• Menu
  • Menu

Aiptek i70 – Vezi meciurile și serialele preferate chiar și când ești pe coclauri (P)

De câteva zile am fugit să descoperim și teritorii ceva mai aproape de casă. Ce atâta Nicaragua. 😛 Am strecurat această plecare cumva între alte proiecte și obligații pe care le aveam. Astfel a intervenit problema: și noi cum vedem meciurile de fotbal din Campionatul Mondial?!

Stați fără grijă, suntem genul de persoane care au câte o soluție pentru fiecare problemă.

O vreme am fost prin Bulgaria, ceea ce înseamnă că ne putem bucura în voie și de roaming. Iar când te așezi cu cortul, dar totuși ai chef de filme sau să vezi meciul afară/fără să te întorci în civilizație, ce faci? Vă spunem noi. Apelezi la un mini proiector, numa’ bun pentru călătorii.

Vlog de călătorie – cum vezi meciurile chiar și când ești în deplasare

Uneori simt că a dat viitorul peste mine. Și-mi amintesc cum “pe vremea mea” aveam o mașinărie mare pentru diapozitive. Între timp tehnologia a evoluat atât încât poți avea oricând un mini proiector cu tine pentru a vedea ceva ce se întâmplă real time în aproape celălat capăt de lume.

Mini înseamnă cu adevărat mini. Videoproiectorul pico Aiptek i70 are 132 de grame, 8 cm jumate lungime și lățime și mai puțin de 2 înălțime. Uhmmm, uite o poză cu el cât e de mic.

Sau comparat cu o nectarină

De conectat se conectează super ușor la telefon, dacă pleci ca noi pe coclauri nu uita să îți instalezi aplicația de acasă. Airplay pentru cei cu IOS și Miracast pentru Android.

Specificațiile spun că bateria ține până la 90 de minute. Cam așa a rezistat și la noi, plus sau minus 15 minute (pentru că nu am cronometrat exact). Oricum, bănuiesc eu că toată lumea are o baterie externă. Conectezi proiectorul la ea și stai liniștit.

Mini review pentru proiectorul Aiptek i70

Fiind atât de mic este un gadget cool pentru călătorii, pentru ieșirile cu prietenii, atunci când ați vrea toți să vă strângeți la un film chiar dacă sunteți în pădure, iar laptopul este prea mic. Cred că ar putea să fie util și pentru cei care lucrează în vânzări. Sau poate pentru profesorii ce vor să țină un curs interactiv oriunde, chiar și în excursiile cu clasa.

Plusuri

  • Partea cea mai cool este că e destul de ușor de setat și conectat la telefon sau laptop. 
  • Nu îți ocupă loc în bagaj. 
  • Conectivitate wifi, mini HDMI, USB. Se conectează foarte ușor la orice device.
  • Pare rezistent, deci nu trebuie să îți faci griji.
  • Are și boxe incorporate iar calitatea sunetului este mult peste așteptări.
  • Raport bun calitate preț.
  • Baterie incorporată, nu ai de cărat accesorii și multe cabluri.

Minusuri

Am observat că uneori pot sa apară întârzieri de imagine. Se întâmplă fie de la viteza netului, de la faptul ca telefonul nu este destul de aproape de proiector sau de la aplicatia pe care o folositi pentru vizionare. Pentru a evita asta încercați să păstrați telefonul cât mai aproape de proiector sau downloadați în avans filmele/emisiunile la care o să doriți să vă uitați. 

Proiectorul are și niște limitări, mai ales în ceea ce privește conectivitatea cu IOS. Noi, cu Android, nu am avut și nu avem probleme nici cu Neflix, nici cu HBO sau conectivitate cu alte aplicații. Cei cu IOS însă ne-am mai raportat mici probleme.

Surpriză pentru tine

Pentru cei care își doresc proiectorul avem două vești bune.

  1. Folosește codul de discount Lipa10 și primești 10 euro reducere la prețul proiectorului Aiptek i70.
  2. Până pe 3 Septembrie produsul beneficiază și de reducerile din cadrul campaniei Hot Summer  Pentru fiecare grad peste 20 afară primești încă 1% discount. Așadar, dacă achiziționezi produsul într-o zi cu 33 de grade afară primești încă 13% reducere, pe lângă cei 10 euro de la noi de mai sus.

Enjoy!  

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.