

Nu spun nici să nu ne urmăriți. Ai răbdare să citești tot și o sa înțelegi. Vă îndemnăm doar să aveți grijă de voi, de sănătatea voastră mintală, să nu uitați să mai lăsați telefoanele din mână și să dedicați timp și pentru alte lucruri ce vă fac plăcere.

Cum? Poate te întrebi.

Alege ce e important și ce nu. Fă pauză fără să te simți vinovată/vinovat. Trăiește real, nu online.

Acum vreo două săptămâni încercam să ne dăm seama ce facem bine și ce facem rău. Ce am putea să facem mai bine pentru a continua creșterea asta organică pe care o tot simțim de ceva vreme. Alex a spus la un moment dat: poate ar trebui să facem mai multe filmulețe și pentru instagram.

A urmat o pauză. Cu zece minute înainte vorbisem despre volumul de muncă și cât ne acaparează sau nu din viață. După pauză ne-am uitat unul la altul iar eu am spus într-un final lucrul pe care amândoi îl gândeam.

Tocmai ne plângeam că nu vrem să devenim captivi în asta, că vrem în continuare să avem timp pentru noi doi, pentru dormit suficient, pentru foooobaaaal (așa cum strigă Alex când termină câte un proiect și își ia 2-3 ore să se joace pe calculator, tocmai am sunat ca un bătrân). Așadar nu, nu o să începem să ne dăm peste cap pentru Instagram. Not worth it, nope, nu merită.

Iar dacă tragem linie, da, poate de la depărtare pare că nu ne dedicăm suficient urmăritorilor. Doar că noi ne dorim foarte foarte mult urmăritori normali la cap. Persoane care înțeleg că viața nu e o luptă și mai ales nu este o competiție cu alții.

Mă apucă și pe mine panica atunci când văd bloggeri mai harnici decât noi. Sau îmi vine furia și nevoia să îmi fac toate articolele private când îmi găsesc idei copiate. Nu sunt nici eu un om perfect, chiar departe. Mă ia panica uneori că alții postează mai mult, mai des, constant și dedicat.

Dar știu că oamenii ăia renunță deseori la ceva. Iar mie îmi plac zilele în care stau pur și simplu cu nepoata mea, de exemplu. Nu sunt multe, ultimele au fost 3-4 la rând. Timp în care am vorbit continuu, ne-am jucat, ne-am îmbrățișat, i-am lăsat ei telefonul să se joace, am făcut brățări și mărgele și am cam dispărut de pe Instagram, Facebook și blog.

Pentru noi nu merită nici momentele în care trecem pe lângă un peisaj de vis. De multe ori îmi vine să spun hai să ne întoarcem pentru ceva ce am văzut eu într-un fel, habar nu am daca o să surprindă la fel camera.

Dar mă opresc din asta, oricât de drag îmi e de voi și aș vrea să vă arăt. Pentru că știu că e important să îmi fie mie drag, să nu fie totul o muncă. Și da, de foarte multe ori e bine să păstrezi și pentru tine.

Am milioane de poze mentale pe care nici nu am încercat să le surprind pentru voi. Mă declar vinovată. Dar din cum scriu despre destinații știu că înțelegeți cât de frumos a fost. Deseori mergeți și vedeți singuri, apoi aveți și voi poate aceleași fotografii mentale făcute și de mine. Nu vi se pare că astea sunt cele mai bune?

Nu totul trebuie arătat, postat, afișat în social media.

Oamenii de acolo nu vă vor toți binele. Unii vă urmăresc doar ca să se bucure când nu vă e bine. Și să nu credeți nici că asta are legătură cu voi, ci mai mult cu lucrurile nerezolvate din ei. Așadar încercați să nu fiți prea duri nici cu trolli de pe internet.

Nici noi nu postăm, nu vă arătăm tot, nu vă spunem toate poveștile. Vrem să avem ce să mai povestim și acasă prietenilor, familiei, în privat.

Uneori știm că nu o să iasă bine pentru că e prea întunecat, alteori ni s-a terminat bateria, am uitat ceva important acasă, se întâmplă lucruri. Pe moment riscăm să ne sară țandăra pe noi, apoi ne amintim că tot oameni suntem. Merităm să avem momente doar ale noastre. Big Brother s-a mutat pe internet și ne ținem singuri camerele de filmare.

Alteori știu că dacă mă cațăr pe două stânci o să am un peisaj bombă, de vis, cel mai tare. Apoi îmi amintesc despre toate știrile cu oameni care au dat colțul în căutarea fotografiei perfect. Și-mi spun: dar oare merită? Ochii mei văd bine și de aici.

Am dat zilele trecute pe Facebook peste articolul ăsta. La pachet cu un comentariu de la postarea asta m-am hotărât că e momentul să las liberă pe internet ciorna asta. Nu vrem să trăim pentru blog. Vrem să trăim pentru noi ca mai apoi să povestim pe blog, vlog, instagram.

Mi se pare că mai ales noi, creatorii de conținut de pe internet, suntem o problemă pentru această oboseală a celorlalți. Și vreau să vă spun că și noi obosim și o resimțim. Mulți creatori de conținut spun:

„dorm maxim 4-5 ore pe noapte, altfel nu pot ține pasul”.

Cu cine? Și mai ales cu ce? Și pentru ce? Pentru o viață perfectă pe care nimeni nu o are? Nu are prea mult sens. 

Dar toate sunt doar în capul nostru, iar „să trăiești cea mai bună viața a ta” e despre lucrurile care te fac pe tine să te simți bine, nu mai rău.

Mai închide telefonul din când în când, încearcă să stai conectat la realitatea din jurul tău măcar o oră legată. Pune ceasul să sune puțin mai devreme de dimineață doar ca să ai timp să îți îmbrățișez iubitul sau iubita. Înainte să ieșiți în fugă pe ușă încercați să vă amintiți să vă îmbrățișați, să vă luați în brațe real, nu să vă trimiteți emoticoane cu „hug” și „love”. Oh, iar dacă asta te face pe tine fericit, mănâncă atunci cartofii ăia prăjiți cu brânză rasă peste. <3

Primește flori fără să le postezi pe internet, privește un apus la fel. S-ar putea să te facă să te simți chiar mai bine realizarea că ai ceva doar al tău și că validarea sau invalidarea online a celorlalți înseamnă mai puțin atunci când ți-ai acordat singur votul de încredere.

Și orice ai posta pe internet încearcă să ai o discuție sinceră cu tine înainte și să te întrebi: sufletul meu simte la fel cu ce au scris/editat mâinile mele?