Tot scriu la acest articol de ceva vreme, dar îmi e teamă că încep să devin ca bătrânii care se tot repetă.
Se spune că timpul trece repede atunci când te distrezi. Acum, dacă închid ochii, îmi amintesc de parcă a fost ieri cum am apăsat prima dată butonul „publică”. A spus cineva asta la un moment dat, blogul ăsta e ca un copil. Și tocmai s-au împlinit cei șapte ani de acasă.
Cred eu, la fel ca procesul de creștere a unui copil, primii ani au fost cei mai dificili. Am dormit puțin deseori pentru că mă ținea trează noaptea și simțeam că habar nu aveam ce fac.
Am investit mult timp, dar mai ales multă răbdare și deseori aș putea spune că a avut propietăți terapeutice. Să ai un blog, un proiect oricare, pe care reușești să nu îl abandonezi din fașă, ba chiar să îl crești timp de șapte ani, e o chestie.
La șapte ani, exact ca un copil, blogul a ajuns și să nu îmi mai ceară zilnic atenție. Ba chiar pot să îl las singur și câte o săptămână, fără să pice. Și dacă tot a făcut șapte ani, poate e momentul să îl dau la școală.
Să am încredere că i-ar face bine colectivitatea. 🙂 Să găsim pe cineva care să îl optimizeze seo, să mai facem curățenie prin ițele lui încurcate. Să am curajul să îl las din mâna mea pe mâna altuia. Mai ales atâta timp cât e evident că nici eu nu le știu pe toate.
Ce urmează mai departe?
Uite, la șapte ani de blog de călătorii primim des întrebarea asta. Cât timp o să mai faceți asta? Cât timp o să mai aveți energie? Când faceți un copil? Ce faceți mai departe?
Deseori interlocutorii chiar văd mult mai bine decât noi toate posibilitățile pe care le avem. Să facem agenție de turism, să ne apucăm să vindem chestii, să facem noi ture… Și până acum, oricât de bune sau interesante au sunat unele planuri, nimic nu a sclipit. Așa cum a sclipit acum patru ani ideea de a ne da demisia și a pleca prin lume.
Am oftat lung și apăsat după ce am scris rândurile astea. Urmează să ne bucurăm în continuare de ce facem. Asta urmează.
Pentru că, așa mi se pare mie, asta este diferența dintre noi și cei care au totuși joburi de birou. Noi ne bucurăm de câte o clipire spontană, profităm de experiențe inedite și nu ne frică să le încercăm. Să conducem un mic resort și 11 angajați timp de două luni în Filipine? Sure, why not. Hai să o facem!
Să stăm în Timișoara la Hostel Costel? Da! Hai să mergem și acolo și să descoperim plusurile și minusurile unei afaceri în turism în România.
Alex, vrei să filmezi un eveniment? N-am mai făcut asta, dar sigur, hai să o facem!
Și hai să ne distrăm în timp ce facem asta! 😉
Reacționăm cel mai bine la idei spontane. La momentele alea în care am clipit, am visat și am făcut. Ne plac ideile dificile, dar care se pun în aplicare rapid.
Ne-am gândit des să ne facem o pensiune, un conac, o experiență. Dar mă gândesc la toate lunile de răbdare necesare până construiești, renovezi, pui la punct. Tot efortul și toată răbdarea pentru a selecta și educa oameni. Ideile nu ne-au lipsit niciodată, să ne credeți.
Dar vă gândiți să plecați din țară?
Și da și nu. Da pentru atâtea motive și nu pentru la fel de multe. E complicat. M-aș apuca de facultatea de psihologie și în general am face atât de multe lucruri încât nu reușim să ne decidem în nici o direcție. 🙂
Șapte ani lipa lipa
Cu suișuri și coborășuri, cu momente în care nu am scris deloc, cel mai lung proiect din viața mea, o duce azi mai bine ca niciodată. Chiar dacă nici nu m-am așteptat și nici nu mi-am propus. Asta e frumusețea lui.
Deja am depășit degetele de la mâini de oameni interesanți pe care i-am cunoscut efectiv prin intermediul blogului. Și vă mulțumesc tuturor. Fiecare dintre voi a ajutat, într-un fel sau altul, la lărgirea orizontului meu.
Cele mai citite articole
Îmi place să mă uit prin statisticile blogului, de la începuturile lui până acum. Cum a crescut traficul, de unde și mai ales care sunt articolele cele mai citite. Evident, articolele care v-au ajutat și pe voi cel mai mult. Pentru că cele două coincid.
Vedeta este „Cum găsesc bilete de avion ieftine”.
Pe locul doi fiind „Cum îmi fac pașaport”
Iar pe locul trei se află ghidul de călătorie pentru Cinque Terre.
Fix acum un an scriam articolul ce a ajuns pe locul patru în topul celor mai citite articole: Plaje remote aproape de România.
Mai apoi, mă bucură faptul că mulți dintre cei care au ajuns pe acest blog au mers și în secțiunea contact. Acolo unde ne aflați în linii mari povestea. Cine sunt Simona și Alex, ce am făcut înainte de a ne da demisia și a pleca prin lumea mare.
În doar nouă luni articolul despre Veliko Tarnovo a ajuns în top zece cele mai citite articole
Descoperă Veliko Tarnovo, la doar 180 de km de București. Ghid de călătorie.
Iar articolul ăsta, în care eram chiar puțin malițioasă, sătulă de toți cei care își dădeau cu părerea despre „de unde au ăștia bani să călătorească”, încă atrage cititori.
Sfaturile și bugetele de călătorie ne-au fost și ele foarte apreciate, dar și citite. Vă las doar câteva exemple.
Semn că tot mai multă lume se gândește să își ia un concediu mai lung sau un an de pauză.
Și interesant este că vă place să citiți despre asemănări și diferențe culturale. De la epilat și până la onestitate. 🙂
Și totuși, ce urmează?
După tot articolul ăsta simt că ați rămas cu întrebarea asta. Am sesizat și pe Youtube că mulți oameni au nevoie de o finalitate. Chiar dacă nu ne cunosc, habar nu au cine suntem și poate aterizează accidental la noi pe video. „De ce nu aveți final?” este una dintre întrebările care se repetă cel mai des.
Din fericire nu există încă final. Viața merge mai departe. Se poate întâmpla să rămânem în România, sau să plecăm. Să facem un copil, sau nu. Să ne luăm un câine, să ne mutăm la casă, să ne luăm autorulotă sau să ne mutăm în Azore. Să călătorim continuu sau să obosim și să ne lăsăm de călătorii. O să vă povestesc altă dată despre asta, poate viața nici nu trebuie să fie așa cum plănuiești. 😉
Într-o lume plină de posibilități, este minunat că habar nu avem ce urmează! Aceștia au fost doar primii șapte ani de blog. Să vedem ce se mai întâmplă mai departe…
Voi ce ați mai făcut în ultimii șapte ani și ce urmează? Știți exact?
[…] Șapte ani de blog și aproape patru pe drumuri […]
Eu cred ca fiecare are propriul drum in viata si cateodata e chiar mai interesant sa nu stii ce vei face peste un an. Eu cred ca oamenii va mai adreseaza si intrebari pe care eu le cataloghez ‘indiscrete’, fiindca simt nevoia ca restul oamenilor sa fie „in rand cu lumea”. Mereu am urat expresia asta, la fel si comparatiile de tot felul. Ar fi mai ok sa isi vada fiecare de propria viata, sa nu mai adreseze intrebari de genul „dar cand te casatoresti?”, daca te-ai casatorit ” dar cand faci un copil”? Important este acum ca va aveti unul pe altul si totul va decurge natural, dar doar la momentul potrivit. Blogul e centrat pe calatorii, experiente legate de calatorii, nu este aici vorba de viata voastra personala. 😊 Eu ma bucur ca pot citi randurile scrise de voi si indiferent ce veti face peste x ani, eu imi voi aduce mereu aminte ca am citit un blog interesant al unor tineri energici. Va salut cu drag.
Felicitari pentru cei 7! Hai ca e nostim cum intreaba lumea “ce urmeaza?”, de parca trebuie sa stim exact cum se va contura viata, atunci cand frumusetea fix asta e, sa nu stii exact si sa fii deschis la tot.
Totusi, cred ca cei cu intrebarea arzatoare asteapta un raspuns legat de calatorii: poate un proiect pe termen mai lung peste mari si tari, poate ceva palpabil in tara etc. Desi este ciudat, oamenii se pare ca au asteptari de la cei pe care au ajuns sa-i cunoasca si sa-i urmareasca in virtual 🙂
Acestea fiind spuse “La multi ani cu posibilitati nelimitate!”
Multumiiiim! Si prietenii ne intreaba: ce faceti, cat o sa mai faceti asta? Iar noi ne uitam unul la altul si dam din umeri. Cat o sa ne placa :)).
Imbratisari multe!
Sunteti superbi!