Experiența Cancun CEO
Nu e mereu ușor să te expui. Să îi lași pe oameni să-ți știe visele și speranțele, să știe la ce visezi. Ca acum de exemplu. Am aplicat la competiția Cancun CEO și nici nu ne gândeam că nu o să ajungem în top 100 finaliști. Dar uite că a venit dimineața zilei de 27 decembrie și am aflat că nu am fost selectați.
Și povestind cu o prietenă îi spuneam că ne pusesem multe speranțe, că investisem timp și energie care ne-au costat. Că am stat câteva nopți în plus și-am plătit cazare și mâncare ca să facem asta. Că ne-am pus speranțele și eram aproape siguri că ajungem în top 100 fără nici o problemă. Și-ar fi însemnat enorm pentru noi. Am lăsat noi să însemne mult. Sau eu mai ales.
Vă mulțumim pentru tot ajutorul vostru. Știu că toți am fi vrut să vedem doi români în finala Cancun CEO.
Ce am învățat din asta?
În primul rând am învățat și ni s-a demonstrat că suntem foarte iubiți. Că avem un noroc imens să avem foarte mulți oameni care ne-au sărit în ajutor fără să ceară nimic altceva în schimb.
De la o dimineață la alta, după ce ne-am înscris, constatam cu surprindere cât de mulți oameni au votat cât noi dormeam. Probabil și din cauza asta eram atât de convinși că vom trece în etapa următoare.
Deci am învățaț că suntem mai iubiți decât credeam. Că foarte mulți oameni cred în noi și-n visul nostru. Iar asta ne ajută să ne ținem tari pe poziție.
Dezamăgire
Da, normal că suntem dezamăgiți. Nu vrem să spunem nici că „ne-au furat arbitrii”. Nu știm cum sau de ce nu am fost aleși. Am trimis un mesaj să întrebăm. Ca data viitoare să fim mai buni. Dacă și când o să mai găsim oportunități asemănătoare, o să profităm de ele. Așa cum am profitat de experiența și opotunitatea Duli Beach. Poți să citești despre Duli Beach aici, sau în acest articol.
Suntem dezamăgiți pentru că visam cu ochii deschiși că trecem de top 100 fără probleme. Dar așa e viața, așa se întâmplă deseori în toate competițiile, interviurile, situațiile de genul ăsta. Toată lumea crede că e persoana perfectă pentru job. Doar că e mult mai important ce cred sau ce aleg angajatorii/juriul.
Sperăm că nu v-am dezamăgit pe voi.
Cu siguranță urmează multe alte aventuri pentru noi. Rrevenim cu ultimele povești din Mexic și începem să descoperim tot mai mult Guatemala. Găsești pe Youtube un video din Merida.
Ce am vrea să rețineți voi
Ni s-a spus să trecem peste și să ne vedem de locurile minunate în care suntem deja. Cu siguranță așa vom face. Dar simțim că e de datoria noastră să vă povestim ce s-a mai întâmplat și cum ne-a făcut asta să ne simțim.
Că nu „a ieșit” de data asta, nu înseamnă că în general lucrurile astea nu se întâmplă. Poate să fie mai puțin confortabil să te expui, dar ăsta nu e motiv să nu încercăm și cu alte ocazii. Și asta vă dorim și vouă. Să vă urmați pasiunea și să nu vă fie frică să încercați oportunități. Mai ales atunci când nu ai nimic de pierdut!
Vă mulțumim!
Ui, imi pare rau! Am incercat sa va votez in fiecare zi si chiar acum am intrat sa vad ce s-a mai intamplat. Este pacat ca nu v-ati calificat, dar extra points pentru acest articol si intr-adevar, perseverenta este cheia – true grit! Spor in continuare >:D<
Îmi pare rău 🙁
Ce pacat. Pentru noi, cititorii, oricum sunteti numarul 1!