Timpul trece foarte foarte repede când te distrezi. Sau mai degrabă când ai o grămadă de lucruri de făcut. Chiar dacă în unele zile nu depășesc prea mult linia hamacului. Îmi amintesc cu drag de perioada plecării noastre în Asia. Cum număram lunile, cum îmi aminteam să le marchez.
Noi tot spunem anul trecut unei perioade care a fost acum doi ani. Pentru noi anul trecut au fost toate. Apoi ne uităm unul la altul și ne amintim că nu, au trecut doi ani! Mai mult de doi ani și noi încă spunem “anul trecut în Asia”.
În Asia vs în America Centrală
De data asta pentru mine emoțiile în America Centrală au fost mult mai mici. Când eram în drum spre avion le explicam prietenilor că ușor nu ne e nici nouă uneori cu plecările astea. Că avem un milion de întrebări. Parcă uneori răspundem la o întrebare cu alte două.
În alte dăți ni se pare că rămânem fără bani. Chiar dacă, recunosc, în realitate nu este niciodată așa. Pentru că suntem destul de chibzuiți iar extravaganțe facem puține. Viața noastră este cu totul o extravaganță.
La șase luni de Asia eram un ghem de emoții. Îmi bătea inima în piept ca unui șoarece care a scos bucata de cașcaval din capcană și încă așteaptă să îi pice în cap. La șase luni de America Centrală sunt liniștită, încrezătoare, cu zâmbetul pe buze. Am trecut prin atâtea încât nimic nu mi se mai pare de nedoborât.
Partea bună la călătoriile noastre este și că îmi documentez gândurile, să mă pot întoarce la sentimentele de atunci. Cum erau pentru mine etape acolo unde acum parcă nu îmi mai par. Cum deveneam sentimentală cu privire la oameni și despărțiri, dar asta doar din teama mea de schimbare.
Lucrurile astea nu au așa multă legătură cu locul în care s-au întâmplat, sunt doar parte poate a unui proces prin care am trecut. (din cauza asta se numește articolul ăsta jurnal)
Șase luni în America Centrală
Planul de acasă nu se potrivește niciodată cu cel de la drum. Nu ajungem până în America de Sud, dar asta este mai mult decât ok. Am avut parte iar de atât de multe momente speciale, de oportunități, de activități și priveliști diferite. De prieteni, arome și întâmplări. Chiar vă recomand să vă orientați și spre această zonă.
Bine, ca să fiu corectă, Mexic este mai mult în America de Nord. Și nici nu-i prea frumos din partea mea că vă învăț că e în altă parte. Pur și simplu îmi e mie mai simplu să spun America Centrală în loc de America Centrală și de Nord. Cele șapte țări din America Centrală sunt Belize, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica și Panama.
Dintre acestea noi am decis să nu mai mergem în Belize – cu toate că are câteva plaje extraordinare, dar și locuri pentru diving. Și nici în Honduras pentru că apare în toate topurile de criminalitate posibile și pur și simplu nu am vrut să riscăm. În Panama nu mai ajungem pentru că este prea departe și ne-am îndrăgostit de Nicaragua, preferând să petrecem mai mult timp pe aici.
În schimb, pe lângă Nicaragua, și El Salvador a fost o țară ce ne-a surprins. Dintre toate simt că în Mexic mai avem încă foarte multe de descoperit.
Experiențe din lunile astea
- Ruinele maiașe și cenotele din Mexic.
- Boarding pe un vulcan activ.
- Privit în zare la albastrul lacului Atitlan, sau în roșul celui mai electric apus văzut până acum.
- Dansatul în doi pe un acoperiș din Antigua.
- Primul leneș văzut în sălbăticie
- Și cum am petrecut o săptămână în mijlocul unei familii în Costa Rica
- Frumusețea insulei Ometepe
- Tradiții din Mexic – ziua morților
Și mâncarea delicioasă din Mexic. Mai ales mâncarea delicioasă! Astea mi-au venit acum în minte, dar dacă mă întrebi peste două zile cu siguranță o să am o altă listă de experiențe care o să îmi răsară prima dată dintre gânduri.
Oare o să mă creadă nepoții, peste ani, când o să am părul aaaaalb alb tot, că m-am cățărat pe vulcani activi și-am trăit și-am iubit de parcă n-aș fi avut ziua de mâine? C-am râs și plâns în soare și mi-am luat viața în mâini la drum? Oare o să mă privească ei cu ochi rotunzi și mari și-o să mă-ntrebe cum măi, buni? Le-ai făcut tu pe toate astea? (ohoo și încă multe în plus)
Dincolo de toate momentele de care vă povestesc mai sunt și toate cele de care nu o fac. Mai păstrez experiențe doar pentru mine și pentru noi.
Mă sperie revenirea în România?
Într-un fel da. Pentru că o să avem și multe de făcut, timp să fie să le facem. Pentru că avem planuri generale pentru mare parte din vară, dar nu suntem siguri de foarte multe detalii. Și totuși în timpul ăsta mă gândesc: dar când am fost noi siguri de ceva?
Și încă ceva ce știu sigur, toți oamenii pe care i-am întâlnit pe drum m-au făcut să cred cu atât mai mult în visul nostru. Mulți, de peste tot din lume, când aud că noi călătorim și muncim în același timp se opresc din orice fac, se bucură sincer și încep să ne întrebe – wow, cum funcționează asta? Nu contează că sunt din Germania, Canada, America. Și deseori văd în ochii lor și-mi spun și ei cum povestea noastră îi inspiră.
Nu trebuie decât să vrei.
O bună prietenă din copilărie m-a anunțat că se pregătește și ea să își ia lumea în cap. Că nu mai vrea atâta alergătură pentru nimic, vrea să aibă mai mult timp, să nu mai îngrămădească momente, vrea să aibă timp să trăiască acum, nu la pensie. Știți cum m-a bucurat asta? Vă imaginați. Ca ciocolata care topește bolul de ciocolată. Vedeți aici despre ce vorbesc, dar atenție, nu are legătură cu călătoriile și crește glicemia doar dacă priviți.
Travel & love, love to travel!
Leave a reply