• Menu
  • Menu

Interviu Radu Păltineanu – traversează Americile pe bicicletă și alte noutăți

V-am povestit de Radu Păltineanu, românul care a plecat să traverseze cele două Americi pe bicicletă! Radu a plecat de ceva vreme de acasă și se apropie curand de granita cu Mexic. Are parte atât de experiențe înălțătoare, dar și de dezamăgiri și neplăceri pe traseu. Citește un interviu cu el în care îl iau la întrebări cu privire la ce simte, ce mai are de făcut (face și niște dezvăluiri), cum îl putem ajuta și unde poți să îi urmărești aventura în rândurile de mai jos.

1. Radu Păltineanu, cu ce așteptări ai plecat de acasă?

Am plecat cu foarte multe așteptări, poate cea mai importantă dintre ele să termin în doar 9 luni de pedalat cei 24,000 de km pe care îi am de parcurs între nordul Alaskăi și Ushuaia în Argentina. Am vrut de asemenea să traversez Statele Unite pe cea mai lungă șosea off-road din lume, The Great Divide și să urc cei mai înalți vulcani ai Americii de Nord și Sud, cam astea au fost așteptările și planurile generale ale expediției. Încă ceva, mă așteptam ca să am de furcă cu animalele sălbatice.

Până la urmă animalele sălbatice s-au dovedit a fi mai pașnice decât mă așteptam și a trebuit să abandonez orice gând de a o lua pe the great divide ajungând prea târziu iar drumurile montane erau deja înzăpezite, deci impracticabile pe această rută. Nici cele 9 luni nu cred că vor mai fi doar 9. Este foarte posibil ca expediția să se mai lungească cu 2-3 luni dat fiind că m-a prins iarna în SUA și asta m-a epuizat și încetinit enorm. Una este să pedalezi la 20 și alta la temperaturi de -10 grade C.

radu paltineanu 9

2. Povestește două momente, da, trebuie să alegi doar două. Cel mai bun și cel mai rău din toată călătoria ta de până acum!

Am să încep cu cel mai frumos. S-a întâmplat chiar recent. După ce avusesem pană și era prea frig să o repar afară (era cu minus) am intrat în biroul de la cântarul prin care trec tirurile la ieșire/intrare în pasul montan pe care tocmai ce-l trecusem. Doamna dinăuntru foarte drăguță, nu numai că m-a lăsat să-mi fac treaba dar m-a servit și cu cafea. I-am povestit ce fac și m-a întrebat dacă am unde sta. I-am zis că nu, că urma să-mi pun cortul. Ea nu era de acolo dar nu suporta ideea ca să rămân la cort în seara aceia. Așa că și-a contactat sora și aceasta mi-a făcut rezervare la hotel. Câtă omenie! Ar fi multe alte de povești de acest gen, dar mi-ai zis să-ți zic doar una…

Momentul cel mai nasol (de până acum) al călătoriei a fost trecerea graniței dintre Canada și SUA. Vameșului i s-a pus pata pe mine și nu vroia să mă lase să trec pe motiv că nu aș avea destule fonduri la mine și că aș intenționa să lucrez pe teritoriul SUA. M-au întors în Canada iar în acea seară m-au ajutat niște români tare faini stabiliți în Calgary, Canada să adun toate documentele necesare și mi-au pus niște fonduri suplimentare în cont. A doua zi m-am întors la graniță și același vameș era acolo cu aceași atitudine urâncioasă și hotărât să nu mă lase. Norocul meu a fost că a apărut un alt vameș mai tinerel, un indian nativ care mă văzuse din întâmplare pedalând prin Canada și m-a crezut că ce fac e pe bune, bine asta după ce i-am arătat și câteva articole publicate în România despre călătoria mea și actele adunate. Mă rog, totul e bine atunci când se termină cu bine.

Al doilea eveniment urât a avut loc în Provo, un orășel situat la 90 de km sud de Salt Lake city în statul american Utah. Era seara târziu și trebuia să ajung la gazda mea de acolo. Respectiva gazda mi-a spus că pot îndrăzni să bat la ușa lor oricât de târziu ar fi. Ei drăcie, greșesc adresa și insist. Cât insistam m-am trezit încolțit de 3 polițiști zici că doamne fere ce făcusem. M-au pus cu mâinile pe ghidon, m-au controlat cu pistoalele pregătite să tragă dacă mișcam. M-au lăsat într-un final zicându-mi că cei la care am bătut în miez de noapte sunaseră. Totuși chiar și în situația aia, s-au găsit alți oameni în cartier care să mă găzduiască peste noapte.

