• Menu
  • Menu

Motivul pentru care nu aș putea să călătoresc singură prin lume – unii bărbați

Mă consier o persoană destul de curajoasă. Chiar săptămâna trecută însă, într-o sesiune online privată, spuneam destul de fâstâcită că eu fără Alex nu puteam să plec prin lume. Le admir foarte mult pe femeile care au acest curaj.

În India, în timp ce așteptam trenul în gară, ne-am hotărât ca noi, turiștii, să ne facem grupul nostru de turiști. În marea de localnici ce priveau lung la noi începusem să ne simțim prea priviți. Tot în India am fost foarte norocoase și eu și Cristiana pentru că din grupul mare, doi băieți au spus că și ei vor aventură și că vor să vină cu noi cu trenul. Așadar nu am mers singure. Dacă eram singure nu știu sigur dacă mai mergeam cu trenul.

Atunci în gară am întâlnit o tipă din Spania care călătorea singură. Și am insistat să stea cu noi pentru că o fată singură într-un tren în India mi se părea ceva foarte periculos.

Teama mea cea mai mare în această viață este violul. Îmi e greu și doar să scriu rândurile astea. Mi se pare că până și moartea e mult mai ușoară decât o experiență atât de traumatizantă, care taie și ciuntește părți irecuperabile din tine ca femeie, copil sau bărbat. La fel de traumatizante mi se par și toate violurile ce se întâmplă în interiorul relațiilor. Viol dacă îți e partener? Da. Nu înseamnă nu în toate circumstanțele…

În România 55% din populație crede că violul poate să fie justificat. O statistică din 2016. Nici în 2019 nu eram mai bine.

  • Poate a fost fusta prea scurtă
  • Poate a zâmbit fata prea mult
  • Unul din cinci Români ar vrea ca violul nici măcar să nu fie pedepsit.
  • E nevasta-mea, daca am chef, trebuie să presteze…

Chiar femeile sunt cele care spun că dacă fusta a fost prea scurtă sau berile prea multe, e justificat.

Apropo de asta, trebuie să știți că și înlăturarea prezervativului fără acordul partenerei este considerată tot o formă de abuz sexual sau viol. Lucru cu care eu sunt perfect de acord.

Principala situatie in care romanii considera ca violul este justificat sunt legate de consumul de alcool si droguri (30%), purtarea de haine “provocatoare sau sexy” (25%) si situatia in care o persoana merge de bunavoie acasa cu cineva (26%). De asemenea, in cazul justificarii prin consum de alcool si drogrui, mai multe femei decat barbati considera ca acesta poate justifica violul. Si asta desi Codul Penal spune clar ca violul este “Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savarsit prin constrangere, punere in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau profitand de aceasta stare”.

Vorbeam în acest articol despre sentimentul de neputință pe care îl simți ca femeie…

Ce mă deranjează în țările din America Centrala

În zona respectivă de lume chiar nu prea m-am simțit mereu în siguranță.

Zilele astea au fost mai multe scandaluri în online. Totul a pornit de la un vlogger căruia nu vreau să îi fac „reclamă” si care încuraja la violență și viol împotriva minorelor care „și-o cer”.

Doar o mică bucată din ce spune, mai adaugă că le-ar viola, le-ar pune piciorul pe față și le-ar bate.

Apoi bărbații activi din online au început să întrebe de ce nu postează femeile mai mult despre asta și de ce nu îi condamnă public comportamentul?

În cazul respectivului s-au sesizat cei de la centrul FILIA și au fost depuse plângeri, poliția s-a autosesizat și ea.

Am citit articolul care condamna femeile care nu vorbesc într-o dimineață pe care mi-o doream să fie bună, dar m-am revoltat. Noi femeile vorbim despre abuzurile bărbaților, dar cel mai important este să vorbească bărbații. Chiar mi se pare absurd că e nevoie să ieșim în piața publică și să țipăm că nu înseamnă nu, că palmele se dau doar dacă sunt cerute (mna, unii oameni sunt mai kinky, nu toti).

Cultura violului în România

Când vorbim și ne plângem ni se spune că suntem pudice, că vrem să ne dăm mari că ne-au fluierat bărbații pe stradă + replica aia foarte clasică – hai, că și vouă vă place. 

Vorbim de o mentalitate și o cultură a violului în care noi, femeile, ne apărăm cum putem. Cel mai des ne închidem în noi și nu spunem prea multe.

Unele dintre noi nu au purtat aproape niciodată fustă scurtă, sau poate doar în anumite situații. Nu ne place să purtăm haine prea mulate, să ne afisăm prea mult. Uneori atunci când călătoresc încerc să trec pe cât posibil cât mai neobservată. Da, Alex e acolo cu mine, dar cât poate să mă apere? Mă gândesc de multe ori că „trebuie să îmi fac și eu partea”.

