• Menu
  • Menu

Jurnal de pandemie – ce funcționează pentru ridicarea moralului

Am reorganizat puțin apartamentul iar acum suntem fiecare în camera lui. Alex a venit cu ideea de a muta biroul la fereastră, ca să fiu cu vedere la exterior. Asta ajută. Mult!

Ajută mult și faptul că într-un final am făcut ordine și curățenie. Parcă și mintea e mai limpede atunci când e ordine în jur. Încep să înțeleg de ce Alex a simțit nevoia să se retragă din haosul pe care am tendința să îl fac și să îl facem în sufragerie.

Tot în perioada asta mă ajută ENORM faptul că de 3 ori pe săptămână, la 9 și jumătate dimineața, vorbesc video cu două prietene. Wow! Ce schimbare a făcut lucrul ăsta în viața mea. De două ori am vrut să le „dau cu flit” pentru că încă dormeam la ora aia. Ăsta a fost primul meu gând. De fiecare dată însă am apăsat butonul verde. Și mi-am schimbat dimineața! Înainte de cafea, un mic chat.

M-a ajutat și faptul că am vorbit muuult mai mult decât în mod normal și video, la telefon sau în scris cu prietenii și familia. Cu cei foarte apropiați și cu familia chiar zilnic. 

Suntem atât de aproape și atât de departe în atât de multe feluri. Știu însă că este cel mai bun lucru pe care îl putem face momentan unii pentru ceilalți. 

Lucruri de care nu sunt mândră

În toată nebunia asta m-am găsit și eu să fac un lucru pe care în mod normal încerc să îl evit. Să mă cert online. De multe ori scriu comentarii lungi, mă descarc, apoi le șterg și nu le dau publish. Pentru că e mai sănătos pentru sănătatea mea mintală.

De data asta am reușit să îmi iau block de la un preot din Eforie căruia am încercat să îi explic frumos și cu dovezi că în perioadă de pandemie nu este ok să împărțim mai mulți o linguriță. Drept dovadă avem deja cazuri de extindere a virusului în biserici…

Evident că știam de la început că este o luptă pierdută, dar am sperat că poate reușesc să schimb un punct de vedere…

Iar mai apoi am cășunat pe o persoană ce a avut un derapaj. O altă bătălie pierdută din start pentru că în procesul de învățare cel mai important lucru este să fim noi deschiși să învățăm. În lipsa acestei deschideri orice încercare este destinată eșecului. Știu și eu asta… De ce am început totuși? Pentru că asta mi-a dat sentimentul fals că intervin. Fac ceva…

Ce încerc să spun? Pe lângă toate dovezile de bunătate de zilele astea, statul în casă e posibil să ne facă pe toți ceva mai arțăgoși, salvatori din pijama. Hai să ne alegem bătăliile.

Nu sunt mândră nici de aceste două momente ale mele, dar sunt mulțumită că măcar simt că le-am ales bine. Potențialul era mai mare 😜.

Alte lucruri ce m-au ajutat

  • Să evit alte certuri.
  • Să trimit un cadou frumos și chiar inspirat unei prietene, ajutând astfel și un mic business.
  • Să iau din când în când niște magneziu.
  • Să îmi drămuiesc efortul. Când mă gândesc la faptul că probabil o să stăm cel puțin vreo două luni în case, parcă nu îmi place ideea. Dacă mă gândesc însă – hai să vedem ce se mai întâmplă în următoarele două săptămâni, parcă îmi e mai ușor.
  • Să fac planuri. Avem o grămadă de idei, am mii de fotografii de sortat și editat de prin plecările trecute.
  • Să nu pun însă nici presiune și atunci când am avut nevoie de o zi de stat și privit în gol, mi-am luat timpul de care aveam nevoie. Nu știu dacă vi se întâmplă, uneori raționalul și emoționalul meu se bat fix cap în cap și nu știu nici eu la ce concluzie să ajung. În acele momente nu am nevoie decât de puțin timp să fiu.

Călătorii? Momentan și o plimbare în jurul blocului suna ca o aventură minunată. Oare de ce nu ne-am luat câine? Atunci ieșeam cel puțin zilnic.

Mă ajută foarte mult Alex și prezenta lui în jurul meu. Eu sunt genul de om care vrea să știe mereu ce se mai întâmplă și cum o să se termine, în timp ce el urmărește filmul cu interes și se concentrează mai mult pe asta și mai puțin pe ce ar putea să fie în viitor.

Îmi place percepția lui asupra vieții și asupra uitatului la un film, poate vă ajută și pe voi. Încercați așadar să vă drămuiți entuziasmul de a afla ce se mai întâmplă. Vom vedea day by day. Chiar ajută. Degeaba ne facem fiecare 1000 de scenarii. Nu avem de unde să știm SIGUR cum o să decurgă situația.

Ce vreau să fac mai mult pe viitor?

  • O să reiau 30 days Yoga challenge with Adriene

  • Să citesc mai mult. Am atâtea cărți minunate ce mă așteaptă!

Poate vă inspir cu cele începute de mine momentan. Și chiar sunt curioasă voi ce mai citiți.

Important e să fim sănătoși și să ieșim din asta echilibrați. Vă pup, mă duc să-mi mai pun niște cafea și să citesc apoi câteva pagini!

Pe voi ce vă mai ajută zilele astea? Între timp e important să facem tot ce ține de noi. Vă îmbrățisăm virtual și sperăm că sunteți bine! 🤗

(fotografia este facuta acum multe zile, când am fost să udăm florile unor vecini ce nu erau acasă și am primit la schimb și un apus.)

P.s. – Am ascultat mai multă muzică, a ajutat și asta!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments