Unul dintre lucrurile care îmi place mie cel mai mult la viața noastră este faptul că nu îmi mai pierd timpul inutil pe drumuri de acasă spre birou. Momentele alea erau probabil cele care mă enervau cel mai tare. Pierdeam în fiecare zi minim două ore dus-întors spre birou.

Mai apoi mă enervau ședințele inutile. Și colegii ocazionali pe care nu îi suportam, dar cu care eram obligată să lucrez, să interacționez. Acum, așa e în tenis. Nu poți să dai afară oamenii de care nu îți place doar pentru că nu îți place de ei. Chiar dacă ar fi în puterea ta să o faci. Dar cred că și viața e prea scurtă ca să o petreci în nefericire.

Am cochetat multă vreme cu ideea de freelancing. Iar acolo dezavantajul cel mai mare este că ajungi să îți petreci viața în casă. Uiți să ieși din pijamale cu săptămânile. Iar dacă e și iarnă, cu atât mai mult nu ieși din coconul tău.

Lucrurile care nu îmi plăceau la job

Trezitul devreme chiar și când nu era necesar. Uram treaba asta. Că trebuia să fiu la birou la 9, chiar dacă stătusem până la 12 noaptea și deci eram destul de obosită. Și mai ales că mergeam la 9 la birou doar ca să descopăr că am timp să citesc presa.

Zilele în care nu aveam așa multe de făcut.

Acum să fim cinstiți, toată lumea are zile mai domoale la birou. Genul ăla de zile în care nu se întâmplă prea multe. Nu poți nici pleca, stai și tocești mouse-ul dând scroll pe 9gag și Facebook. Pe mine zilele alea mă enervau cel mai mult. Pentru că aș fi putut să fac un milion de alte lucruri, dar nu puteam pentru că eram obligată să stau la birou.

Faptul că nu puteam alege eu cu cine lucrez. Fie că era vorba de clienți, fie că vorbim de colegi. Nu prea poți alege atunci când ești angajatul altuia. Stilul de viață de acum îmi permite însă să filtrez și să aleg și cu cine vreau sau nu să lucrez, dar și pentru cât timp. Iar munca mea de acum are ceva mai multă însemnătate.

Curând o să se împlinească doi ani de când mi-am dat demisia și am plecat în lume cu bilet doar dus. Doi ani cu suișuri și coborâșuri, cu panici că rămânem fără bani și trebuie să ne angajăm iar, cu momente grele și de cumpănă. Cu perioade lungi de sedentarism și stat închis în casă.

După toate astea încă sunt convinsă că a fost cea mai curajoasă și cea mai bună decizie din viața mea.

Cât de mult ai muncit?

M-a inspirat ultimul episod din Grey’s Anatomy. La finalul vieții nu îți ridică nimeni statuie pentru că ai fost cel mai punctual coleg. Iar tu sigur nu o să regreți că nu ai stat mai mult la birou. Important e să faci ce îți place. Cu oamenii de care îți place. Dacă asta înseamnă că uiți să pleci de la birou organizând exceluri, go for it.

Dar mi se pare trist și mă supără când oamenii îmi spun că își urăsc munca și colegii. Când oamenii spun lucruri ca: dar cine mă angajează? Sau cum să mă apuc de altă facultate la 30-40 de ani? Nu e prea târziu să schimb domeniul?

Niciodată nu e prea târziu. Și mereu e mai bine să încerci decât să regreți. Nu crezi?