Cu toate că NU! VICTIMA NU E NICIODATĂ VINOVATĂ! Aș vrea să ne intre în cap acest lucru.

Nu cred că e nevoie de o confirmare. Nu, nu ne place să fim fluierate. Nu ne place să ne simțim bucăți de carne lipsite de importanță, nu ne place să fim înghesuite și pipăite în colțuri, în autobuze, în săli de clasă, în cluburi ori restaurante. Nu ne place să vă vedem că vă masturbați în autobuze. Ne sperie fiecare descreierat care ne spune din senin pe stradă ce ne-ar face. Ne provoacă repulsie, ne sperie. Așa cum uneori ne sperie despărțirile și cum ar putea și vor reacționa iubiții. E un fel de ruletă rusească. Dacă devine violent și îmi arde una.

Tot referitor la sex și consimțământ se pare că bărbații au uneori probleme să înțeleagă că dacă o femeie vrea să facă sex vaginal cu tine, s-ar putea să nu vrea să facă și oral sau anal. Iar dacă o fortezi, tot agresiune sexuală e. Băiatul ăsta avea aproape un milion de urmăritori pe Youtube, majoritatea îi țineau isonul.

Chiar dacă ne îmbrăcăm mai decoltat, nu o facem ca să fim agresate. Consimțământul pentru sex este ca cel pentru ceai. Poate la un moment dat a părut că vreau ceai, dar dacă îl reufuz, nu mă obligi să îl beau. Dă un play și ai răbdare cu videoul de mai jos.

Femeile (poate nu toate, eu da) umblă uneori seara pe stradă cu cheile de la apartament între degete, ca armă. Hai, că poate așa am o șansă.

Vreți dragi bărbați ai internetului să povestim despre câteva dintre interacțiunile traumatizante avute cu bărbați?

Să începem atunci, uite doar câteva exemple personale.

  • Am văzut bărbați ce se masturbau în locuri publice, în autobuze
  • am fost și eu la rândul meu înghesuită. Uneori am ripostat cu pumnul, bărbătește, alteori mi-a fost frică și am coborât din autobuz sau am fugit.
  • am alergat noaptea spre casă când s-a luat un dement de mine pe stradă (ieșisem până la colț la magazin)
  • am fugit de niște puști care începuseră să-mi țipe la 8 dimineața ce mi-ar face în drumul meu spre ora de sport, prin Regie
  • am fost la poliție să depun plângeri în numele prietenelor bătute și amenințate de foști iubiți, poliția ca de obicei nu a făcut prea multe iar individul în loc să se liniștească devenea tot mai agresiv și o pândea.
  • m-am despărțit la un moment dat de un băiat foarte gelos. Tocmai mă lasase acasă, apoi 15 minute mai târziu îmi urla în telefon că eu nu sunt acasă, că am plecat la altul. Nu știu să mă cert, așadar după ce am tras pisica de coadă să o audă și i-am zis că e nebun și că nu mai vreau să am de aface cu el, pur și simplu nu am mai răspuns. M-a sunat până mi-a terminat bateriile la telefoane iar ziua următoare mi-a venit la ușă și a bătut ore în șir. Eram în spatele ușii iar vocea lui nu îmi spunea că e deloc calm. Mă vedeam vedetă la știrile de la ora 5, studentă ucisă în garsoniera din Drumul Taberei. Mi-a fost foarte frică, mi-am pus perna în cap și-am leșinat acolo în pat în timp ce căutam răspunsuri la întrebarea – cum am ajuns aici? Nu am putut să mă mai văd cu el niciodată și o vreme mi-a fost teamă să ies singură pe afară.
  • Așa cum mi-a fost teamă și atunci când l-am sunat pe hoțul care intrase noaptea în casa alor mei din Eforie, iar el m-a amenințat că știe cine sunt și unde stau (dooh, tocmai fugise cu telefonul mamei) și că o să ne mai întâlnim…

Ca femeie auzi multe și capeți diverse mecanisme prin care încerci să te aperi.

Eu și Alex discutăm des despre problemele astea și despre cum, cu toate că trăim în cele mai bune și prospere timpuri, femeile încă sunt mult mai des în pericol decât bărbații.

Îmi amintesc tot contextual povestea unui prieten care a nimerit într-un bar de gay și care s-a simțit groaznic în cele câteva minute petrecute acolo. De ce? Pentru că se simțea privit într-un mod cu care nu era confortabil. Când ne-a spus povestea nu m-am gândit că au făcut în mod special ceva bărbații din acel bar. Au fost doar bărbați și recunosc, m-am gândit meschin și egoist că aș vrea să experimenteze senzația cât mai mulți bărbați care cred că femeile „și-o merită”. Știți, în 99% din cazuri NU ne dorim genul acesta de atenție.