3. Ai avut dubii înainte de plecare?

Să știi că nu prea am avut nici dubii nici frici exagerate. Au început să apară mai multe frici și dubii la fața locului dar nimic notabil. Am plecat în această expediție fiindcă mă cred capabil, cred în propriile-mi forțe foarte mult. Puterea cred că este un concept relativ, o avem doar dacă credem în ea.

radu paltineanu 1

4. Ce te-a făcut totuși să nu renunți?

Când te pui la asemenea drum, efortul fizic pe care îl depui este unul enorm. Dacă stau să mă gândesc că am de făcut 24,000 de km în total mi-aș pierde toată motivația în secunda doi. Ceea ce mă motivează și mă face să nu renunț sunt etapele de scurtă durată. Mi-am împărțit proiectul în proiecțele mai mici. De exemplu în această etapă îmi doresc să ating granița mexicană de care mă despart numai 686 de km. Este un proiect mult mai tangibil în acest moment decât atingerea sudului Argentinei. Pas cu pas ajung și acolo dar motivația vine din aceste etape de scurtă durată și tangibile. Așa suntem noi oamenii, vrem să vedem rezultate imediat, iar cei care se încumetă la proiecte mari și le și reușesc știu să și le dozeze cum trebuie.

5. Poți să ne povestești puțin despre traseu? Cât ai mers până acum și ce urmează?

Ideea este că am plecat din nordul Alaskăi, în apropierea oceanului Arctic și intenționez să ajung în sudul Argentinei. Am până acum 6700 de km la bord și nu mă mai despart decât 686 de km de granița mexicană. Sunt cu mult în urmă față de planul inițial de a face 120 de km pe zi și de a termina proiectul în 9 luni și asta fiindcă m-a prins o iarnă foarte grea pe partea de vest a SUA pe unde am luat-o. Este unul din anii cu cel mai puternic fenomen el nino care aduce vreme rece și zăpadă/precipitații pe coasta de vest a Americilor pe când coasta de est are parte de vreme primăvăratecă.
Ce urmează? Păi tranizționez ușor din iarnă în vară odată ce intru în Mexic, dar în nordul acestei cele de-a treia țari va trebui să fiu extrem de vigilent fiindcă urmează să trec printr-o zonă periculoasă, controlată de cartelurile de droguri. Ciudad Juarez, la sud de El Paso, Texas, locul pe unde voi trece granița este oficial cel mai periculos oraș din lume.

6. Ai plecat cu fonduri de acasă? Îți ajung?

Da, am organizat o campanie de strângere de fonduri pe platforma indiegogo unde s-au adunat din păcate doar o foarte mică parte din fondurile necesare așa că evident că nu-mi ajung și sunt destul de limitat. De multe ori mă ajută oamenii simpli pe care îi întâlnesc. Unii îmi oferă cazare, alții chiar bani.

radu paltineanu 3

7. Cam cât stai într-un loc? Pedalezi zilnic?

Nu stau mai mult de o zi, poate două maxim. Am de parcurs un total de 24,000 de km și aș vrea să termin până la vară. După voi fi liber să explorez. Totuși țin la proiect să-l termin într-un timp relativ scurt, asta și fiindcă am de urcat 2 vulcani, cei mai înalți vulcani din America de Nord și Sud. La primul din Mexic, Orizaba (5631 m) ajung oricum ar fi la timp, dar la Oyos del Salado (6893 m) (cel mai înalt vulcan din America de Sud și din lume) situat la granița dintre Chile și Argentina ar trebui să ajung cel târziu la sfârșitul lui martie ca să mai prind sezonul bun pentru ascensiune. Încerc să pedalez zilnic câte 100 de km dar am nevoie evident și de zile de pauză.

radu paltineanu 2

8. Cum găsești locuri de dormit?

Folosesc în primul rând două platforme/comunități online couchsurfing.org și warmshowers.org. A doua e specializată pentru cicloturiști. Dacă nu găsesc pe cineva să mă țină sau sunt în pustiu, cortul mi-e casă. Am dormit și în biserici, și în poștă și nu de puține ori mi se oferă cazare de oameni pe care îi cunosc din întâmplare. Când eram în sudul statului Utah, era foarte frig și cineva s-a decis să-mi facă rezervare la hotel.

9. Noi cum te putem ajuta?

Cine are posibilitatea poate face o donație pe site-ul personal prin paypal sau direct în cele două conturi listate. Orice sumă cât de mică mă ajută. Iar dacă cineva vrea să-mi urmărească aventura o poate face pe pagina mea de facebook  și pe contul de instagram.

radu paltineanu 8

10. Știu că mai ai până să te întorci acasa, dar te-ai gândit ce urmează după?

După ce mă întorc acasă vreau să continui pe partea de blogging, să mă implic cât de mult pot în societatea civilă și să ajut la schimbarea mentalităților proaste din țară și să motivez tinerii de la noi să-și urmeze visele. Totodată, (cred că-ți zic asta în premieră) dar vreau să continui și să duc la bun sfârșit proiectul de a urca cele mai înalte vârfuri vulcanice ale planetei, cele mai înalte vârfuri muntoase și cele mai înalte vârfuri secunde ale planetei, un proiect care nu a fost realizat de nimeni de la noi încă. Asta implică o eventuală ascensiune pe Everest și una pe K2. Asta mă sperie în momentul ăsta dar îmi place că mă sperie, înseamnă că e greu și reprezintă o provocare deosebită.


 

Mie îmi plac oamenii care își duc la îndeplinire visele! Hai Radu!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment

https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=G-EYVJ26KTP3