Rețeta de butter chicken este foarte simplă, ai nevoie de puține ingrediente ce se găsesc foarte ușor. Motiv pentru care noi ne-am îndrăgostit de ea. Condimente și arome avem mereu în casă, atâta timp cât avem și pui și orez avem încredere că o scoatem rapid la capăt cu masa.
Ingrediente pentru butter chicken
- Să începem cu ingredientul exotic – Garam Masala. Noi l-am cumpărat de la Auchan, costă doi lei. Îl poți prepara și acasă, am spus în video cum. Vreo două-trei linguri.
- Ghimbir – se găsește absolut peste tot. Fie proaspăt – așa îl preferăm, fie pudră. Aproximativ 40 de grame de ghimbir proaspăt
- 4-5 căței de usturoi
- Piept de pui sau pulpe de pui fără os – 5-600 de grame
- Sare
- Chili
- Roșii pasate aproximativ 350 de ml (sau în sezon roșii proaspete)
- Smântână pentru gătit – 2-300 de ml
- O ceapă roșie
- Unt
- Caju
Cum se prepară butter chicken?
Uite cum facem noi butter chicken. O să îți explic și mai jos pas cu pas.
Pasul 1
Se porționează puiul în bucățele mici. Usturoiul si ghimbirul se pisează pastă. Se condimenteaza puiul cu sare, chili (depinde cât de picant mâncați), o linguriță de pastă de ghimbir și usturoi (se mai păstrează cel puțin jumătate pentru un alt pas) și două lingurițe de garam masala.
Se lasă la frigider 10-15 minute la marinat. În timpul acesta puteți toca ceapa roșie.
Pasul 2
După ce a stat la marinat punem puiul la prăjit în puțin ulei într-un wok. Îl prăjim cât să fie făcut, dar fără să îl uscăm.
În momentul ăsta poate e înțelept să pui și apa pentru orez la fiert.
Pasul 3 – sosul
Scotem puiul, punem o lingură de unt în care prăjim ceapa fără să o ardem.
- Adăugăm sosul de roșii (sau roșiile proaspete)
- caju (noi îl mărunțim înainte)
- restul de pastă de ghimbir și usturoi
- o linguriță de zahăr
- adăugăm și câteva linguri de apă
- încă o jumătate de linguriță de garam masala
- dar și încă o linguriță de chili.
Lăsăm puțin pe foc apoi adăugăm și smântâna pentru gătit.
După ce dă într-un clocot răsturnăm sosul și îl pasăm până devine pastă. Atunci când folosim roșii proaspete este necesar să îl dăm și prin sită pentru a avea o consistență cremoasă.
Pasul final. Amestecă sosul cu puiul și adaugă unt
Punem sosul înapoi în wok și pentru că tocmai am gătit butter chicken, lăsăm puțin pe foc apoi adăugăm încă o lingură de unt. Adăugăm puiul și îl amestecăm cu sos.
Tanaaaa! Butter chicken la tine acasă! Tocmai ai călătorit până în India de la tine din sufragerie. Găsești aici multe alte idei despre cum poți să călătorești fără să pleci de acasă! Uite aici și rețeta noastră pentru Pad Thai.
Poftă mare!
Leave a reply