• Menu
  • Menu

Tag - romania lipa lipa

Dobrogea mai puțin știută – dealul Allah Bair, Cheile Dobrogei și Rezervația Naturală Gura Dobrogei

După ce am colindat destul de mult prin colbul din Dobrogea am ajuns la concluzia că aici găsești poate unele dintre cele mai interesante obiective turistice, dar și cele mai puțin promovate/îngrijite. Ca de exemplu Peștera La Adam, locul în care a fost descoperit un molar ce aparține lui homo spiens fossilis, cu o vechime de peste 100.000 de ani. Tot aici au fost...

Frumuseți mai puțin știute din Județul Brașov

Dacă știm până și brașoveni care ne-au spus că nu au fost în locurile acestea, atunci chiar am nimerit peste niște frumuseți foarte puțin știute. Poiana Mărului și Holbav cu dealurile lor și drumurile de pământ, ulițe înguste, pietruite și căpițe de fân cât vezi cu ochii. Sinca Veche și Templul Ursitelor, Șinca Nouă cu bisericuța de lemn și podul Ilii. Sperăm să îți...

Așezări rupestre în apropiere de Câmpulung Muscel

Dacă tot am petrecut timp cu familia în Câmpulung Muscel, ne-am gândit să explorăm mai mult orașul ce i-a fost casă lui Alex. Cine știe, poate împrejurimile sale o să ne fie și nouă casă la un moment dat, dacă e de vânzare terenul ăla. 🙂 Explorasem deja Cheile și o grămadă de sate, toate la maxim 2 ore de Câmpulung. Unele sunt în județul Argeș, altele în județul...

Sate din România în care ne-am putea muta

În ultima săptămâna am explorat iar foarte mult România cea frumoasă. Baza ne-a fost casa lui Alex, Câmpulung Muscel și la nici două ore de casă am găsit peisaje care ne-au lăsat cu gura căscată și ne-au făcut să ne ducem pe site-urile de imobiliare. Iată câteva sate din România în care am putea să ne mutăm. Începem să fim din ce în ce mai convinși că aici în zonă am...

13 locuri de văzut pe Transbucegi și în împrejurimi

Azi povestim despre o zonă deja destul de cunoscută, dar care încă are destul de multe surprize pentru toată lumea. Șoseaua Transbucegi se mai numește și Drumul Babelor iar noi l-am prins chiar surprinzător de liber într-o zi de joi. 😍 În weekend îl bănuim pe atât de aglomerat pe cât de liber l-am prins noi. Chiar dacă mulți dintre voi au fost deja de multe ori în...

Picnic pe Transbucegi – ce vizităm la 150 de km de București

Știți senzația aia când ești cam obosit, dar totuși nu vrei să stai? Cam așa eram noi miercuri. Ocazie cu care am hotărât să dăm o fugă până pe Transbucegi. Să facem picnic și să ne bucurăm de natură. După ce te-ai bucurat de drumul aproape de nori, de măgăruși și peisaje, ai multe opțiuni de petrecere a timpului. Lacul Bolboci, lacul Scropoasa și cheile Zănoagei...

Cheile Tișiței (raiul vrâncean) – ghid de călătorie

Eram în căutarea unui loc frumos în care să facem o drumeție lejeră în natură și am găsit locul perfect pentru asta: Cheile Tișiței. Sau Raiul în stil Vrâncean :)). Situate în Parcul Natural Putna-Vrancea, te întâmpină chiar de la intrare cu un peisaj scos din povești! Pârâul Țișița a săpat o vale destul de adâncă pe alocuri, cu aspect de canion. Este locul în care...

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.