Vreți o perspectivă feminină? Îmi e silă de câte victime sunt întrebate la poliție dacă le-a plăcut, de cruzimea bărbaților și femeilor care au tupeul să arate tot către victime cu degetul. Îmi e teamă și ca orice subiect care stârnește această emoție puternică, mie personal îmi e greu să îl abordez.

De teama hate-ului, de teama comentariilor malițioase, de teama amenințărilor, de teama răsetelor de la colțuri și a ironiilor de genul – „Care ai traumatizat-o măh pe Simona de scrie de-astea pe blog.”

Nu cred că e un subiect despre care nu se discută. Vă mai amintiți cazul Caracal și cât s-a discutat atunci? Câți bloggeri bărbați au luat atitudine și au încercat să facă educație în rândul cititorilor lor? Că articole despre cât de proaste, prefăcute, curve ori întreținute sunt femeile găsesc foarte ușor. Iar în cazul Caracal în ochii publicului colectiv tot victima a fost vinovată  – ce a căutat ea să ia o mașină la ocazie?

Chiar vi se pare că nu se discută suficient despre viol și despre violența domestică? Despre ce vorbim aici? Femeile abuzate plâng și țipă. Sunt bătute și violate oricum. Uneori vecinii nu reacționează și mor închise în case.

3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite. Adică deseori instanța hotărăște că un copil de 11, 12, 13 ani a avut discernământ și asta a vrut… Cei de la DOR au o colecție de resurse despre abuz sexual și violență împotriva femeilor. Câți agresori sunt femei și câți sunt bărbați?

Dacă povestim noi public traumele noastre credeți voi că o să spună un demet de genul – ah, bietele femei, bieții copii. Nu mi-am dat seama, nu o să mai fac…

Crezi că cei care fac lucruri de genul, care instigă la ele, care se uită la o femeie care plânge și țipă și totuși nu se oprește, o să se oprească pentru că a scris pe internet o femeie? Sau mai multe?

Cele mai multe agresiuni împotriva femeilor sunt făcute de bărbați, nu de alte femei. Nu urăsc bărbații, nu am nimic cu voi, ba chiar pot spune că deseori mi-a fost mai simplu să povestesc și să stau la vorbă cu băieții decât cu fetele. Iar dacă vreți să ajutați femeile, măcar pe cele din viața voastră, e timpul să faceți voi educație.

Alex are des debate-uri – vezi o femeie violată, ce faci? Riști să te rănească pe tine agresorul și te bagi sau nu? Răspunsul lui este că indiferent cât de periculoasă e situația pentru el, ar încerca în 100% din cazuri să intervină. 

Ce puteți face în loc să ne cereți nouă să vorbim? Să vă întrebați iubitele, soțiile și prietenele despre momentele în care le-a fost frică de bărbați. De la figurile părintești de acasă și până în zilele noastre. Cred că aproape toate femeile au cel puțin o poveste. Sper să se simtă suficient de în siguranță cu voi încât să vă povestească. Să povestiți cu alți bărbați despre asta. Bine, evident, în condițiile în care voi înțelegeți ce este da și ce este nu. Dacă nu, să privim iar la paralela cu ceaiul.

Și poate să fiți voi primii care nu încurajează glumele cu viol sau bătaie. Nu în România anilor ăstora. Și nu, problema nu e doar la noi, sunt multe țări în care există această cultură a violului, culturi în care pare mai ușor de justificat și de condamnat. Din cauza asta nu aș putea să plec singură prin lume, dar cel mai tare mă doare când văd datele din România.

Ca lectură suplimentară vă las și acest articol, despre „violul din Vaslui”.

Nu neg că familiile violatorilor suferă. Dar suferinţa a pătruns prin uşa larg deschisă de băieţi, cei care au vrut să o violeze pe fată. Nu fata a deschis uşa distrugerii. Dimpotrivă, tot băieţii poartă această responsabilitate. Este halucinant că mama unuia dintre violatori a creat un grup pe Facebook unde a cerut să fie lăsate comentarii despre fată, unde identitatea fetei este dezvăluită cu nume şi prenume. Presiunea exercitată din exterior este o tactică facilă menită să descurajeze victima şi să o împingă să îşi retragă plângerea. Grupul a fost raportat şi închis, se pare. Citeam declaraţia avocatei care vorbea despre vinovăţia resimţită de fată şi mi-am spus din nou că ei ştiu bine ce fac, ceea ce îi culpabilizează şi mai mult moral.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcnwb

Aș lăsa și eu la final o idee pentru bărbații online-ului – De ce nu povestiți mai des comunităților voastre despre ce înseamnă respectul, consimțământul, echilibrul într-o relație?! 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.