• Menu
  • Menu

Hai!

Când universul pune lucrurile la cale, face în așa fel încât să puna la un loc oamenii potriviți! Așa s-a întâmplat și cu mine și fetele de la Hai (desen.hai).

Lipa-lipa are acum și o poveste vizuală, pusă în scenă frumos de oameni pricepuți. Headerul are o poveste aproape halucinantă. Știam că vreau să vă duc în lumea Lipa lipa cât mai mult, îmi imaginam un drum, cu tot felul de elemente, suișuri și coborâșuri. Eu am reușit să exprim asta foarte foarte prost.

desen lipa lipa

Vs rezultatul final

cover-lipa-lipa-blog


Să intrăm puțin în universul Hai!

  •  Cine e în spatele proiectului deseneaza.hai?
În spatele proiectului se află Ada și Alexandra, două personaje cu capul în nori ale căror picioare se pot vedea în spatele norului care reprezintă logo-ul Hai.desen.hai
  • De când vă știți și cum merge lucrul în echipă?

Ne cunoaștem de 8 ani, din facultate. Încă de pe atunci lucrul în echipă dădea roade. Proiectele pentru Căsuțele Hai sunt gândite și ele în echipă deoarece așa apar cele mai bune idei. Obiectele ce decorează spațiile sunt desenate cu multă grijă apoi sunt așezate în locurile potrivite pentru a da viață căsuțelor. La acest proces contribuim amândouă consultându-ne desigur și cu viitorii „beneficiari”.

  • Am văzut într-o postare de pe Facebook ceva despre o carte. Ce carte pregătiți?

Da, este un proiect pe care îl punem la cale de ceva vreme și la care lucrăm intens pentru a ieși exact cum ne dorim. Secrete mari vor fi dezvăluite, orașe nebănuite vor ieși la lumină odată cu locuitorii lor simpatici. Mai multe detalii veți afla în curând.

  • Tot pe Facebook am văzut că practic desenați de toate. Case pentru oameni care își doresc să se mute, desene pentru camere vesele de copii, headere de blog. Ce ați mai desenat? Ce desenați? Cui vă adresați?

Ne-a surprins și pe noi faptul că desenele realizate în această tehnică pot fi extrem de versatile. Suportul pe care ajung și forma pe care o capătă ilustrațiile pot fi variate. Explorăm diversele posibilități, încercând să diversificăm rezultatul final. Cu toate acestea, păstrăm spiritul și direcția cu care am pornit inițial la drum. Toate desenele dezvăluie lumi imaginare, secrete, delicate, care au ca scop să te facă să realizezi că există și alte posibilități de „a fi” , de” a locui” sau de ” a visa”. Am desenat pentru copii, pentru prieteni care nu știau cum să adune într-un singur cadou toate pasiunile celui drag, pentru ea și pentru el care abia căsătoriți aveau nevoie de o „casă nouă”, pentru bloguri inspirate care își doreau și o poveste ilustrată.

  • Ce vă doriți pe viitor, ce planuri aveți?
Pe viitor avem planuri multe și mărunte, exact ca desenele noastre. În principal sperăm să împânzim lumea cu desenele Hai și să demostrăm că lucrurile mici și delicate pot crea lumi minunate.

Eu mă înclin pentru atâta talent și pricepere! Doar v-am arătat brief-ul trimis de mine și execuția finală! Poți arunca un ochi și pe homepage să explorezi universul lipa lipa în detalii mai mici sau mai mari, elefănței, o căsuță mică decorată cu o hartă mare, biciclete, lumea largă, o masă pentru doi și o chitară!

Te invit iar și pe pagina de Facebook Hai!

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.