Din călătorii aveam bunul obicei să vă povestesc și lucruri mai personale. În ultimele luni s-au întâmplat destul de multe, dar a fost mai greu să povestim despre ele.
De exemplu atunci când a venit rezultatul și am aflat că în mod oficial tata are covid, a fost tare rău. Iar scrisul pe internet despre asta știam că nu mă ajută. Apoi a devenit clar că și mama, care era acasă cu el, are… Și tot ce am putut face a fost să așteptăm și să sperăm că o să fie bine.
Și pe video povestesc destul de detașată, dar acum 2-3 luni doar detașată nu eram.
Azi ne mai deschidem puțin către voi, vă povestim de ce am călătorit mai puțin și în 2020, dar și în ultimele luni. Am început să facem iar modificări prin casă, ne pregătim de diverse schimbări, tolerăm greu uneori statul acasă.
Suntem conștienți însă că multă lume trece prin asta, dar și că facem bine ce facem.
Îmi e dor
Nici nu știu cum să vă povestesc. Se vede și pe video că nu sunt convinsă că ne întoarcem chiar la normal. Îmi plăceau călătoriile noastre nebune, pline de aventură, de oameni, de mâncăruri testate în autobuze, piețe ori trenuri.
Atunci când călătoream aveam curajul de a testa lucruri și locuri pe care acasă probabil le-aș evita. Îmi plăceau toți oamenii noi pe care îi cunoșteam și alături de care ne lăsăm purtați în aventuri spontane, cu care împărțeam apa, mâncarea, ceaiul ori fructele.
La toată îngrămădeala aia nu știu sigur când ne vom întoarce. Cu răbdare, poate curând. Și din dorința de a ne întoarce mai repede la „normal” am stat în țară și nu ne-am avântat.
Poate am făcut bine, poate am făcut rău… Important este că am făcut ce am simțit.
Voi? Ce mai faceți? Cum mai sunteți? Cum a fost ultimul an pentru voi?
In other news
În video povestim și îți arătăm cum a mers schimbarea furnizorului de electricitate, cât plătim, ce ne place la aplicația E.ON Myline. (noi am ales un abonament cu energie verde)
Ne căutăm teren pentru casa de vis, știm unde vrem să fie, dar momentan nu am găsit ceva care să ne și placă, să fie și ok. Am găsit fie doar să ne placă mult, dar să fie probleme mari cu terenul, fie să nu ne placă, dar să fie ok actele și terenul. Nu renunțăm și nici nu ne grăbim.
Ce facem cu camera pe care o reamenajăm? 😍
Ce cărți am mai citti și vi le recomand și vouă.
- 0:00 – Intro
- 0:50 – Ce am mai făcut
- 1:35 – E.On. Myline
- 4:50 –De ce n-am mai călătorit
- 6:31 – Ce ne-am mai luat
- 8:17 – Ne e dor de călătorii
- 9:15 – Recomandări de cărți
- 9:53 – Ne căutăm teren
Sperăm că sunteți bine!
Leave a reply